CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

CLUJ-NAPOCA

H O T Ă R Â R E

privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu – extindere si etajare locuință S+P+M,

realizare pasarelă de acces și lift, construire garaj auto și depozit de unelte de grădină

str. Donath nr. 185

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă extraordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu extindere si etajare locuință S+P+M, realizare pasarelă de acces și lift, construire garaj auto și depozit de unelte de grădină, str. Donath nr. 185 proiect din iniţiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 646428 din 13.12.2019 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 646478 din 13.12.2019 al Direcţiei Generale de Urbanism și al Direcției Juridice, prin care se propune aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu extindere si etajare locuință S+P+M, realizare pasarelă de acces și lift, construire garaj auto și depozit de unelte de grădină, str. Donath nr. 185, beneficiar: Moga Ioan Adrian;

Reținând Avizul Arhitectului-șef nr. 1120 din 15.11.2019 și avizele organismelor teritoriale interesate;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Potrivit prevederilor art. 56 al Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare şi ţinând cont de prevederile Regulamentului Local de Urbanism, aprobat prin Hotărârea nr. 493/2014, aşa cum a fost modificat şi completat prin Hotărârea nr. 118/2015, Hotărârea nr. 737/2017 și Hotărârea nr. 579/2018;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. 2, 139 și 196 din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art. 1.

Se aprobă Planul Urbanistic de Detaliu – extindere si etajare locuință S+P+M, realizare pasarelă de acces și lift, construire garaj auto și depozit de unelte de grădină, str. Donath nr. 185, beneficiar: Moga Ioan Adrian, cu nr. cad. 284546.

Documentaţia reglementează pentru extinderea și etajarea propusă:

  • retragerea față de limita laterală vestică: 3.10 m;

  • retragerea față de limita laterală estică: 1.50 cm;

  • retragerea minimă față de limita posterioară: 54.50 m;

  • accesele auto și pietonal: din strada Donath;

  • conformarea arhitectural volumetrică: Hstreașină pe latura estică = 6.2 m de la CTA;

  • staționarea autovehiculelor: în interiorul parcelei, două locuri de parcare amenajate în garaj;

  • echiparea tehnico-edilitară: completă pe str. Donath.

Garajul va fi amplasat pe limita de proprietate vestică, la 3 m retragere față de aliniament.

Toate investiţiile propuse prin această documentaţie de urbanism vor fi suportate de beneficiarii acesteia.

Suprafața de teren grevată de servitutea de utilitate publică instituită prin P.U.G va fi dezmembrată din parcela inițială și înscrisă în CF cu destinația de „teren rezervat pentru servitute de utilitate publică, conform art. 25 revizuit din Regulamentul Local de Urbanism – Dispoziții generale (H.C.L. nr. 737 din 18.07.2017). Aceasta va fi amenajată și întreținută ca și spațiu verde până la implementarea servituții.

Art. 2. Se stabileşte perioada de valabilitate a documentaţiei de doi ani de la aprobare.
Art. 3.Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Generală de Urbanism.

Preşedinte de şedinţă,

Ec. Dan Ștefan Tarcea

Contrasemnează:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora Roşca

Nr. 954 din 19 decembrie 2019

(Hotărârea a fost adoptată cu 19 voturi)