CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ-NAPOCA
H O T Ă R Â R E
privind completarea și modificarea Anexei la Hotărârea nr. 679/2024 (aprobarea reorganizării Regiei Autonome a Domeniului Public Cluj-Napoca, prin transformarea acesteia în societate pe acțiuni, sub numele de Societatea Comercială Domeniul Public Napoca S.A.)
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind completarea și modificarea Anexei la Hotărârea nr. 679/2024 (aprobarea reorganizării Regiei Autonome a Domeniului Public Cluj-Napoca, prin transformarea acesteia în societate pe acțiuni, sub numele de Societatea Comercială Domeniul Public Napoca S.A.) – proiect din inițiativa primarului; ooo- pr
Reținând Referatul de aprobare nr. 862.860/1/14.11.2025 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 862880/44.10/14.11.2025 al Direcţiei Tehnice și al Direcției Juridice, prin care se propune aprobarea proiectului de hotărâre privind completarea și modificarea Anexei la Hotărârea nr. 679/2024 (aprobarea reorganizării Regiei Autonome a Domeniului Public Cluj-Napoca, prin transformarea acesteia în societate pe acțiuni, sub numele de Societatea Comercială Domeniul Public Napoca S.A.);enu
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Potrivit prevederilor art. 8 lit. l), art. 43 alin. (3), art. 113 lit. m), art. 125 alin. (1) și ale art. 204 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 30/1997 privind reorganizarea regiilor autonome, cu modificările și completările ulterioare, ale prevederilor Ordinului Institutului Național de Statistică nr. 377/2024 privind actualizarea Clasificării Activităților din Economia Națională – CAEN, ale art. 28 alin. (1), (5) și (7) din Legea cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 131 din O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Reținând Adresa de înaintare nr. 13151/13.11.2025, înregistrată în evidențele primariei sub nr. 858997/13.11.2025, prin care societatea a transmis următoarele documente: Convocator nr. 12842/5.11.2025, Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 36/5.11.2025 și Memoriul justificativ nr. 12816/4.11.2025;
Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (1), 139 și 196 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. I Se aprobă completarea și modificarea Actului constitutiv ce constituie Anexa la Hotărârea nr. 679/2024 (aprobarea reorganizării Regiei Autonome a Domeniului Public Cluj-Napoca, prin transformarea acesteia în societate pe acțiuni, sub numele de Societatea Comercială Domeniul Public Napoca S.A.), potrivit Actului adițional nr. 1 prevăzut în Anexa la prezenta hotărâre, care face parte integrantă din aceasta.
Art. II (1) Se mandatează doamna Flavia Mihaela Petruș, consilier local, pentru a reprezenta interesele Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor societăţii Domeniul Public Napoca S.A., care va avea loc la sediul societății, în data de 24.11.2025, ora 12 (prima convocare), respectiv, în cazul lipsei de cvorum, în data de 25.11.2025, ora 12 (a doua convocare), în sensul de a vota ,,pentru” punctele înscrise pe ordinea de zi.
(2) Se împuternicește Primarul municipiului Cluj-Napoca, domnul Emil Boc, ca în numele și pe seama acționarului unic, Municipiul Cluj-Napoca să semneze Actul adițional nr. 1 la Actul constitutiv al societății Domeniul Public Napoca S.A.
(3) Se aprobă mandatarea domnului Ion Pantelimon, în calitate de director general al societății Domeniul Public Napoca S.A., pentru îndeplinirea tuturor formalităților de înregistrare a modificărilor aduse Actului constitutiv, conform prezentei hotărâri, la Oficiul Registrului Comerțului Cluj, acesta având dreptul să delege/împuternicească alte persoane în vederea îndeplinirii formalităților necesare la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Art. III Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor hotărârii se încredințează domnul Ion Pantelimon, în calitate de director general al societății Domeniul Public Napoca S.A., Direcţia Tehnică, Direcția Economică şi Direcţia Patrimoniul municipiului şi evidenţa proprietăţii.
Preşedinte de şedinţă,
Ec. Dan Ștefan Tarcea
Contrasemnează:
Secretarul general al municipiului,
Jr. Aurora Roșca
Nr. 677 din 20 noiembrie 2025
(Hotărârea a fost adoptată cu 22 voturi)