Comunitatea clujeană a sărbătorit sâmbătă, 18 octombrie 2019, de la ora 19:19, în Parcul Sportiv Universitar „Prof. dr. Iuliu Hațieganu”,  Centenarul Clubului “Universitatea” Cluj.

Venită ca o urmare firească a întemeierii Universităţii Românești la Cluj, înființarea “U” Cluj a adus un secol de istorie sportivă, plină de personalități și de performanțe, de emoție și de atașament. Asociaţia „Şepcile Roşii 1919” a considerat ca este o datorie de onoare cinstirea acestei emoționante aniversări printr-un eveniment care să readucã emoția unor momente esențiale din istoria de 100 de ani.

Evenimentul a cuprins un dialog imaginar între generații, între două mari legende ale Universității: academicienii Iuliu Hațieganu, întemeietorul clubului ”U”, sub formă de hologramă și Ioan Aurel Pop, actualul rector al Universității Babeș Bolyai. De asemenea, a fost pusă în scenă piesa de teatru – ”Acasă… la Cluj”, care a avut în centru un moment de cotitură și adâncă emoție în istoria Universității: întoarcerea, în 1945, din bejenia de la Sibiu, strâns legată de sfârșitul celui de-al doilea război mondial.

“Centenar în Alb și NegrU” a fost organizat de Asociația „Şepcile Roşii 1919” în parteneriat cu Scena Urbană, U100, Universitatea Babeş-Bolyai, Banca Transilvania și a fost susținut financiar de către Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca.