HOTĂRÂRE
privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu –
construire locuință unifamilială S+P+E, str. Cocorilor nr. 40D
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu – construire locuință unifamilială S+P+E, str. Cocorilor nr. 40D – proiect din iniţiativa primarului;
Reținând Referatul de aprobare nr. 492594/1/26.09.2019 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 493193 din 27.09.2019 al Direcţiei Generale de Urbanism și al Direcției Juridice, prin care se propune aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu – construire locuință unifamilială S+P+E, str. Cocorilor nr. 40D, beneficiari: Olinca Constantin Cristian și Olinca Liana Adela;
Având în vedere Avizul Arhitectului șef nr. 792 din 19.08.2019 precum și avizele organismelor teritoriale interesate;
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Potrivit prevederilor Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare şi ţinând cont de prevederile Regulamentului Local de Urbanism, aprobat prin Hotărârea nr. 493/2014, aşa cum a fost modificat şi completat prin Hotărârea nr. 118/2015, Hotărârea nr. 737/2017 și Hotărârea nr. 579/2018;
Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin.1, 139 și 196 din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. – | Se aprobă Planul Urbanistic de Detaliu – construire locuință unifamilială S+P+E, str. Cocorilor nr. 40D, beneficiari: Olinca Constantin Cristian și Olinca Liana Adela, pe o parcelă proprietate privată, nr. cad. 332133. Documentaţia reglementează:
Toate investiţiile propuse prin documentaţia de urbanism vor fi suportate de beneficiarii acesteia. Suprafața de teren dezmembrată din parcela inițială în vederea realizării unei legături cu aleea înfundată din partea vestică va fi înscrisă în CF cu titlul de „drum”. Anterior emiterii Autorizatiei de construire pe parcelă, se vor reglementa din punct de vedere juridic suprafețele de teren alipite drumului de acces. Acesta va fi realizat la nivel de strat de piatră spartă cilindrată și va fi echipat edilitar anterior emiterii autorizației de construire pe parcelă, iar până la recepția construcției, va fi adus la strat de uzură. | |
Art. 2. – | Se stabileşte perioada de valabilitate a documentaţiei de doi ani de la aprobare. | |
Art. 3. – | Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Generală de Urbanism. | |
Preşedinte de şedinţă, Ec. Dan Ștefan Tarcea | ||
Contrasemnează: Secretarul municipiului, Jr. Aurora Roşca |
Nr. 717 din 16 octombrie 2019
(Hotărârea a fost adoptată cu 25 voturi)