CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

CLUJ-NAPOCA

HOTĂRÂRE

privind însușirea Documentației tehnice, pentru înscrierea imobilului strada Arțarului,

din municipiul Cluj-Napoca, în sistemul integrat de cadastru și carte funciară

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în ședință ordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind însușirea Documentației tehnice, pentru înscrierea imobilului strada Arțarului, din municipiul Cluj-Napoca, în sistemul integrat de cadastru și carte funciară – proiect din inițiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 446680/1 din 3.09.2019 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 449409/45/455 din 4.09.2019 al Direcției Patrimoniul municipiului și evidența proprietății și al Direcției Juridice, prin care se propune însușirea Documentației tehnice, pentru înscrierea imobilului strada Arțarului, din municipiul Cluj-Napoca, în sistemul integrat de cadastru și carte funciară;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Luând în considerare prevederile Legii nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordinului nr. 700/2014 al Directorului General al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței Guvernului nr. 43/1997, republicată, privind regimul drumurilor, precum și ale Codului civil;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (1), 139 și 196 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ,

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1. Se aprobă dezlipirea imobilului identificat cu nr. topo. 13765, astfel:

– imobil cu nr. topo. nou 13765/1, teren în suprafață de 237 mp., care se reînscrie în CF nr. 300717 Cluj-Napoca, în favoarea municipiului Cluj-Napoca;

– imobil cu nr. topo. nou 13765/2, teren în suprafață de 5051 mp., care se transcrie în CF nou în favoarea municipiului Cluj-Napoca, cu destinație drum, strada Arțarului;

Art. 2. Se aprobă înscrierea în Cartea funciară nouă, în favoarea Municipiului Cluj-Napoca, a imobilului strada Arțarului, cu suprafața măsurată de 5181 mp, provenind din CF nr. 318567 Cluj-Napoca, nr. topo. 13761/6/2, CF nr. 307471 Cluj-Napoca, nr. topo. 13765/2, cu destinație drum, domeniul public, în baza Ordonanței nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată și actualizată, art. 8 alin. (1) „Drumurile de interes local aparțin proprietății publice a unității administrative pe teritoriul căreia se află (…)”.

Art. 3. Se însuşeşte Documentaţia tehnică de înscriere în Cartea funciară nouă, a imobilului strada Arțarului din municipiul Cluj-Napoca, întocmită de Ing. Gabor Viorel, persoană fizică autorizată A.N.C.P.I., ce se constituie în Anexă care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 4. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Direcția Patrimoniul municipiului și evidența proprietății și Direcția Economică.

Președinte de ședință, Ec. Dan Ștefan Tarcea

Contrasemnează:

Secretarul municipiului,

Jr. Aurora Roșca

Nr. 649 din 10 septembrie 2019

(Hotărârea a fost adoptată cu 21 voturi)