„Cluj 100” este denumirea programului realizat de comunitatea clujeană cu prilejul aniversării a 100 de ani de la Marea Unire.

Sub această cupolă, pe tot parcursul anului 2018, se desfășoară la Cluj-Napoca o varietate de proiecte și evenimente, care ilustrează dimensiunile municipiului și evoluția comunității clujene în ultimul secol – de la inițiative care să aducă în atenția publicului momente importante din istorie, până la proiecte locale care au primit recunoaștere națională sau internațională și care includ în edițiile din anul acesta variate componente dedicate sărbătorii Centenarului: 1918-2018.

Inițiativele comunității clujene se alătură, astfel, proiectelor realizate de administrațiile locale din întreaga țară pentru celebrarea Marii Uniri și devin parte integrantă a modului în care România marchează această aniversare de importanță istorică.

Așadar, „Cluj 100” reprezintă în primul rând un moment istoric aniversar, cu încărcătură pozitivă, de mare importanță pentru românii de pretutindeni. Elementele istorice și moștenirea culturală a Clujului sunt prioritare în prezentarea programului. În același timp, „Cluj 100” este un prilej de a arăta multiplele dimensiuni ale Clujului contemporan și, implicit, evoluția orașului nostru în ultimul secol.

Pentru a fi la curent cu noutățile din programul Cluj 100, urmăriți pagina de Facebook:

Comments Box SVG iconsUsed for the like, share, comment, and reaction icons
10 ore în urmă
Municipiul Cluj-Napoca
Proiectul Park & Ride situat în apropierea aeroportului este realizat în proporție de 50%  Proiectul include o platformă de parcare cu 863 de locuri: 788 pentru autovehicule, 37 pentru personae cu dizabilități, 30 pentru vehicule electrice și 8 peroane pentru autobuze. Proiectul mai include realizarea unui terminal tip autogară, amenajarea unei piațete publice, a acceselor și a unei stații de transport în comun, plus plantarea a 300 de arbori.  Investiția, ce depășește 14,5 milioane de euro va facilita accesul la transportul public și la alte forme de micromobilitate.Image attachmentImage attachment+Image attachment

Proiectul Park & Ride situat în apropierea aeroportului este realizat în proporție de 50%

Proiectul include o platformă de parcare cu 863 de locuri: 788 pentru autovehicule, 37 pentru personae cu dizabilități, 30 pentru vehicule electrice și 8 peroane pentru autobuze. Proiectul mai include realizarea unui terminal tip autogară, amenajarea unei piațete publice, a acceselor și a unei stații de transport în comun, plus plantarea a 300 de arbori.

Investiția, ce depășește 14,5 milioane de euro va facilita accesul la transportul public și la alte forme de micromobilitate.
... Citește mai multeSee Less

Comment on Facebook

Așaaaa....plantați și cel puțin 100 de platani !!! Doar copacii lipsesc la150m de calea de rulare a aeronavelor! Ca să știe lumea ce AUTOGARĂ frumoasă de 5* este ,,park&ride,,!!

Stand de taxi nu e prevazut?

Alea 300 sunt tzepe, nu arbori 😂 pretul e pe inaltime? 🤣 mai mare rusinea ca sunt prin toata ograda de 5 stele

Felicitari dl primar

Obțineți permisul de conducere fără să vă mutați de acasă în mai puțin de 72 de ore, (în glumă) dacă sunteți interesat vă rugăm să ne contactați un mesaj privat pe WhatsApp:https://wa.me/message/FWSTMPHNDUGYA1

View more comments

Comments Box SVG iconsUsed for the like, share, comment, and reaction icons
20 ore în urmă
Municipiul Cluj-Napoca
Emil Boc, invitat la ZIUA LIVE

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, în dialog la Ziua de Cluj despre:

- dezvoltarea Clujului din punct de vedere economic și al calității vieții în ultimii 20 de ani;
Clujul urmează modelul european pentru unitate, colaborare și susținere reciprocă, păstrându-și, totodată, identitatea națională.
- Regatul Unit al Marii Britanii și retragerea U.K. din Uniunea Europeană;
- lupta extremiștilor împotriva democrației;
- rata de șomaj și corelația cu nivelul de educație;
- proiectele Primăriei pentru infrastructura școlară la Cluj-Napoca;
- Clujul Verde;
- siguranța clujenilor în perioada Sărbătorilor;
- ultimele evenimente sportive.

Însănătoșire grabnică artistului Florin Piersic!
... Citește mai multeSee Less

Comment on Facebook

Mai este loc de construit in Cartierul Lomb? Am inteles ca este aproape plin , noul cartier de 100.000 persoane

Asta este important la Cluj, cine castiga la fotbal, si noua ni se surpa dealurile.

Din nou acest gargaragiu

Avem nevoie de centură gargaragiule....lasă gargara ieftina...ai anulat de două ori centura....ne sufocam în Floresti....trebuie scăpat de voi cât mai repede de la conducere....

Bună ziua,nu știu dacă are legătură cu subiectul dumneavoastră dar tare aș vrea să aud de la domnul primar ce face pentru a eradicarea sau reducerea ploșnițelor, musculițelor sau alte insecte din parcul central, din tot orașul mai exact.Nu știu dacă ar putea vorbi așa cursiv dacă s-ar afla într-unul dintre parcurile Clujului, i-ar intră gâzele în gură!

View more comments

Comments Box SVG iconsUsed for the like, share, comment, and reaction icons

Momente de la evenimentele organizate sub egida Cluj 100 până acum

Incorrect slider name. Please make sure to use a valid slider slug.

Vedeți aici care sunt următoarele evenimente din programul „Cluj 100”.