Modificare plafon venituri lunare în vederea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței

10 ianuarie 2019

 

Prin Ordonanța de Urgență nr. 114 din 28 decembrie 2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene au fost aduse unele modificări Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece, pentru persoanele care utilizează pentru încălzirea locuinței gaze naturale, curent electric sau combustibili solizi (lemne).
Astfel, începând 01.01.2019, pentru persoanele singure, familiile sau persoanele care se gospodăresc împreună și folosesc pentru încălzirea locuinței gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi se modifică plafonul de venituri lunare până la care poate fi solicitat ajutorul pentru încălzirea locuinței. Noul plafon este 750 lei/persoană, față de 615 lei/persoană cât era anterior.

Restul plafoanelor rămân neschimbate:
– 1082 lei pentru persoanele singure, beneficiare de încalzire de la RAT;
786 lei/persoană pentru familiile sau persoanele care se gospodăresc împreună, beneficiare de încalzire de la RAT .

Reamintim cetățenilor municipiului Cluj-Napoca și faptul că la stabilirea venitului net mediu lunar pe membru de familie şi, după caz, al persoanei singure, se iau în calcul toate veniturile realizate de membrii acesteia în luna anterioară depunerii cererii.
Formularele pot fi ridicate de la:
– Centrul de informare pentru cetățeni, – str. Moților nr. 1-3,
– Direcția de Asistență Socială și Medicală, – str. Venus fn. (între nr. 20 – 22), respectiv
– sediul RAT Cluj-Napoca – Bd. 21 decembrie 1989 nr. 79.
precum și de la primăriile de cartier:
– Mănăștur – str. I. Meșter nr. 10;
– Mărăști – str. Fabricii nr. 4;
– Iris – Liebcknecht nr. 7-8;
– Someșeni – str. T. Vuia nr. 41;
– Grigorescu – str. Al. Vlahuță nr. 47-48;
– Zorilor – str. Pasteur nr. 60;
– Gheorgheni – Aleea Băișoara nr. 4A.

Depunerea cererilor se face după următorul program:

Centrul de Informare pt. Cetățeni – luni-miercuri 08.30 -16.30, joi 08.30 – 18.30, vineri 8.30 -16.00
Primăriile de cartier – luni-miercuri 08.00-16.00, joi 08.00 -17.30, vineri 08.00-14.30
Piata Unirii nr. 1, cam 15, ghișeul 2 – zilnic 08.30 -16.30
Direcția de Asistență Socială și Medicală – luni-miercuri 08.30-15.30, joi 08.00-17.00, vineri 08.00-14.00

Pentru a beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinței în luna în curs, cererile împreună cu actele necesare, se depun până în data de 20 a lunii.

Informațiile privind criteriile de eligibilitate, actele necesare, plafoanele maxime de venit și cuantumul ajutorului, termene și proceduri împreună cu lista bunurilor, a căror deținere conduce la neacordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței, se găsesc pe paginile de internet:
www.primariaclujnapoca.ro – Primăria Cluj-Napoca și
www.dasmclujnapoca.ro – Direcția de Asistență Socială și Medicală,
sau pot fi solicitate de la adresa de e-mail:
– protectiesociala_incalzire@dasmclujnapoca.ro

Ați găsit informațiile căutate?

Ce anume nu ați găsit?

Cum luăm legătura cu dvs. ?






Cum am putea îmbunătăți pagina sau site-ul?


Acest site utilizează module cookie pentru a vă asigura că beneficiați de cea mai bună experiență pe site-ul nostru. OK