CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ-NAPOCA
HOTĂRÂRE
privind alocarea sumei de 409.200 lei de la bugetul Direcției de Asistență Socială și Medicală pe anul 2025 Fundației pentru Îngrijirea Vârstnicului, în vederea acordării de servicii de asistență socială, în baza Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială, cu modificările și completările ulterioare
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în ședință ordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind alocarea sumei de 409.200 lei de la bugetul Direcției de Asistență Socială și Medicală pe anul 2025 Fundației pentru Îngrijirea Vârstnicului, în vederea acordării de servicii de asistență socială, în baza Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială, cu modificările și completările ulterioare – proiect din inițiativa primarului;
Reținând Referatul de aprobare nr. 554.171/1/3.06.2025 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 554.250 din 3.06.2025 al Direcției de Asistență Socială și Medicală, al Direcției Juridice și al Direcției Economice, prin care se propune alocarea sumei de 409.200 lei de la bugetul Direcției de Asistență Socială și Medicală pe anul 2025 Fundației pentru Îngrijirea Vârstnicului, în vederea acordării de servicii de asistență socială, în baza Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială, cu modificările și completările ulterioare;
Luând în considerare propunerile Comisiei de evaluare și selecționare a asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială în municipiul Cluj-Napoca, care pot primi subvenții de la bugetul local, numită prin Hotărârea nr. 716/2024, cuprinse în Procesele-verbale încheiate în data de 30.05.2025 și în data de 2.06.2025;
Ținând cont de prevederile:
– art. 5 lit. a) și lit. v) și 139 alin. (1) din Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare;
– Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială, cu modificările și completările ulterioare;
– art. 5 alin. (3) și art. 14 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
– art. 10 alin. (1), (3) și (4) din Anexa la H.G. nr. 1.153/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială, cu modificările și completările ulterioare;
– H.G. nr. 426/2020 privind aprobarea standardelor de cost pentru serviciile sociale, cu modificările și completările ulterioare;
– Hotărârii nr. 817/2024 privind aprobarea Planului anual de acțiune privind serviciile sociale administrate și finanțate din bugetul municipiului Cluj-Napoca pentru anul 2025;
Hotărârii nr. 788/2022 privind aprobarea categoriilor de servicii sociale pentru care se acordă subvenții, nivelului mediu lunar al subvenției, precum și a categoriilor de cheltuieli curente de funcționare a unităților de asistență socială pentru care se acordă subvenții de la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca, prin Direcția de Asistență Socială și Medicală;
Hotărârii nr. 202/2025 privind aprobarea termenului-limită pentru depunerea documentațiilor de solicitare a subvenției, în baza Legii nr. 34/1998, în vederea organizării unei noi selecții a asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială și care pot primi de la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca subvenții pentru anul 2025;
– Hotărârii nr. 79/2025 privind aprobarea bugetului general al municipiului Cluj-Napoca pe anul 2025;
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Potrivit dispozițiunilor art. 129, 133 alin. (1), 139 și 196 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă alocarea sumei de 409.200 lei de la bugetul Direcției de Asistență Socială și Medicală pe anul 2025 Fundației pentru Îngrijirea Vârstnicului, în vederea acordării de servicii de asistență socială, în baza Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială, cu modificările și completările ulterioare, urmare a selecției ulterioare, aprobate prin Hotărârea nr. 202/2025, conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă încheierea convenției definitive cu Fundația pentru Îngrijirea Vârstnicului.
Art. 3. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Direcția de Asistență Socială și Medicală, organizată ca serviciu public în subordinea Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca.
Președinte de ședință,
Ec. Dan Ștefan Tarcea
Contrasemnează:
Secretarul general al municipiului,
Jr. Aurora Roșca
Nr. 414 din 13 iunie 2025
(Hotărârea a fost adoptată cu 26 voturi)