Serviciul Autoritate tutelară și arhivă

Conducere

Moldovan Gabriela

Șef serviciu
Date de contact

0264 423011 Autoritate tutelară, 0264 413 012 Arhiva

autoritatetutelara@primariaclujnapoca.ro, arhiva@primariaclujnapoca.ro str. Avram Iancu nr. 5 (compartiment arhiva), str. Venus fn (intre numerele 20-22 - compartiment autoritate tutelara)
Orar cu publicul

Luni- Miercuri – 8:30-15:30
Joi – 8:30- 17:00
Vineri – 8:30- 14:00

Locaţia în care îşi desfăşoara activitatea: Municipiul Cluj-Napoca,

Autoritate tutelară – str. Venus FN (între nr. 20-22); Arhiva – str. Avram Iancu nr. 5

Este subordonat Secretarului General şi Primarului municipiului Cluj-Napoca.

  • Serviciul Autoritatea tutelară, arhivă asigura îndeplinirea tuturor atribuţiilor trasate în sarcina autorităţii tutelare de Codul civil şi celelalte acte normative incidente, precum şi îndeplinirea tuturor atribuţiilor stabilite prin lege pe linia evidenţei, păstrării, folosirii documentelor create şi a informaţiilor clasificate şi a celorlalte sarcini trasate de conducerea instituţiei.
  • îndeplineşte atribuţiile instanţei de tutelă referitoare la exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului sau ale interzisului judecătoresc ori după caz, cu privire la supravegherea modului în care tutorele administrează bunurile acestuia;
  • instituie curatela pentru reprezentarea/asistarea minorului la încheierea actelor juridice, pentru diverse situaţii în care părinţii sunt în imposibilitatea să-şi exercite atribuţiile ce le revin faţă de persoana şi bunurile copilului;
  • instituie curatela conform art. 167, din Codul civil, modificat prin Legea nr. 54/2013;
  • întocmeşte ancheta socială pentru încredinţarea minorului unuia dintre parinţi în cazurile de divorţ şi reglementarea vizitării minorului, la solicitarea instanţelor judecătoreşti sau a notarului public;
  • verifică, prin darea de seamă anuală, modul în care tutorele îşi îndeplineşte sarcinile ce-i revin cu privire la persoana şi bunurile minorului/interzisului;
  • întocmeşte ancheta socială pentru punerea sub interdicţie judecătorească şi numirea tutorelui;
  • întocmeşte ancheta socială necesară pentru obţinerea indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului în situaţia în care părinţii nu sunt căsătoriţi (H.G. nr. 1291/2012 de modificare şi completare a Legii nr. 416/2001);
  • asistă vârstnicii la încheierea contractelor de întreţinere;
  • mediază conflictele ce pot să apară în derularea contractelor de întreţinere încheiate de vârstnici;
  • asigură evidenţa tuturor documentelor intrate, a celor întocmite pentru uz intern, precum şi a celor ieşite;
  • asigură evidenţa tuturor intrărilor şi ieşirilor de unităţi arhivistice în/din depozitele de arhivă;
  • propune modificarea prevederilor nomenclatorului arhivistic al instituţiei în situaţia în care constată neconcordanţe între prevederile lui şi situaţia reală;
  • urmăreşte modul de aplicare a nomenclatorului la constituirea dosarelor, verifică modul de respectare a prevederilor Legii nr. 16/1996, legea arhivelor naţionale, modificată, de către compartimentele creatoare de documente, propune măsuri de remediere a disfuncţionalităţilor constatate conducătorului compartimentului respectiv;
  • verifică şi preia de la compartimente, pe baza de inventare, dosarele constituite, întocmeşte inventare pentru documentele fără evidenţă aflate în depozite;
  • cercetează documentele din depozit în vederea eliberării cópiilor şi certificatelor solicitate de către cetăţeni pentru dobândirea unor drepturi, în conformitate cu legile în vigoare;
  • pune la dispoziţie pe bază de semnatură şi ţine evidenţa documentelor împrumutate compartimentelor creatoare, iar la restituire verifică integritatea documentelor împrumutate şi asigură reintegrarea acestora în fond;
  • organizează depozitul de arhivă după criterii prealabil stabilite, conform prevederilor legale incidente, menţine ordinea şi asigură curăţenia în depozitul de arhivă, propune măsuri de dotare corespunzătoare cu mobilier, rafturi, mijloace P.S.I. a depozitelor, propune măsuri în vederea asigurării condiţiilor corespunzătoare de păstrare şi conservare a arhivei;
  • asigură legatura cu Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Cluj;
  • pune la dispoziţia delegatului Direcţiei Arhivelor Naţionale Cluj toate documentele solicitate cu prilejul efectuării acţiunilor de control;
  • pregăteşte documentele (cu valoare istorică) şi inventarele acestora în vederea predării lor la Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Cluj;
  • asigură selecţionarea documentelor conform prevederilor Legii nr. 16/1996, modificată şi a nomenclatorului arhivistic intern;
  • asigură predarea la topit a documentelor cu termen de păstrare expirat şi, respectiv, la Direcţia Judeţeana a Arhivelor Naţionale Cluj, documentele cu termen de păstrare expirat în instituţie;
  • asigură evidenţa, întocmirea, păstrarea, procesarea, multiplicarea, manipularea, transportul, transmiterea şi distrugerea, în condiţiile legii, a documentelor clasificate;
  • avansează propuneri pentru clasificarea ca secret de serviciu pentru documentele instituţiei.
  • soluţionează toate adresele înregistrate la Primăria municipiului Cluj-Napoca (C.I.C.) care vizează atribuţiile sale;
  • întocmeşte anchetele sociale solicitate de parchete, instanţele judecătoreşti etc.;
  • întocmeşte proiectele de dispoziţie necesare protecţiei drepturilor copilului;
  • asigură arhivarea documentelor create conform nomenclatorului arhivistic al instituţiei;
  • respectă şi asigură punerea în aplicare a legislaţiei incidente, a regulilor stabilite;
  • propune primarului măsurile necesare şi legale pentru soluţionarea diverselor cazuri instrumentate;
  • propune măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii proprii.
  • serviciul asigură îndeplinirea tuturor atribuţiilor ce revin autorităţii tutelare (conform prevederilor Legii nr. 215/2001 a administratiei publice locale, republicată cu modificările şi completările ulterioare, primarul unităţii administrativ-teritoriale este autoritatea tuteleră) ca reprezentant al statului în unitatea administrativ-teritorială, precum şi atribuţiilor stabilite prin lege pe linia evidenţei, păstrării, folosirii documentelor create şi a informaţiilor clasificate.
  • serviciul colaborează cu toate compartimentele de muncă din cadrul aparatului de specialitate al primarului şi soluţionează sesizările din aria sa de competenţă, conform procedurilor sale interne;
  • serviciul colaborează cu organismele similare din ţară, cu autorităţile judeţene, organele de poliţie, parchete, instanţe judecătoreşti, autorităţi ale administraţiei centrale, SRI, SIE şi eliberează actele administrative solicitate sau efectuează operaţiunile tehnico-materiale solicitate.
Acest site utilizează module cookie pentru a vă asigura că beneficiați de cea mai bună experiență pe site-ul nostru. OK