CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ-NAPOCA
HOTĂRÂRE
privind alocarea sumei de 10.000 de lei de la bugetul local pe anul 2025 pentru Asociația Casa Cărții de Știință, în vederea realizării proiectului „Universitatea Cluj-60 de ani de la câștigarea Cupei României”
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în ședință ordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind alocarea sumei de 10.000 de lei de la bugetul local pe anul 2025 pentru Asociația Casa Cărții de Știință, în vederea realizării proiectului „Universitatea Cluj-60 de ani de la câștigarea Cupei României” – proiect din inițiativa primarului;
Reținând Referatul de aprobare nr. 642343/1/22.07.2025 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 642500/426/22.07.2025 al Direcției Generale Comunicare, dezvoltare locală și management proiecte – Serviciul Management proiecte sociale, culturale și sportive, al Direcției Juridice și al Direcției Economice, prin care se propune alocarea sumei de 10.000 de lei de la bugetul local pe anul 2025 pentru Asociația Casa Cărții de Știință, în vederea realizării proiectului „Universitatea Cluj-60 de ani de la câștigarea Cupei României”;
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Ținând cont de Procesul-verbal din data de 4.07.2025 al Comisiei de analiză și selecție a proiectelor și de Procesul-verbal din data de 11.07.2025 al Comisiei mixte de soluționare a contestațiilor depuse în baza Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local, alocate pentru activități nonprofit de interes general, conform Legii nr. 350/2005;
Având în vedere prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare, ale Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale, aprobate prin Ordinul nr. 1.792/2002 al Ministerului Finanțelor Publice, ale Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local, alocate pentru activități nonprofit de interes general, conform Legii nr. 350/2005, aprobat prin Hotărârea nr. 858/2018, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea nr. 595/2021, precum și ale Hotărârii nr. 400/2025 privind aprobarea bugetului general rectificat al municipiului Cluj-Napoca pe anul 2025;
Potrivit dispozițiunilor art. 129, 133 alin. (1) lit. a), 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Se aprobă alocarea sumei de 10.000 de lei de la bugetul local pe anul 2025 pentru Asociația Casa Cărții de Știință, în vederea realizării proiectului „Universitatea Cluj-60 de ani de la câștigarea Cupei României”, pentru susținerea activităților privind publicarea unei cărți care să reunească mărturii, cronici, imagini de arhivă și analize sportive privind cele patru finale jucate de U Cluj și contextul fotbalistic al epocii.
Art. 2. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Direcția Generală Comunicare, dezvoltare locală și management proiecte și Direcția Economică.
Președinte de ședință,
Ec. Dan Ștefan Tarcea
Contrasemnează:
Secretarul general al municipiului,
Jr. Aurora Roșca
Nr. 530 din 4 august 2025
(Hotărârea a fost adoptată cu 24 voturi)