CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

CLUJ-NAPOCA

H O T Ă R Â R E

privind aprobarea constituirii Comisiei locale de avizare integrată a documentațiilor de amenajare a teritoriului și a documentațiilor de urbanism de la nivelul zonei metropolitane Cluj și a Regulamentului de organizare și funcționare al comisiei

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă extraordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea constituirii Comisiei locale de avizare integrată a documentațiilor de amenajare a teritoriului și a documentațiilor de urbanism de la nivelul zonei metropolitane Cluj și a Regulamentului de organizare și funcționare al comisiei – proiect din iniţiativa primarului;

Reţinând Referatul de aprobare nr. 843634/1/12.10.2026, conex cu nr. 839124/1/8.10.2026, al primarului municipiului Cluj Napoca, în calitate de iniţiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 843655/433/12.10.2026, conex cu nr. 839161/433/8.10.2026, al Direcției Generale de Urbanism și al Direcției Juridice, prin care se propune aprobarea constituirii Comisiei locale de avizare integrată a documentațiilor de amenajare a teritoriului și a documentațiilor de urbanism de la nivelul zonei metropolitane Cluj și a Regulamentului de organizare și funcționare al comisiei;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Potrivit prevederilor art. 86-87, 91-93 și ale art. 576 alin. (2) din Legea nr. 169/2026 privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor;

Având în vedere prevederile art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, art. 133 alin. (2), art. 139 și art. 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1.
  1. (1) Se constituie Comisia locală de avizare integrată a documentațiilor de amenajare a teritoriului şi a documentațiilor de urbanism de la nivelul zonei metropolitane Cluj, în componența instituțională prevăzută în Anexa 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

  2. (2) Componența Comisiei locale de avizare integrată a documentațiilor de amenajare a teritoriului şi a documentațiilor de urbanism de la nivelul zonei metropolitane Cluj, prevăzută în Anexa 1, se poate completa, după caz, cu respectarea prevederilor Legii nr. 169/5.08.2026 privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului şi construcțiilor.

Art. 2.

Componența nominală a Comisiei locale de avizare integrată a documentațiilor de amenajare a teritoriului şi a documentațiilor de urbanism de la nivelul zonei metropolitane Cluj se stabilește prin Dispoziție a primarului Municipiului Cluj-Napoca, pe baza desemnării reprezentanților instituțiilor și operatorilor prevăzute în Anexa 1, precum și în cazurile prevăzute la art. 1 alin. (2) din prezenta hotărâre.

Art. 3.

Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare al Comisiei locale de avizare integrată a documentațiilor de amenajare a teritoriului şi a documentațiilor de urbanism de la nivelul zonei metropolitane Cluj, prevăzut în Anexa 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 4.

Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcția Generală de Urbanism.

Preşedinte de şedinţă, Ec. Dan Ștefan Tarcea

Contrasemnează:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora Roşca

Nr. 649 din 12 octombrie 2026

(Hotărârea a fost adoptată cu 25 voturi)