Cea mai veche instituţie de învăţământ medical din Transilvania, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” (UMF) a scris istoria învăţământului universitar clujean. UMF Cluj-Napoca pregăteşte clinicieni capabili să practice la cel mai înalt nivel această profesie nobilă, capabili să identifice și să răspundă întrebărilor fundamentale ale prevenirii şi tratării tuturor patologiilor, pentru a oferi servicii de sănătate de înaltă calitate. Absolvenţii Universităţii obţin în mod constant cele mai bune rezultate la examenul de intrare în rezidențiat şi rezultate foarte bune la concursurile internaționale de ocupare a posturilor profesionale. În prezent, la U.M.F. studiază peste 8.000 de studenţi (studii de licență), dintre care peste 2600 sunt cetățeni străini.