CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

CLUJ-NAPOCA

HOTĂRÂRE

privind preluarea în proprietatea privată și trecerea în proprietatea publică a municipiului Cluj-Napoca a imobilului-teren,

identificat cu nr. cad. 359432, înscris în C.F. nr. 359432 Cluj-Napoca

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind preluarea în proprietatea privată și trecerea în proprietatea publică a municipiului Cluj-Napoca a imobilului-teren, identificat cu nr. cad. 359432, înscris în C.F. nr. 359432 Cluj-Napoca – proiect din iniţiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 861798/1 din 14.11.2025 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 862175/45/455 din 14.11.2025 al Direcției Patrimoniul municipiului şi evidenţa proprietăţii și al Direcției Juridice, prin care se propune preluarea în proprietate privată și trecerea în proprietatea publică a municipiului Cluj-Napoca a imobilului-teren, identificat cu nr. cad. 359432, înscris în C.F. nr. 359432 Cluj-Napoca;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Potrivit prevederilor art. 286 alin. (1) și (4), ale art. 287 lit. b) și ale art. 296 alin. (2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 562 alin. (2), ale art. 861 alin. (1), ale art. 863 lit. e) și ale art. 889 alin. (1) și (2) din Codul civil, ale Hotărârii nr. 642/2025 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal – Modificare P.U.Z. aprobat prin Hotărârea nr. 754/2021, în vederea corelării cu P.U.Z. – Realizare pasaj rutier la intersecția B-dul Muncii cu str. Oașului, ale Declarației de renunțare la dreptul de proprietate, autentificată sub nr. 4312 din 6 noiembrie 2025, rectificată prin Încheierea nr. 146 din 7 noiembrie 2025, de către notar public Bodea Diana și Adresei nr. 847412/2025 a Serviciului Strategii Urbane din cadrul Direcției Generale de Urbanism;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (1), 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1. Se aprobă preluarea în proprietatea privată a municipiului Cluj-Napoca a imobilului-teren identificat cu nr. cad. 359432, înscris în C.F. nr. 359432 Cluj-Napoca, în suprafață de 161 mp., și a bunurilor mobile încorporate, neevidențiate în cartea funciară, respectiv, platformă betonată (S=68 mp.), împrejmuire (L=10,58 ml.), amplasate pe teren.

Art. 2. Se aprobă trecerea imobilului-teren prevăzut la art. 1, din proprietatea privată în proprietatea publică a municipiului Cluj-Napoca, cu destinație de drum, în vederea lărgirii B-dului Muncii.

Art. 3. Comisia specială de inventariere a domeniului public al municipiului Cluj-Napoca, reglementată de art. 289 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și de art. 5 din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 392/2020 privind Normele tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public și privat al comunelor, al orașelor, al municipiilor și al județelor, va asigura actualizarea Inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Cluj-Napoca, cu imobilul ce face obiectul prezentei hotărâri.

Art. 4. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Patrimoniul municipiului şi evidenţa proprietăţii, Direcţia Economică, Direcția Generală de Urbanism, Direcția Tehnică şi Direcția Ecologie urbană și spații verzi.

Președinte de ședinţă,

Ec. Dan Ștefan Tarcea

Contrasemnează:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora Roșca

Nr. 656 din 20 noiembrie 2025

(Hotărârea a fost adoptată cu 22 voturi)