CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ-NAPOCA

 

HOTĂRÂRE

privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu
Construire imobil cu funcţiuni mixte 2S+P+6E şi imobil de locuinţe colective S+P+3E+R, str. Steluţei nr. 1

 

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu – Construire imobil cu funcţiuni mixte 2S+P+6E şi imobil de locuinţe colective S+P+3E+R, str. Steluţei nr. 1 – proiect din iniţiativa primarului;

Analizând Referatul nr. 258143 din 25.06.2019 al Direcţiei Generale de Urbanism, prin care se propune aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu – Construire imobil cu funcţiuni mixte 2S+P+6E şi imobil de locuinţe colective S+P+3E+R, str. Steluţei nr. 1, beneficiare: S.C. ERB Logistic S.R.L şi S.C. AUTOMATICNORT S.R.L.;

Având în vedere avizul Arhitectului şef nr. 339 din 7.05.2019, avizele organismelor teritoriale interesate, precum şi avizul comisiei de specialitate;

Reţinând prevederile Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare şi ţinând cont de prevederile Regulamentului Local de Urbanism, aprobat prin Hotărârea nr. 493/2014, aşa cum a fost modificat şi completat prin Hotărârile nr. 118/2015 şi Hotărârea nr. 737/2017 şi Hotărârea nr. 579/2018;

Potrivit dispoziţiunilor art. 36 pct. 5 lit. c, 39 al. 1 şi 45 din Legea nr. 215/ 2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

H O T Ă R Ă Ş T E :

 

Art. 1. – Se aprobă Planul Urbanistic de Detaliu – Construire imobil cu funcţiuni mixte 2S+P+6E şi imobil de locuinţe colective S+P+3E+R, str. Steluţei nr. 1, beneficiare: S.C. ERB Logistic S.R.L şi S.C. AUTOMATICNORT S.R.L., pe o parcelă proprietate privată.

Prin P.U.D se propune restructurarea parcelei cu nr. Cad. 330395, respectiv desfinţarea fondului construit existent şi construirea unui imobil cu funcţiuni mixte (corp A), cu regim de înălţime de 2S+P+6E, dispus în aliniamentul străzii Steluţei, a unui imobil de locuinţe colective (corp B) cu regim de înălţime de S+P+3E+R dispus în partea posterioară a parcelei, precum şi amenajarea terenului: spaţii verzi (plantaţii înalte, medii şi joase), platforme pentru circulaţii auto şi pietonale, locuri de parcare, mobilier urban, amenajări pentru joacă, platformă subterană de colectare selectivă a deşeurilor pe patru fracţii;
– amplasarea construcţiilor pe parcelă:
– corpul A este amplasat în aliniamentul străzii Steluţei, pe limita de proprietate estică, dezvoltându-se 18 m în adâncime, cu o retragere de H/2 faţă de limita nordică dar nu mai puţin de 9 m;
– corpul B este amplasat în partea posterioară a parcelei, pe limitele de proprietate estică, nordică şi vestică, cu o retragere de H/2 faţă de limita sudică dar nu mai puţin de 7m;
– accesul auto şi pietonal: din strada Fabricii de chibrituri şi strada Steluţei;
– staţionarea vehiculelor (auto şi velo): la sol şi în spaţii specializate dispuse la subsol, necesarul calculându-se conform Anexei 2 din Regulament aferent P.U.G.
– echiparea tehnico-edilitară: completă pe strada Steluţei.

Toate investiţiile propuse prin această documentaţie de urbanism vor fi suportate de beneficiarii acesteia.

Art. 2. – Se stabileşte perioada de valabilitate a documentaţiei de doi ani de la aprobare.

Art. 3. – Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Generală de Urbanism.

 

Nr. 569 din 4 iulie 2019
(Hotărârea a fost adoptată cu 25 voturi).