CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

CLUJ-NAPOCA

H O T Ă R Â R E

privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal – de urbanizare, dezvoltare ansamblu mixt cu dotări, B-dul Muncii – sud

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal – de urbanizare, dezvoltare ansamblu mixt cu dotări, B-dul Muncii – sud proiect din iniţiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 706904/1/27.08.2025, conex cu nr. 524224/1/20.05.2025, al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 706974/433/27.08.2025, conex cu nr. 524249/433/20.05.2025, al Direcţiei Generale de Urbanism și al Direcției Juridice, prin care se propune aprobarea Planului Urbanistic Zonal – de urbanizare, dezvoltare ansamblu mixt cu dotări B-dul Muncii – sud, beneficiară: S.C. LUX ÎNCHIRIERI S.R.L., pentru o suprafață de teren de 35000 mp, în proprietate privată;

Reținând Avizul de oportunitate nr. 129 din 10.08.2023 și Avizul Arhitectului șef nr. 16 din 12.02.2025, precum și avizele organismelor teritoriale interesate;

Potrivit prevederilor art. 56 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare şi ţinând cont de prevederile Regulamentului Local de Urbanism, aprobat prin Hotărârea nr. 493/2014, cu modificările și completările ulterioare;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (1), 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art. 1.

Se aprobă Planul Urbanistic Zonal – de urbanizare, dezvoltare ansamblu mixt cu dotări, B-dul Muncii – sud, beneficiară: S.C. LUX ÎNCHIRIERI S.R.L., pentru imobilele cu nr. cad. 314605 și nr. cad. 314676, aflate în proprietate privată.

Prevederi P.U.Z. propuse:

Planul Urbanistic Zonal propune dezvoltarea unui teren în suprafață de 35000 mp, pe bază de structură parcelară și stabilirea de reglementări urbanistice, după cum urmează:

– U.T.R. M3* – ZONĂ MIXTĂ

– funcțiunile predominante: structura funcțională mixtă (locuire colectivă, activități administrative, de administrarea afacerilor, financiar-bancare, comerciale (terțiare), culturale, de învăţământ, de sănătate cu caracter ambulatoriu, de turism).

– regimul de construire: deschis;

– înălțimea maximă admisă: 9 niveluri supraterane, respectiv (1-3)S/D+P+Mz+8E;

– indicii urbanistici: P.O.T maxim = 50%, C.U.T maxim = 2.4 ADC/mp,

– retragerea față de aliniament:

– minim 6 m față de limita nordică, Bulevardul Muncii,

– minim 2 m față de limita estică, strada propusă prin P.U.Z.;

– retragerea față de limitele laterale: – minim 4,5 m, H/2 față de limita laterală vestică;

minim 1 m față de limita laterală sud (spre S_Va*);

– circulațiile și accesele: accesul auto la zona mixtă se realizează din Bulevardul Muncii prin strada propusă prin P.U.Z.; în partea estică a zonei mixte este propusă o circulație cu ampriză de 18 m, ce deservește ansamblul funcțional și care asigură totodată accesul la zona de instituții și servicii publice și la zona de locuințe colective. Accesele carosabile la parcajele colective situate în interiorul construcțiilor, se vor face conform normativelor specifice;

– staționarea vehiculelor (auto, velo): în interiorul parcelei, în spații specializate dispuse la subsolul/demisolul/parterul clădirilor, necesarul de parcaje calculându-se conform Anexei 2 din Regulamentul local de urbanism aferent P.U.G.;

– spațiile verzi: spațiu verde având o suprafață minimă de 20 % din suprafața parcelei, din care minim 10% organizate pe sol natural;

– echiparea tehnico-edilitară: toate utilităţile vor fi asigurate prin racordare la reţelele edilitare publice. Fiecare parcelă dispune de un spațiu destinat colectării selective a deșeurilor menajere pe cinci fracții, accesibil din spațiul public. Clădirile vor fi racordate la sistemul centralizat de încălzire/apă caldă sau la instalații de încălzire/apă caldă de scară, bloc sau cvartal. Este interzi conducerea apelor meteorice spre domeniul public sau spre parcelele vecine. Este interzisă dispunerea aeriană a cablurilor de orice fel (electrice, telefonice, CATV etc).

U.T.R. Lc*-ZONA ANSAMBLURILOR CARE INCLUD LOCUIRE COLECTIVĂ ȘI DOTĂRI

– funcțiunea predominantă: locuințe colective și funcțiuni terțiare;

– regimul de construire: deschis;

– înălțimea maximă admisă: 9 niveluri supraterane, (1-3)S/D+P+Mz+8E;

– indicii urbanistici: P.O.T. maxim = 40%, C.U.T. maxim = 1.4 ADC/mp;

– retragerea față de aliniament:minim 2 m față de limita estică, strada propusă prin P.U.Z.,

minim 6 m față de limita sudică;

– retragerea față de limita laterală vestică:

– minim 4.5 m, dar nu mai puțin de Hconstrucție/2;

minim 1 m față de limita nordică (spre S_Va*);

– circulațiile și accesele: accese pietonale și auto din strada propusă prin P.U.Z.;

– staționarea vehiculelor (auto, velo): se va organiza exclusiv în interiorul parcelelor. Necesarul locurilor de parcare, conform Anexei 2 din R.L.U. aferent P.U.G.;

– echiparea tehnico-edilitară: toate clădirile vor fi racordate la reţelele edilitare publice.

U.T.R. S_Is*– SUBZONĂ DE INSTITUȚII ȘI SERVICII PUBLICE ȘI DE INTERES PUBLIC

– funcțiunea predominantă: funcțiuni de educație, de învățământ și cercetare;

– regimul de construire: deschis;

– înălțimea maximă admisă: totalizat, regimul de înălțime nu poate depăși una din următoarele configurații: S/D+P+2E. Înălţimea maximă admisă a clădirilor, măsurată la coama acoperişului sau la aticul nivelului retras, în punctul cel mai înalt, nu va depăşi 12 m;

– indicii urbanistici: P.O.T. max.= 60%, C.U.T. max.= 2,2;

– retragerea față de aliniament: minim 2 m față de strada propusă prin P.U.Z.;

– retragerea față de limitele laterale și posterioare: minim 3 m;

– circulațiile, accesele: accesele auto și pietonale se realizează din Bulevardul Muncii, prin strada propusă prin P.U.Z.;

– staționarea autovehiculelor: va fi organizată în interiorul parcelei, necesarul de locuri de parcare calculându-se conform Anexei 2 din Regulament local de urbanism aferent P.U.G.;

– echiparea tehnico-edilitară: toate construcțiile vor fi racordate la reţelele edilitare edificate publice. Este interzi dispunerea aeriană a cablurilor de orice fel (electrice, telefonice, CATV etc). Este interzi conducerea apelor meteorice spre domeniul public sau spre parcelele vecine. Va fi dispus un spațiu interior parcelei, destinat colectării deșeurilor menajere, accesibil din spațiul public.

– U.T.R.S_Va*SUBZONA VERDE CU ACCES PUBLIC NELIMITAT

– funcțiunea predominantă: spații verzi (plantații înalte, medii și joase), sistem de alei și platforme pentru circulații pietonale și velo, puncte de parcare biciclete, mobilier urban, amenajări pentru joacă, odihnă, sport și alte activități în aer liber, compatibile cu zona, edicule, construcții pentru activități culturale și alimentație publică, grupuri sanitare, spații pentru administrare și întreținere;

– înălțimea maximă admisă: înălțimea maximă la atic nu va depăși 8 m, (D)+P+E;

retragerea față de aliniament: minim 2 m față de strada propusă prin P.U.Z.;

retragerea față de limitele laterale și posterioare: minim 1 m;

circulațiile, accesele: din Bulevardul Muncii prin strada propusă prin P.U.Z.;

indicii urbanistici: P.O.T. = 5%, C.U.T. = 0,1;

Se mențin reglementările P.U.G. pentru suprafața încadrată în U.T.R. VPR.

Luând în considerare prevederile avizului de principiu al Serviciului Siguranța Circulației emis pentru P.U.Z., prin prezentul aviz se impune condiția implementării investițiilor în două etape, astfel:

În etapa 1 vor fi realizate investițiile aferente ansamblului mixt, funcțiunilor comerciale și de învățământ (creșă/grădiniță), U.T.R. M3*, U.T.R. S_Is* și U.T.R. S_Va*.

Anterior emiterii autorizației de construire pentru primul imobil din ansamblu

  • suprafața de teren necesară lărgirii Bulevardului Muncii (conform planșei – Reglementări urbanistice) va fi dezmembrată din parcela inițială și înscrisă în CF cu titlul de „drum”;

  • Bulevardul Muncii (pe tronsonul adiacent P.U.Z.), va fi lărgit și reamenajat, va fi amenajată alveola pentru stația de transport în comun (lungimea de 25 m și adâncimea de 3 m), va fi amenajată o bandă carosabilă suplimentară, cu lățimea de 3.5 m pentru virajul la dreapta pe strada nouă, iar trotuarul, pe lungimea stației, va avea lățimea de min. 2,5 m;

  • strada nouă propusă prin P.U.Z., prevăzută și în Masterplan Bd. Muncii, va avea lățimea de 18 m, va fi dezmembrată suprafața de teren necesară și înscrisă în CF cu titlu de „drum”, intersecția va fi semaforizată;

  • vor fi realizate proiecte de specialitate pentru executarea lucrărilor de: lărgire și reamenajare a Bulevardului Muncii, amenajării alveolei de transport în comun, amenajării și asfaltării străzii nou propuse, cu lățimea de 18 m, amenajarea rețelei de circulații auto și pietonale pe parcelă, semaforizare cu echipamente inteligente a intersecției străzii noi cu Bd. Muncii, realizarea semnalizării rutiere orizontale și verticale;

  • vor fi realizate lucrările tehnico-edilitare (rețeaua edilitară, rețeaua pluvială, rețeaua de iluminat public).

În etapa 2 vor fi realizate investițiile aferente locuirii colective cu dotări – U.T.R. Lc*

După anul 2026 sau după finalizarea lucrărilor de realizare infrastructură rutieră (centură, poduri) care vor aduce îmbunătățiri/scăderi ale gradului de încărcare la străzi și intersecțiile din zona Bulevardului Muncii.

1) La faza D.T.A.C. toate construcțiile propuse prin PUZ vor fi supuse avizării în Comisia de Estetică Urbană.

2) În etapa 1, pe spațiul verde pe sol natural vor fi plantați 24 de arbori cu circumferința minimă de 35 cm masurată la 1 m de la colet.

3) În etapa 2, pe spațiul verde pe sol natural vor fi plantați 20 de arbori cu circumferința minimă de 35 cm masurată la 1 m de la colet.

Toate investiţiile propuse prin această documentaţie de urbanism vor fi suportate de beneficiara acesteia.

Regulamentul de urbanism se constituie în Anexa 1, Planșa U.5 Plan Reglementări Urbanistice se constituie în Anexa 2, Planșa U.5 Circulația terenurilor se constituie în Anexa 3, anexe care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2.Se stabileşte perioada de valabilitate a documentaţiei de șapte ani de la aprobare.
Art. 3.Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Generală de Urbanism.

Preşedinte de şedinţă,

Ec. Dan Ștefan Tarcea

Contrasemnează:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora Roşca

Nr. 594 din 5 septembrie 2025

(Hotărârea a fost adoptată cu 23 voturi)