CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ-NAPOCA
HOTĂRÂRE
privind modificarea Hotărârii nr. 596/2021 (aprobarea Programului multianual „Promovarea sănătății orale prin creșterea accesibilității populației defavorizate la servicii de stomatologie”),
astfel cum a fost modificată prin Hotărârile nr. 765/2023 și nr. 521/2024
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în ședință ordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind modificarea Hotărârii nr. 596/2021 (aprobarea Programului multianual „Promovarea sănătății orale prin creșterea accesibilității populației defavorizate la servicii de stomatologie”), astfel cum a fost modificată prin Hotărârile nr. 765/2023 și nr. 521/2024 – proiect din inițiativa primarului;
Reținând Referatul de aprobare nr. 600.285/1/30.06.2025, conex cu nr. 495.555/1/6.05.2025, al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 600893/30.06.2025, conex cu nr. 495.596 din 6.05.2025, al Direcției de Asistență Socială şi Medicală, al Direcției Juridice și al Direcției Economice, prin care se propune modificarea Hotărârii nr. 596/2021 (aprobarea Programului multianual „Promovarea sănătății orale prin creșterea accesibilității populației defavorizate la servicii de stomatologie”), astfel cum a fost modificată prin Hotărârile nr. 765/2023 și nr. 521/2024;
Ținând cont de prevederile:
Capitolului II, Obiectivul 3 „Sănătate și bunăstare” din Anexa I la H.G. nr. 877/2018 privind adoptarea Strategiei naționale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030, cu modificările și completările ulterioare;
art. 129 alin. (9) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
art. 154 și 167 din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, cu modificările și completările ulterioare;
art. 28 alin. (3) și 53 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare;
art. 137 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
art. 5 alin. (3) și 14 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,
Hotărârii nr. 596/2021 privind aprobarea Programului multianual „Promovarea sănătății orale prin creșterea accesibilității populației defavorizate la servicii de stomatologie”, astfel cum a fost modificată prin Hotărârile nr. 765/2023 și nr. 521/2024;
Hotărârii nr. 62/2025 privind încheierea Acordului de parteneriat între Municipiul Cluj-Napoca și Direcția de Asistență Socială și Medicală, pe de o parte, și Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, prin Facultatea de Medicină Dentară, și Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, pe de altă parte, în vederea implementării Programului multianual „Promovarea sănătății orale prin creșterea accesibilității populației defavorizate la servicii de stomatologie”, aprobat prin art. 1 al Hotărârii nr. 596/2021;
Hotărârii nr. 400/2025 privind aprobarea bugetului general rectificat al municipiului Cluj-Napoca pe anul 2025;
Văzând avizul comisiilor de specialitate;
Reținând prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Potrivit dispozițiunilor art. 129, 133 alin. (1), 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. I. Se aprobă modificarea punctului 4 alin. (1) lit. a) din Anexa 1 la Hotărârea nr. 596/2021, astfel cum a fost modificată prin Hotărârile nr. 765/2023 și nr. 521/2024, în sensul modificării nivelului de venituri cumulate din pensii și alte drepturi de asigurări sociale, pentru pensionarii cu domiciliul în municipiul Cluj-Napoca, de la 1800 de lei, la 2100 de lei.
Art. II. Celelalte prevederi ale Hotărârii nr. 596/2021, astfel cum a fost modificată prin Hotărârile nr. 765/2023 și nr. 521/2024, rămân neschimbate.
Art. III. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Serviciul Protecție socială și Serviciul Financiar, contabilitate, buget din cadrul Direcției de Asistență Socială și Medicală.
Președinte de ședință,
Ec. Dan Ștefan Tarcea
Contrasemnează:
Secretarul general al municipiului,
Jr. Aurora Roșca
Nr. 478 din 7 iulie 2025
(Hotărârea a fost adoptată cu 26 voturi)