Clujenii cu venituri reduse au posibilitatea să depună cereri la sediul DASM, de pe strada Venus fn, în vederea obținerii de tratamente stomatologice gratuite.

Prin derularea Programului „Promovarea sănătății orale prin creșterea accesibilității populației defavorizate la servicii de stomatologie”, adoptat prin HCL nr.596/2021, Primăria Cluj-Napoca urmărește îmbunătățirea stării de sănătate a persoanelor și familiilor vulnerabile, marginalizate social sau expuse riscului marginalizării şi excluziunii sociale.

Începând cu luna septembrie 2021, a fost reluat programul multianual ”Promovarea sănătăţii orale prin creşterea accesibilităţii populaţiei defavorizate la servicii de stomatologie” program în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Iuliu Hațieganu” și Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj – Napoca, aprobat prin H.C.L. nr. 596/2021 și derulat până la data de 31 decembrie 2024.

Scopul Programului multianual este acela de a promova incluziunea socială și îmbunătățirea stării de sănătate a persoanelor și familiilor vulnerabile cu domiciliul în municipiul Cluj-Napoca, marginalizate social sau expuse riscului marginalizării şi excluziunii sociale.

Grupul țintă este format din persoane cu domiciliul în municipiul Cluj-Napoca și anume:

a) pensionari ale căror venituri cumulate din pensii și alte drepturi de asigurări sociale nu depășesc 1500 lei;

b) persoane cu dizabilități, încadrate în grad de handicap grav și accentuat;

c) șomeri care beneficiază de indemnizație de șomaj de până la 700 lei și șomeri neindemnizați, aflați în evidențele AJOFM Cluj;

d) persoane fără venituri sau cu venituri reduse, aflate în evidențele Direcției de Asistență Socială și Medicală, care beneficiază de venit minim garantat, alocație pentru susținerea familiei, servicii ale Cantinei de Ajutor Social și Pensiune, în condițiile legii.

Pentru fiecare potențial beneficiar se va întocmi un dosar cu acte doveditoare privind eligibilitatea acestuia în acest program (act de identitate, cupon pensie/extras de cont, certificat de încadrare în grad de handicap, carnet de șomer).

Solicitanții nu pot beneficia de serviciile acordate prin prezentul program dacă dețin unul din bunurile cuprinse în Lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului social, prevăzută în Anexa nr. 4 din HG nr. 50/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.

Persoanele din grupul țintă vor putea beneficia de servicii medicale prevăzute în pachetul minimal și pachetul de servicii medicale de bază în ambulatoriul de specialitate pentru medicină dentară, conform legislației în vigoare.

Informații suplimentare se pot obține:

  • la tel. 0372 799 865, 0264 563 052
  • direct la sediul DASM din Str. Venus FN (cu acces prin aleea situată între nr. 20-22), după următorul program: Luni, Marți, Miercuri: 08.30-15.30; Joi: 08.30-17.00; Vineri: 08.30-14.00
  • prin e-mail: protectiesociala@dasmclujnapoca.ro
  • accesând adresa www.dasmclujnapoca.ro

Cererea tip poate fi descărcată AICI.