CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

CLUJ-NAPOCA

HOTĂRÂRE

privind aprobarea alocării sumei de 950.000 lei de la bugetul local pe anul 2020, pentru organizarea evenimentului

Zilele Clujului”, cu sprijinul Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă extraordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea alocării sumei de 950.000 lei de la bugetul local pe anul 2020, pentru organizarea evenimentului „Zilele Clujului”, cu sprijinul Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca – proiect din inţiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 102892/1/21.02.2020 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 102909/42/21.02.2020 al Direcției Generale Comunicare, dezvoltare publică și management proiecte, al Direcției Juridice și al Direcției Economice, prin care se propune alocarea de la bugetul local a sumei de 950.000 lei, pentru organizarea evenimentului „Zilele Clujului”;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

În conformitate cu art. 129 alin. (2) lit. d) și alin. (7) lit. d) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ și cu dispozițiile Hotărârii nr. 30/2020 privind aprobarea bugetului general al municipiului Cluj-Napoca pe anul 2020;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. 2, 139 și 196 din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art. 1. Se aprobă alocarea sumei de 950.000 lei de la bugetul local pe anul 2020, pentru organizarea evenimentului „Zilele Clujului”, cu sprijinul Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca.

Art. 2. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţeză Direcţia Generală Comunicare, dezvoltare locală şi management proiecte, Direcţia Tehnică și Direcţia Economică.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,

Ec. Dan Ștefan Tarcea

Contrasemnează:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora Roșca

Nr. 97 din 28 februarie 2020

(Hotărârea a fost adoptată cu 19 voturi)