Strada Baba Novac 35, Cluj-Napoca 400097

Bastionul Croitorilor făcea parte din Vechea Cetate a Clujului, ridicată pe parcursul secolului al XV-lea din ordinul regelui Sigismund de Luxemburg al Ungariei. Bastionul a fost realizat de breasla croitorilor, care îl şi apăra. Două secole mai târziu, această funcţie era preluată de mercenarii germani aflaţi în solda oraşului.

De-a lungul timpului, Bastionul croitorilor a fost distrus şi reconstruit în mai multe rânduri. A fost locul unei răzmeriţe a mercenarilor care nu-şi mai primiseră soldele, dar şi al asediilor succesive din partea lui Mózes Székely (1603) şi ale paşei Kuciuk (1660). A fost afectat şi de o explozie cauzată de un fulger care a lovit magazia de muniţii. În timpul războaielor dintre curuţii răsculaţi şi lobonţi (1703-1711) a fost aruncat în aer. A fost reconstruit în forma actuală de generalul austriac Kriegsbaum (1718).

În perioada comunistă a fost amenajat aici un Muzeu de Istorie al oraşului, care includea şi un atelier de restaurare şi un laborator de fotografie, niciodată deschis pentru publicul larg.

Astăzi Bastionul Croitorilor a fost redeschis ca spaţiu multifuncţional, incluzând Centrul de Cultură Urbană, o sală de conferinţe, un salon de expoziţii şi o cafenea.

Bastionul Croitorilor găzduiește expoziții, evenimente private, workshopuri, conferințe, spectacole/teatru, lansări de carte/promovare produse, târguri, recepții.

Date tehnice
Catul I
Spațiu destinat atât expozițiilor cât și recepțiilor
Capacitate: Aproximativ 53 m2
Recepție mese standing – recomandat 70 persoane (maxim 100)
Catul al II-lea
Spațiu destinat conferințelor
Capacitate: 50 m2 + podium
Conferințe – maxim 60 persoane/scaune
Catul al III-lea
Spațiu destinat expozițiilor
Capacitate: 46 m2
Catul al IV-lea
Spațiu destinat expozițiilor
Capacitate: 25 m2

Adina Pop – Director adjunct – 0752573481 – adinaioana.pop@primariaclujnapoca.ro
Ancuța Chiș – Inspector de specialitate – 0726172741 – ancuta.turnulcroitorilor@gmail.com