CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

CLUJ-NAPOCA

HOTĂRÂRE

privind însuşirea Documentaţiei tehnice de primă înscriere în cartea funciară

a unui imobil situat în municipiul Cluj-Napoca, str. Parcul Feroviarilor nr. 1A

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă extraordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind însuşirea Documentaţiei tehnice de primă înscriere în cartea funciară a unui imobil situat în municipiul Cluj-Napoca, str. Parcul Feroviarilor nr. 1A – proiect din iniţiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 543186/1/23.10.2019 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 543357/45/30/23.10.2019 al Direcţiei Patrimoniul municipiului şi evidenţa proprietăţii și al Direcției juridice prin care se propune însuşirea Documentaţiei tehnice de primă înscriere în cartea funciară a unui imobil situat în municipiul Cluj-Napoca, str. Parcul Feroviarilor nr. 1A;

Potrivit prevederilor Ordinului nr. 700/2014 cu modificările şi completările ulterioare, al Directorului General al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, precum și ale Legii nr. 7/1996, a cadastrului şi publicităţii imobiliare, republicată;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. 2, 139 și 196 din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ,

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1. Se aprobă dezlipirea imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, str. Parcul Feroviarilor, identificat prin nr. topo. 5521, în suprafață de 69019 mp., înscris în CF nr. 298831 Cluj-Napoca, CF vechi 1473, în proprietatea Municipiului Cluj, astfel:

– imobilul-teren identificat prin nr. topo. 5521/1, în suprafaţă de 67517 mp.;

– imobilul -teren identificat prin nr. topo. 5521/2, în suprafață de 1502 mp.

Art. 2. Se aprobă prima înscriere în cartea funciară a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, str. Parcul Feroviarilor nr. 1A, identificat prin nr. topo. 5523/3/1, 5521/2, în suprafață de 2046 mp., cu construcția cu nr. topo. 5523/3/1, 5521/2-C1: Grădiniță, cu regim de înălțime P+E+M, realizată în anul 1955, pe fundații din beton și piatră, zidărie din cărămidă, acoperiș tip șarpantă din lemn cu învelitoare din țiglă, care va fi înscris, cu nr. cadastral nou, în CF nou Cluj-Napoca, domeniul public.

Art. 3. Se aprobă reînscrierea imobilului-teren identificat prin nr. topo. 5521/1, în suprafaţă de 67517 mp., în CF nr. 298831 Cluj-Napoca, în proprietatea Municipiului Cluj-Napoca.

Art. 4. Se însuşeşte Documentaţia tehnică de primă înscriere în cartea funciară a imobilelor situate în municipiul Cluj-Napoca, str. Parcul Feroviarilor nr. 1A, întocmită de ing. cadastru Popoviciu Constantin-Corneliu, ce se constituie în Anexă, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 5. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Patrimoniul municipiului şi evidenţa proprietăţii.

Preşedinte de şedinţă,

Ec. Dan Ștefan Tarcea

Contrasemnează:

Secretarul municipiului,

Jr. Aurora Roşca

Nr. 748 din 31 octombrie 2019

(Hotărârea a fost adoptată cu 22 voturi)