Cabinetul Primarului este un compartiment funcţional din cadrul structurii organizatorice a Primăriei municipiului Cluj-Napoca, subordonat direct Primarului municipiului Cluj-Napoca.
Structura organizatorică a Cabinetului Primarului este conform organigramei şi statului de funcţii aprobate de Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca;
Cabinetul Primarului are ca principale atribuţii specifice:
- reprezentarea instituţiei Primarului municipiului Cluj-Napoca în relaţia cu cetăţeanul, administraţia centrală şi locală, alte instituţii şi organizaţii, persoane fizice şi juridice din ţară şi străinătate, în baza competenţelor stabilite de Primarul municipiului Cluj-Napoca;
- asigurarea colaborării dintre compartimentele Primăriei municipiului Cluj-Napoca, cât şi dintre acestea şi alte autorităţi şi instituţii ale administraţiei publice, regii autonome, societăţi culturale etc;
- asigurarea înregistrării, repartizării şi urmăririi rezolvării corespondenţei adresate Primarului municipiului Cluj-Napoca din partea cetăţenilor, a Preşedinţiei, Guvernului şi a altor instituţii;
- urmărirea soluţionarii şi prezentării documentelor la termen de către compartimentele din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca;
- colaborarea cu toate compartimentele din structura organizatorică a Primăriei municipiului Cluj-Napoca, serviciile publice, instituţiile publice, regiile autonome și întreprinderile comerciale aflate în subordinea Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca, autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, Preşedinţia şi Guvernul României, Instituţia Prefectului Judeţului Cluj etc.;
- furnizarea, la solicitarea Primarului municipiului Cluj-Napoca, de date şi informaţii de sinteză necesare adoptării unor decizii pentru realizarea obiectivelor instituţiei;
- întocmirea agendei de lucru pentru Primarul municipiului Cluj-Napoca;
- întocmirea şi actualizarea bazei de date a agendei telefonice cu toate compartimentele structurii organizatorice a Primăriei municipiului Cluj-Napoca;
- întocmirea de note, referate şi sinteze, răspunsuri către diverse instituţii, ministere, guvern etc., la cererea Primarului municipiului Cluj-Napoca; – utilizarea corespunzătoare a sistemului informatic integrat;
- cunoaşterea şi aplicarea legislaţiei specifice domeniului de activitate a compartimentului pentru care este răspunzător.
Cabinetul Primarului îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin dispoziţii de către Primarul municipiului Cluj-Napoca, în condiţiile legii.