CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

CLUJ-NAPOCA

H O T Ă R Â R E

privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal – Instituire subzonă de servicii publice

și de interes public, str. Voroneț nr. 4

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal – Instituire subzonă de servicii publice și de interes public, str. Voroneț nr. 4 proiect din iniţiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 5337/1/9.01.2026, conex cu nr. 870073/1/18.11.2025, al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 5365/433/9.01.2026, conex cu nr. 870718/433/18.11.2025, al Direcţiei Generale de Urbanism și al Direcției Juridice, prin care se propune aprobarea Planului Urbanistic Zonal – Instituire subzonă de servicii publice și de interes public, str. Voroneț nr. 4, beneficiari: Mitre Viorel și Mitre Ioana;

Reținând Avizul de oportunitate nr. 93 din 17.06.2023, Avizul Arhitectului șef nr. 138 din 2.09.2025, precum și avizele organismelor teritoriale interesate;

Potrivit prevederilor art. 56 al Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare şi ţinând cont de prevederile Regulamentului Local de Urbanism, aprobat prin Hotărârea nr. 493/2014, cu modificările și completările ulterioare;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (1), 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art. 1. –

  1. Se aprobă Planul Urbanistic Zonal – Instituire subzonă de servicii publice și de interes public, str. Voroneț nr. 4, beneficiari: Mitre Viorel și Mitre Ioana, pentru un teren în suprafață măsurată de 3400 mp, aflat în proprietate privată, identificat prin nr. cad. 330460.

  1. Documentația reglementează:

  2. UTR S_Is* Subzona de instituţii şi servicii publice şi de interes public constituite în clădiri dedicate, situate în afara zonei centrale

  3. – funcțiunea predominantă: funcțiuni de cult și utilizări conexe (casă parohială, platforme carosabile și pietonale, filigorii etc);

  4. – regimul de construire: deschis;

  5. – înălțimea maximă admisă: (S)+P+E, Hmax.=19 m pentru clădiri de cult, Hmax.=10 m pentru alte construcții;

  6. – indicii urbanistici: P.O.T. maxim = 60%, C.U.Tmax=2,2 ADC/mp;

  7. – retragere față de aliniament: minim 3 m de la strada Voroneț (regularizată);

  8. – retragerea minimă față de limitele laterale : H/2, dar cu nu mai puţin decât 4,5 m;

  9. – retragerea minimă față de limita posterioară : H/2, dar nu cu mai puţin de 6 m;

  10. – circulațiile, accesele: acces direct din strada Voroneț. Pentru căile pietonale și carosabile din interiorul parcelei se recomandă utilizarea învelitorilor permeabile;

  11. – staționarea autovehiculelor: necesarul de parcaje va fi dimensionat conform Anexei 2 la prezentul Regulament. Atunci când se prevăd funcţiuni diferite în interiorul aceleiaşi parcele, necesarul de parcaje va fi determinat prin însumarea numărului de parcaje necesar fiecărei funcţiuni în parte.

  12. – echiparea tehnico-edilitară: toate clădirile vor fi racordate la rețelele edilitare publice.

  13. Se mențin prevederile R.L.U. aferent P.U.G. pentru suprafața de teren încadrată în UTR Vpr.

  14. Suprafața de teren necesară lărgirii străzii Voroneț va fi dezmembrată din parcela inițială și înscrisă în CF cu titlu de „drum” anterior emiterii autorizației de construire pe parcelă, iar până la recepția construcțiilor va fi adusă la strat de uzură.

  1. La faza D.T.A.C. documentația va fi supusă avizării în Comisia de Estetică urbană.

  1. Toate investiţiile propuse prin documentaţia de urbanism vor fi suportate de beneficiarii acesteia.

  2. Regulamentul local de urbanism aferent P.U.Z. se constituie în Anexa 1, Planșa „U02 – PLAN REGLEMENTARI URBANISTICE-ZONIFICARE se constituie în Anexa 2, anexe care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. –

Se stabileşte perioada de valabilitate a documentaţiei de cinci ani de la aprobare

Art. 3. –

Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Generală de Urbanism.

Preşedinte de şedinţă,

Ec. Dan Ștefan Tarcea

Nr. 25 din 20 ianuarie 2026

(Hotărârea a fost adoptată cu 23 voturi)

Contrasemnează:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora Roşca