CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

CLUJ-NAPOCA

H O T Ă R Â R E

privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu – Construire locuință unifamilială, S+P+E, str. Fagului nr. 41C

imobil sediu firmă, birouri str. Traian Vuia nr. 9

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu – Construire locuință unifamilială, S+P+E, str. Fagului nr. 41Cproiect din iniţiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 367887/1/4.03.2026 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 367938/433/4.03.2026 al Direcţiei Generale de Urbanism și al Direcției Juridice, prin care se propune aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu – Construire locuință unifamilială, S+P+E, str. Fagului nr. 41C, beneficiari: Vădan Octavian și Vădan Elvira;

Reținând Avizul Arhitectului șef nr. 182 din 26.11.2025 și avizul nr. 19/16.02.2026, precum și avizele organismelor teritoriale interesate;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Potrivit prevederilor art. 56 al Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ţinând cont de prevederile Regulamentului Local de Urbanism, aprobat prin Hotărârea nr. 493/2014, cu modificările și completările ulterioare;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (1), 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art. 1.

Se aprobă Planul Urbanistic de Detaliu – Construire locuință unifamilială, S+P+E, str. Fagului nr. 41C; beneficiari: Vădan Octavian și Vădan Elvira, pe o parcelă proprietate privată, identificată prin nr. cad. 318314.

Documentația reglementează:

Prin P.U.D. se studiază parcela cu nr. cad. 318314 pe care există fond construit – o locuință unifamilială D+P+E (nr. cad. 318314-C1) și se propune construirea celei de-a doua unități locative pe parcelă, S+P+E, în regim de construire izolat.

  • retragerea față de limita laterală sud-estică: 3 m;

  • retragerea față de limita posterioară: 8 m;

  • distanța dintre clădirea existentă și cea propusă: 5,85 m;

  • accesul auto și pietonal: din drumul de acces (CF nr. 258876, nr. topo 13778/5/1, 13779/5/1) ce se desprinde din str. Fagului;

  • staționarea autovehiculelor: în interiorul parcelei, două locuri de parcare dispuse în spațiu specializat, necesarul calculându-se conform art. 9 din R.L.U. P.U.G. aferent U.T.R. Liu;

  • echiparea tehnico-edilitară: utilităţile vor fi asigurate prin racordarea la reţelele edilitare publice existente în zonă.

Toate investiţiile propuse prin această documentaţie de urbanism vor fi suportate de beneficiarii acesteia.

Art. 2.Se stabileşte perioada de valabilitate a documentaţiei de trei ani de la aprobare.
Art. 3.Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Generală de Urbanism.

Preşedinte de şedinţă,

Ec. Dan Ștefan Tarcea

Contrasemnează:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora Roşca

Nr. 93 din 20 martie 2026

(Hotărârea a fost adoptată cu 24 voturi)