CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ-NAPOCA
H O T Ă R Â R E
privind aprobarea participării Direcției de Asistență Socială și Medicală ca partener în cadrul proiectului “The Other Side of the Story: Perpetrators in Change” (OSSPC)
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea participării Direcției de Asistență Socială și Medicală ca partener în cadrul proiectului “The Other Side of the Story: Perpetrators in Change” (OSSPC) – proiect din inițiativa primarului;
Văzând Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 75.197/1/10.02.2020 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 75.263/10.02.2020 al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală, Direcției Juridice și Direcției Economice;
Având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 și Regulamentul (UE) nr. 1301/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013;
Luând în considerare prevederile art.76 alin (1) și (3) din Legea nr. 292/2011 a asistenţei sociale, cu modificările și completările ulterioare, ale art.7 alin (1) și (4) din Legea nr. 174/2018 privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenţei în familie și ale art. 53 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere și prevederile Obiectivului general III al Strategiei naționale privind promovarea egalității de șanse între femei și bărbați și prevenirea și combaterea violenței domestice pentru perioada 2018-2021, aprobată prin H.G. nr. 365/2018, ale Strategiei de Dezvoltare a municipiului Cluj-Napoca 2014-2020, aprobată prin Hotărârea nr. 315/2015, precum și ale art. 16 alin. (1) și (2) din Convenția Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenței împotriva femeilor şi a violenței domestice, Istanbul 2011;
Reţinând prevederile programului Rights, Equality and Citizenship Programme al Comisiei Europene; Acțiunea: REC-RDAP-GBV-AG-2019, Apelul de proiecte pentru prevenirea și combaterea tuturor formelor de violență împotriva copiilor, tinerilor și femeilor;
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (1), 139 și 196 din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă participarea Direcției de Asistență Socială și Medicală ca partener în cadrul proiectului “The Other Side of the Story: Perpetrators in Change” (OSSPC), împreună cu Bournemouth University (Marea Britanie), C.A.M Centro di Ascolto Uomini Maltrattanti Onlus (Italia), Syndesmos Melon Gynaikeion Somateion Irakleioy kai Nomoy Irakleioy (Grecia), European Knowledge Spot (Grecia), în calitate de parteneri și Association for the Prevention and Handling of Violence in the Family (Cipru) – în calitate de coordonator.
Art. 2. (1) Se aprobă valoarea totală a proiectului în sumă de 507.854,10 euro.
(2) Se aprobă bugetul Direcției de Asistență Socială și Medicală în cadrul proiectului, în sumă de 78.531,58 euro.
(3) Se aprobă contribuția proprie a Direcției de Asistență Socială și Medicală în cadrul proiectului, în sumă de 15.706,20 euro, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia de Asistenţă Socială şi Medicală, organizată ca serviciu public în subordinea Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca.
Preşedinte de şedinţă,
Ec. Dan Ștefan TARCEA
Contrasemnează:
Secretarul general al municipiului,
Jr. Aurora ROȘCA
Nr. 74 din 17 februarie 2020
(Hotărârea a fost adoptată cu 24 voturi)