CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

CLUJ-NAPOCA

H O T Ă R Â R E

privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu –

Construire imobil cu funcţiuni mixte, S+P+2E+R, str. Clinicilor nr. 11

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu – Construire imobil cu funcţiuni mixte, S+P+2E+R, str. Clinicilor nr. 11 proiect din iniţiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 776570/1/2.10.2025 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 776945/433/2.10.2025 al Direcţiei Generale de Urbanism și al Direcției Juridice, prin care se propune aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu – Construire imobil cu funcţiuni mixte, S+P+2E+R, str. Clinicilor nr. 11, beneficiari: Vlaic Nicolae, Vlaic Daniela, Vlaic Aurel-Ionuț, Vlaic Adina-Roxana și S.C. Skyline Capital Group S.R.L.;

Reținând Avizul Arhitectului șef nr. 100 din 8.07.2025, Avizul nr. 1018/U/5.12.2024 al Direcției Județene pentru Cultură Cluj, precum și avizele organismelor teritoriale interesate;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Potrivit prevederilor art. 56 al Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare şi ţinând cont de prevederile Regulamentului Local de Urbanism, aprobat prin Hotărârea nr. 493/2014, cu modificările și completările ulterioare;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (1), 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art. 1.

Se aprobă Planul Urbanistic de Detaliu – Construire imobil cu funcţiuni mixte, S+P+2E+R, str. Clinicilor nr. 11, beneficiari: Vlaic Nicolae, Vlaic Daniela, Vlaic Aurel-Ionuț, Vlaic Adina-Roxana și S.C. Skyline Capital Group S.R.L., pe o parcelă proprietate privată, nr. cad. 355715, pe care există fond construit (nr. cad. 355715-C1, 355715-C2, 355715-C3) propus spre desființare.

  1. Documentația reglementează:

  2. – retragerea faţă de limita laterală estică: min. 6 m;

  3. – retragerea faţă de limita laterală vestică: min. 3 m;

  4. – retragerea faţă de limita posterioară: min. 4,5 m;

  5. – circulaţiile și accesele: din str. Clinicilor;

  6. – staţionarea autovehiculelor: în interiorul parcelei, locuri de parcare amenajate în spaţii specializate dispuse la subsol, necesarul de locuri calculându-se conform Anexei nr. 2 din Regulamentul aferent P.U.G.;

  7. – echiparea tehnico-edilitară: completă pe str. Clinicilor.

    La faza D.T.A.C. documentația va fi supusă avizării în Comisia de Estetică Urbană.

  8. Suprafaţa de teren necesară regularizării str. Clinicilor va fi dezmembrată din parcela iniţială şi înscrisă în C.F. cu titlu de „drum”, conform planșei U.03 – Plan reglementări, anterior emiterii autorizaţiei de construire pe parcelă, iar până la recepţia construcţiei va fi adusă la strat de uzură.

    Amenajarea noului acces auto din str. Clinicilor va fi realizată fără modificarea cotei trotuarului, cu bordură teşită, cu respectarea NP 051/2012.

    Toate investiţiile propuse prin documentaţia de urbanism vor fi suportate de beneficiarii acesteia.

Art. 2.Se stabileşte perioada de valabilitate a documentaţiei de trei ani de la aprobare.
Art. 3.Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Generală de Urbanism.
Nr. 619 din 9 octombrie 2025

(Hotărârea a fost adoptată cu 23 voturi)

Preşedinte de şedinţă,

Ec. Dan Ștefan Tarcea

Contrasemnează:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora Roşca