H O T Ă R Â R E

privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu – Construire imobil cu funcțiuni mixte S+P+2E+3R, Calea Turzii nr. 33

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţa extraordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu – Construire imobil cu funcțiuni mixte, S+P+2E+3R, Calea Turzii nr. 33 proiect din iniţiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 631637/1/23.12.2020 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 631660 din 23.12.2020 al Direcţiei Generale de Urbanism și al Direcției Juridice, prin care se propune aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu – Construire imobil cu funcțiuni mixte, S+P+2E+3R, Calea Turzii nr. 33, beneficiare: S.C. AVIVA HOUSE S.R.L., S.C. BRICK HOME S.R.L. și S.C. CDD HOUSE DESIGN S.R.L.;

Reținând Avizul Arhitectului șef nr. 42 din 24.02.2020, Avizul C.Z.M.I. nr. 988/Z/11.11.2020, precum și avizele organismelor teritoriale interesate;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Potrivit prevederilor art. 56 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare şi ţinând cont de prevederile Regulamentului Local de Urbanism, aprobat prin Hotărârea nr. 493/2014, cu modificările și completările ulterioare;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. 2, 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art. 1.

Se aprobă Planul Urbanistic de Detaliu – Construire imobil cu funcțiuni mixte, S+P+2E+3R, Calea Turzii nr. 33, beneficiare: S.C. AVIVA HOUSE S.R.L., S.C. BRICK HOME S.R.L. și S.C. CDD HOUSE DESIGN S.R.L., pe o parcelă proprietate privată cu nr. cad. 331024.

Prin P.U.D. se studiază parcela cu nr. cad. 331024, pe care există fond construit. Se propune desființarea construcției existente și construirea unui imobil cu funcțiuni mixte, cu regim final de înălțime S+P+2E+3R.

retragerile faţă de limita laterală nordică: H/2, dar nu mai puțin de 4,5 m;

– amplasarea faţă de limita laterală sudică: pe limita de proprietate,

pe o distanță de până în 21 m de la aliniament;

retragerea faţă de limita posterioară: H/2, dar nu mai puțin de 6 m;

– accesul auto și pietonal: din Calea Turzii;

– staționarea vehiculelor: în interiorul parcelei, locuri de parcare auto amenajate în spațiu specializat la subsol și locuri velo, necesarul calculându-se conform Anexei 2 din Regulament;

echiparea tehnico-edilitară: completă pe parcelă.

Cotele nivelurilor supraterane vor fi aliniate cu cotele clădirii aprobate pe limita sudică, respectiv pe Calea Turzii nr. 35.

La faza D.T.A.C. documentația va fi supusă avizării în Comisia de Estetică Urbană.

Toate investiţiile propuse prin această documentaţie de urbanism vor fi suportate de beneficiarele acesteia.

Art. 2.

Se stabileşte perioada de valabilitate a documentaţiei de doi ani de la aprobare.

Art. 3.

Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Generală de Urbanism.

Preşedinte de şedinţă,

Ec. Dan Ștefan Tarcea

Contrasemnează:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora Roşca

Nr. 938 din 30 decembrie 2020

(Hotărârea a fost adoptată cu 23 voturi)