Potrivit Dispoziţiei nr. 3479 din 16.11.2018, se convoacă, în şedinţă extraordinară, Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, în ziua de luni, 19.11.2018, ora 14.30, în Sala de sticlă de la sediul din Calea Moţilor nr. 3, cu următorul proiect al ordinii de zi:

1. Proiect de hotărâre privind numirea unui reprezentant al Consiliului local al municipiului Cluj- Napoca în Comisia de specialiști, constituită potrivit Normelor metodologice privind gestionarea, stabilirea domeniilor, precum și modul de utilizare a Fondului de ameliorare a fondului funciar, constituit potrivit Anexei 1, din Legea fondului funciar nr. 18/1991, norme cuprinse în Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 1440 din 26 octombrie 2018.
2. Proiect de hotărâre privind aprobarea listei provizorii de priorități pentru anul 2019, în vederea repartizării, prin închiriere, a locuințelor sociale din fondul locativ de stat, a termenului de depunere a contestațiilor și a componenței Comisiei de soluționare a contestațiilor.
3. Proiect de hotărâre privind însușirea Documentației tehnice pentru înscrierea imobilului strada Ioan Iacob din municipiul Cluj-Napoca în sistemul integrat de cadastru și carte funciară.
4. Proiect de hotărâre privind însușirea Documentațiilor tehnice pentru înscrierea imobilului Piața Mărăști și a imobilului Aleea Bibliotecii din municipiul Cluj-Napoca în sistemul integrat de cadastru și carte funciară.
5. Proiect de hotărâre privind însușirea Documentației tehnice pentru înscrierea imobilului strada Alexandru Donici din municipiul Cluj-Napoca în sistemul integrat de cadastru și carte funciară.
6. Proiect de hotărâre privind însușirea Documentației tehnice pentru înscrierea imobilului strada Sergiu Celibidache din municipiul Cluj-Napoca în sistemul integrat de cadastru și carte funciară.
7. Proiect de hotărâre privind însușirea documentațiilor topo-cadastrale de înscriere în cartea funciară a unor imobile situate în municipiul Cluj-Napoca.
8. Proiect de hotărâre privind încheierea unui Acord de parteneriat privind colaborarea dintre Administrația Bazinală de Apă Someș Tisa și U.A.T. Municipiul Cluj-Napoca, în scopul depunerii proiectului de revitalizare a malurilor Someșului, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
9. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Modernizare Grădinița Floare de Iris” din municipiul Cluj- Napoca, în vederea atragerii de fonduri nerambursabile prin Programul Operațional Regional, Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Obiectiv Specific 4.4.
10. Proiect de hotărâre privind aprobarea P.U.Z. Remodelarea malurilor Someșului Mic în Municipiul Cluj-Napoca – Zona 1 – Lunca Someșului Mic; beneficiar: Municipiul Cluj- Napoca.
11. Proiect de hotărâre privind aprobarea P.U.Z. Remodelarea malurilor Someșului Mic în Municipiul Cluj-Napoca – Zona 2 – Parcul Armătura; beneficiar: Municipiul Cluj-Napoca.
12. Proiect de hotărâre privind prorogarea termenului de depunere a formularelor de cerere și declarație pe propria răspundere privind aprobarea acordării tichetelor sociale din cadrul Programului social „Alimente”.
13. Proiect de hotărâre privind aprobarea P.U.D. reabilitare, extindere și modernizare Grădinița „Floare de Iris” P+2E+R, str. Războieni nr. 67A; beneficiar: Municipiul Cluj- Napoca.
14. Proiect de hotărâre privind suplimentarea cu 25.000 lei, din bugetul pe anul 2018 al Direcției de Asistență Socială și Medicală, a sumei de 200.000 lei, alocate prin Hotărârea nr. 451/2018.
15. Proiect de hotărâre privind mandatarea unui consilier local pentru a reprezenta interesele Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca în cadrul Adunării Generale Ordinare a Acționarilor Societății TETAROM S.A. din data de 28.11.2018, ora 11 și în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor Societății TETAROM S.A. din data de 28.11.2018, ora 11.30.
16. Proiect de hotărâre privind modificarea Anexei la Hotărârea nr. 670/2018, în sensul îndreptării erorii materiale strecurate la pct. 2.4.3 și 2.4.4.
17. Proiect de hotărâre privind modificarea Art. 3 al Hotărârii nr. 21/2018 (alocarea sumei de 8.000.000 de lei de la bugetul local pe anul 2018 Companiei de Transport Public Cluj- Napoca S.A.).
18. Proiect de hotărâre privind revizuirea studiului de fundamentare a deciziei de concesionare a lucrărilor pentru realizarea și exploatarea unor imobile cu funcțiuni complexe pe terenul aflat în proprietatea Municipiului Cluj-Napoca, b-dul 21 Decembrie 1989 nr. 106, aprobat prin Hotărârea nr. 976 din 28 noiembrie 2017, sub aspectul duratei concesiunii.
19. Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului general rectificat al municipiului Cluj- Napoca pe anul 2018, pe capitole, subcapitole, titluri, articole și alineate.
20. Proiect de hotărâre privind aprobarea execuției bugetului general al municipiului Cluj- Napoca la data de 30.09.2018.
21. Informare cu privire la Adresa nr. 534804/42/9.11.2018 formulată de S.C. FOTBAL CLUB C.F.R. 1907 CLUJ S.A.

P R I M A R ,
EMIL BOC