H O T Ă R Â R E

privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu –

Construire imobil semicolectiv P+E+R, str. Borhanciului nr. 119J prov.

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţa ordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu Construire imobil semicolectiv P+E+R, str. Borhanciului nr. 119J prov. – proiect din iniţiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 199778/1/14.04.2020 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 199938 din 14.04.2020 al Direcţiei Generale de Urbanism și al Direcției Juridice, prin care se propune aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu Construire imobil semicolectiv P+E+R, beneficiari: S.C. TSH TEAM S.R.L.;

Reținând Avizul Arhitectului șef nr. 27 din 22.01.2020 și avizele organismelor teritoriale interesate;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Potrivit prevederilor art. 56 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare şi ţinând cont de prevederile Regulamentului Local de Urbanism, aprobat prin Hotărârea nr. 493/2014, cu modificările și completările ulterioare;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. 1, 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art. 1.

Se aprobă Planul Urbanistic de Detaliu Construire imobil semicolectiv P+E+R, str. Borhanciului nr. 119J prov., beneficiar: S.C. TSH TEAM S.R.L., pe o parcelă proprietate privată, nr. cad. 332782.

Documentația reglementează:

– retragerea faţă de limitele laterale: min 3 m locuința, pe limita de proprietate carpot-ul/garajul;

– retragerea faţă de limita posterioară: min. 15 m;

– accesul auto și pietonal: din alee de interes local (nr. cad.331871) cu ampriză de 9 m;

– staționarea autovehiculelor: în interiorul parcelei, două locuri de parcare amenajate la sol (sistem carpot) și două locuri în spațiu specializat, dispus la parterul locuinței;

– echiparea tehnico-edilitară: utilităţile se vor asigura prin racordare la reţelele edilitare publice din zonă;

Toate investiţiile propuse prin această documentaţie de urbanism vor fi suportate de beneficiarii acesteia. Aleea de interes local, din care se realizează accesul la locuința semicolectivă propusă, va fi echipată edilitar și realizată la strat de rezistență anterior emiterii autorizației de construire pe parcelă, iar până la recepția construcției va fi adusă la strat de uzură, în baza unui proiect de specialitate.

Art. 2.

Se stabileşte perioada de valabilitate a documentaţiei de doi ani de la aprobare.

Art. 3.

Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Generală de Urbanism.

Preşedinte de şedinţă,

Ec. Dan Ștefan Tarcea

Contrasemnează:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora Roşca

Nr. 212 din 24 aprilie 2020

(Hotărârea a fost adoptată cu 25 voturi)