Primăria municipiului Cluj-Napoca (str. Moţilor nr. 3, tel./fax: 0264-430240, site: www.primariaclujnapoca.ro) organizează, în baza Legii nr. 189 din 18 iulie 2018 privind integrarea în muncă, în cadrul instituţiilor publice de la nivel local, a tinerilor dezavantajaţi,
concurs pentru ocuparea, pe durată determinată, pe o perioada de 24 luni, a unor funcţii contractuale de execuţie vacante.

1. Denumirea postului vacant şi a compartimentului de muncă, principalele atribuţii:
– lăcătuş mecanic, treaptă profesională I – 1 post;
– îngrijitor clădiri – 1 post
la Serviciul Administrare, securitate şi sănătate în muncă – PSI, Direcţia de Administrare.

2. Documentele necesare întocmirii dosarului de concurs sunt cele prevăzute la art.6 din Legea nr. 189 din 18 iulie 2018 privind integrarea în muncă, în cadrul instituţiilor publice de la nivel local, a tinerilor dezavantajaţi, şi anume:
a) cerere de înscriere la selecţia dosarelor, adresată angajatorului;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c) copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice de ocupare a postului;
d) adeverinţa medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către o unitate sanitară abilitată potrivit legii;
e) curriculum vitae;
f) dispoziţie sau hotărâre emisă de către comisia pentru protecţia copilului, de intrare/ieşire din sistemul de protecţie a copilului, sau hotărâre judecătorească definitivă pronunţată de instanţa competentă;
g) copie a certificatului de naştere al copilului sau a oricărui alt document care să ateste că are copil/copii în întreţinere;
h) recomandarea consilierului de probaţiune din cadrul serviciului de probaţiune de la nivel local, responsabil cu supravegherea respectării măsurilor neprivative de libertate dispuse de instanţele de judecată, pentru categoria prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. a) pct. (iii) şi (iv), descrise la pct 3.2. din anunţ.

Copia actului de identitate, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice de ocupare a postului, copie a certificatului de naştere al copilului sau a oricărui alt document care să ateste că are copil/copii în întreţinere vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea de către secretariatul comisiei de concurs, sau în copii legalizate. – (Serviciul Resurse umane, camera 99, etajul 2, tel: 0264 596 030 int.1020, e-mail: resurseumane@primariaclujnapoca.ro).

3. Condiţiile generale şi specifice pentru ocuparea posturilor:
3.1. Nivelul studiilor:
– pentru lăcătuş mecanic, treaptă profesională I: studii generale (învățământ general obligatoriu, conform Legii nr. 1/2011) şi calificare în meseria lăcătuş mecanic (atestat cu document);
– pentru îngrijitor clădiri: studii generale (învățământ general obligatoriu, conform Legii nr. 1/2011).
3.2.Vârsta candidaţilor, vechimea în muncă, alte condiţii necesare ocupării posturilor contractuale vacante, conform art. 3 din Legea nr. 189 din 18 iulie 2018 privind integrarea în muncă, în cadrul instituţiilor publice de la nivel local, a tinerilor dezavantajaţi, sunt următoarele:
– persoana cu vârsta cuprinsă între 16 şi 26 de ani, care nu are vechime în muncă sau care are o vechime în muncă de până la 12 luni şi care:
(i) se află în sistemul de protecţie a copilului sau provine din acest sistem;
(ii) are copil/copii în întreţinere;
(iii) s-a aflat sau se află în evidenţa serviciului de probaţiune;
(iv) se află în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate, dintre cele prevăzute de Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, ori a unei alte măsuri neprivative, precum amânarea aplicării pedepsei sau executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii;
4. Probele de concurs: selecţia dosarelor, interviu, probă practică.
5. Perioada de depunere a dosarelor de concurs: în perioada 15.03.2019-05.04.2019, ora 14.00 (str. Moţilor nr. 3, Serviciul Resurse umane, camera 99, etajul 2)
6. Locul, data şi ora desfăşurării probei interviu:
Sala de Sticlă a Primăriei municipiului Cluj-Napoca, (la sediul Primăriei din str. Moţilor nr. 3)
Data: 17.04.2019, ora 10:00;
7. Locul, data şi ora desfăşurării probei practice
La sediul Primăriei municipiului Cluj-Napoca, str. Moţilor nr. 3
Data: 19.04.2019, ora 10:00

Detalii suplimentare se regăsesc în anunțul de concurs

Formular de înscriere