CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

CLUJ-NAPOCA

HOTĂRÂRE

privind aprobarea valorii chiriilor lunare pentru folosința locuințelor A.N.L, situate

în municipiul Cluj-Napoca, str. Mehedinți nr. 41, Calea Florești nr. 58B și

str. Taberei nr. 2-Tășnad nr. 10, începând cu data de 1.01.2020

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în ședință extraordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea valorii chiriilor pentru folosința locuințelor A.N.L, situate în municipiul Cluj-Napoca, str. Mehedinți nr. 41, Calea Florești nr. 58B și str. Taberei nr. 2-Tășnad nr. 10, începând cu data de 1.01.2020 – proiect din iniţiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 103957/1 din 21.02.2020 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 104011 din 21.02.2020 al Direcţiei Patrimoniul municipiului şi evidenţa proprietăţii, al Direcției Economice și al Direcției Juridice prin care se propune aprobarea valorii chiriilor pentru folosința locuințelor A.N.L, situate în municipiul Cluj-Napoca, str. Mehedinți nr. 41, Calea Florești nr. 58B și str. Taberei nr. 2-Tășnad nr. 10, începând cu data de 1.01.2020;

Reţinând prevederile Legii nr. 152/1998, actualizată şi republicată, cu completările şi modificările ulterioare, ale H.G. nr. 962/2001, actualizată, ale Legii nr. 151/2017, ale Legii nr. 273/2006, actualizată cu modificările și completările ulterioare, ale O.G. nr. 81/2003, precum și Procesul-verbal al Comisiei de prețuri și tarife din data de 18.02.2020;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. 2, 139 și 196 din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ,

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1. (1) Se aprobă valoarea chiriilor pentru folosința locuințelor construite din fondurile Agenției Naționale pentru Locuințe, atribuite prin contracte de închiriere aflate în derulare, situate în municipiul Cluj-Napoca, str. Mehedinți nr. 41, Calea Florești nr. 58B și str. Taberei nr. 2-Tășnad nr. 10, pentru perioada 1.01.2020-31.12.2020, conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(2) Pentru locuințele care nu fac obiectul unor contracte de închiriere, valoarea chiriei va fi stabilită după aplicarea coeficienților de ierarhizare, conform Anexei, prin ponderare cu coeficientul aplicabil veniturilor medii nete pe membru de familie înregistrat în perioada 1.01.2019-31.12.2019 de către viitorii locatari.

Art. 2. (1) Chiriile aprobate conform art. 1 al prezentei hotărâri sunt valabile până la data de 31.12.2020.

(2) Pentru titularii contractelor de închiriere care, în perioada 1.01.2020-31.12.2020 împlinesc vârsta de 35 de ani, chiria va fi recalculată și actualizată în conformitate cu dispozițiile H.G. nr. 962/2001, actualizată și ale Legii nr. 152/1998, actualizată și modificată, cu completările și modificările ulterioare.

Art. 3. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia patrimoniul municipiului şi evidenţa proprietăţii, Direcţia economică şi Direcția Juridică.

Preşedinte de şedinţă,

Ec. Dan Ștefan Tarcea

Contrasemnează:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora Roşca

Nr. 98 din 28 februarie 2020

(Hotărârea a fost adoptată cu 19 voturi)