Terenuri neurbanizate cu destinaţie agricolă, introduse în intravilan prin documentaţii de urbanism anterioare.
Având în vedere principiile dezvoltării durabile, nevoia conservării calităţii mediului, ca şi existenţa în intravilan a unei rezerve de teren substanţiale destinate urbanizării, este posibilă şi se impune conservarea şi protejarea terenurilor cu destinaţie agricolă aflate în imediata apropiere a teritoriilor destinate construirii.
Criterii economice şi ecologice impun păstrarea unei rezerve substanţiale de terenuri de producţie şi unităţi agricole în proximitatea oraşului, capabile să aprovizioneze, din resurse locale şi pe trasee scurte pieţele locale de produse agricole.
Pe termen lung, aceste terenuri pot constitui o rezervă pentru extinderi ale oraşului şi pentru obiective strategice, a căror natură şi necesitate nu pot fi prevăzute în prezent.
Urbanizarea se va realiza pe baza P.U.Z, teritoriul minim de reglementat fiind unitatea teritorială de referință sau o suprafață de teren de minim 25ha.
A. CONDIŢIONĂRI PRIMARE
Orice construcţii şi amenajări admisibile în zonă (construcţii şi amenajări agricole, construcţii anexe pentru exploataţii agricole) se vor amplasa şi realiza pe baza unor P.U.Z. sau P.U.D., după caz.
Se recomandă transformarea păşunilor în fânaţe.
B. SERVITUȚI PENTRU OBIECTIVE DE UTILITATE PUBLICĂ AFLATE ÎN ZONĂ, ALTE RESTRICȚII
Se vor aplica în mod obligatoriu servituţile generate de obiectivele de utilitate publică precum şi celelalte restricţii, aşa cum sunt ele evidenţiate în PUG – planşa 3.2. „Reglementări Urbanistice – Unităţi Teritoriale de Referinţă” şi în RLU – Cap. 2 – Terenuri şi Zone cu Regim Special şi Cap. 3 – Condiţii Generale Privitoare la Construcţii.
Servituţi de utilitate publică:
Pentru trama stradală până la nivel de colectoare se vor aplica servituţile aşa cum sunt ele marcate în PUG (a se vedea planşa 3.2. „Reglementări Urbanistice – Unităţi Teritoriale de Referinţă”).
În cazul elaborării PUZ, în cadrul acestuia se vor stabili locaţii concrete şi servituţile de utilitate publică aferente pentru trama stradală de interes local, infrastructura edilitară, spaţiile verzi etc, conform programului urbanistic stabilit prin Avizul de Oportunitate (Avizul Arhitectului Şef).
Emiterea Autorizației de construire pentru alte lucrări decât cele de utilitate publică pentru alte lucrări decât cele de utilitate publică, pe terenurile afectate de o servitute de utilitate publică, este interzisă.
Prin excepție, pentru imobilele existente grevate de o servitute publică, până la aplicarea acesteia, pot fi autorizate lucrări care nu conduc la amplificarea volumului construcțiilor cum ar fi: lucrări de întreținere curentă, modificări interioare sau schimbări de destinație, lucrări cu caracter provizoriu: panouri de afisaj, firme și reclame,lucrări de consolidare.
Suprafețele de teren grevate de servituți de utilitate publică vor fi dezmembrate din parcelele inițiale și înscrise în C.F. cu destinația de teren rezervat pentru servitute de utilitate publică.
C. REGLEMENTĂRI PENTRU SPAȚIUL PUBLIC
Nu e cazul.
Se va aplica lista utilizărilor / activităţilor corespunzătoare fiecărei categorii de funcţiuni, conform Anexei 1 la prezentul Regulament.
1. UTILIZĂRI ADMISE
Pajişti, fânaţe;
Păşunat, culturi agricole diverse, pepiniere;
Unităţi agricole / ferme existente;
Reţele magistrale, căi de comunicaţie, amenajări pentru îmbunătăţiri funciare, reţele de telecomunicaţii, alte lucrări de infrastructură.
2. UTILIZĂRI ADMISE CU CONDIŢIONĂRI
Ferme şi unităţi zootehnice, numai în baza unor studii de impact asupra sănătăţii populaţiei şi mediului înconjurător, cu realizarea măsurilor şi a zonelor de protecţie sanitară pe care acestea le impun.
Ciupercării, sere, alte clădiri de producţie, cu condiţia ca suprafaţa terenului aferent exploataţiei agricole să fie mai mare de 1 ha.
Construcţii anexe şi amenajări pentru exploataţii agricole, cu următoarele condiţii:
(a) să adăpostească activităţi dedicate nemijlocit şi exclusiv exploataţiei agricole;
(b) suprafaţa minimă a exploataţiei va fi de 1 ha;
(c) parcela va avea acces dintr-un drum public (direct sau prin servitute);
(d) folosinţa agricolă va fi înscrisă în actele de proprietate – arător, livadă, pomet, păşune, fânaţ;
(e) terenul va fi înscris în registrul agricol;
(f) exploataţia agricolă va fi înregistrată juridic;
(g) în cadrul exploataţiei va fi delimitată o zonă de anexe / gospodărire în care pot fi amplasate construcţiile şi amenajările, restul terenului conservându-şi destinaţia agricolă. Această zonă va reprezenta maximum 10% din suprafaţa totală a exploataţiei agricole.
3. UTILIZĂRI INTERZISE
Orice utilizări, altele decât cele admise la punctul 1 şi punctul 2.
4. CARACTERISTICILE PARCELELOR: SUPRAFEŢE, FORME, DIMENSIUNI
Pentru construirea de anexe agricole şi amenajări, parcela delimitată în acest scop în interiorul exploataţiei agricole va reprezenta maximum 10% din suprafaţa acesteia.
5. AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAŢĂ DE ALINIAMENT
Construcţiile de orice tip se vor retrage faţă de aliniament cu minimum 6 m.
6. AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAŢĂ DE LIMITELE LATERALE ŞI POSTERIOARE ALE PARCELELOR
Construcţiile de orice tip se vor retrage faţă de limitele laterale şi posterioare ale parcelei cu minimum 6 m.
7. AMPLASAREA CLĂDIRILOR UNELE FAŢĂ DE ALTELE PE ACEEAŞI PARCELĂ
Amplasarea clădirilor unele faţă de altele în cadrul aceleiaşi parcele se va face, funcţie de caracteristicile şi destinaţia acestora, cu respectarea distanţelor impuse de normele PSI şi sanitare.
8. CIRCULAŢII ŞI ACCESE
Se vor utiliza de regulă drumurile publice şi de exploatare existente. Noi drumuri de exploatare pot fi realizate pe baza unor studii teritoriale de organizare funcţională materializate în P.U.Z.
Se va asigura accesul mijloacelor de stingere a incendiilor.
Orice acces la drumurile publice se va realiza conform avizului şi autorizaţiei de construire, eliberate de administratorul acestora.
9. STAŢIONAREA AUTOVEHICULELOR
Staţionarea autovehiculelor se va asigura numai în interiorul proprietăţilor / parcelelor.
10. ÎNĂLŢIMEA MAXIMĂ ADMISĂ A CLĂDIRILOR
Pentru anexe agricole regimul maxim de înălţime va fi (S/D)+P.
11. ASPECTUL EXTERIOR AL CLĂDIRILOR
Autorizarea executării construcţiilor este permisă numai dacă aspectul lor exterior nu contravine funcţiunii acestora, caracterului zonei aşa cum a fost el descris în preambul şi peisajului urban.
Autorizarea executării construcţiilor care, prin conformare, volumetrie şi aspect exterior, intră în contradicţie cu aspectul general al zonei şi depreciază valorile general acceptate ale urbanismului şi arhitecturii, este interzisă.
Arhitectura clădirilor va exprima caracterul programului şi se va subordona nevoii de încadrare în peisaj.
12. CONDIŢII DE ECHIPARE EDILITARĂ ŞI EVACUAREA DEŞEURILOR
Realizarea echipării edilitare necesare pentru asigurarea funcţionării în conformitate cu normele în vigoare privind igiena şi protecţia mediului a exploataţiilor agricole este obligatorie.
Este interzisă deversarea apelor uzate şi pluviale în pâraie. Acestea vor fi gestionate în interiorul exploataţiilor agricole.
Deşeurile de orice natură vor fi gestionate / evacuate în conformitate cu normele în vigoare.
13. SPAŢII LIBERE ŞI SPAŢII PLANTATE
Se conservă, ca regulă generală, actuala structură a folosinţei terenurilor.
Se recomandă transformarea păşunilor în fânaţe.
Eliminarea arborilor maturi este interzisă, cu excepţia situaţiilor în care aceştia reprezintă un pericol iminent pentru siguranţa persoanelor sau a bunurilor.
14. ÎMPREJMUIRI
În cazul în care sunt necesare împrejmuiri, acestea vor fi de tip transparent şi adaptate rolului funcţional.
15. PROCENT MAXIM DE OCUPARE A TERENULUI (P.O.T.)
Pentru păşuni, fânaţe, terenuri arabile, pepiniere:
P.O.T. max. = 0%
Pentru construcţii şi amenajări agricole:
P.O.T. max. se va stabili prin P.U.Z. funcţie de caracterul acestora
Pentru construcţii anexe ale exploataţiilor agricole
P.O.T. max. = 10% – se raportează la suprafaţa zonei dedicate anexelor (max 10% din suprafaţa totală a exploataţiei agricole)
16. COEFICIENT MAXIM DE UTILIZARE A TERENULUI (C.U.T.)
Pentru păşuni, fânaţe, terenuri arabile, pepiniere :
C.U.T. max. = 0
Pentru construcţii şi amenajări agricole:
C.U.T. max. se va stabili prin P.U.Z. fucţie de caracterul acestora
Pentru construcţii anexe ale exploataţiilor agricole
C.U.T. max = 0,2 – se raportează la suprafaţa zonei dedicate anexelor (max 10% din suprafaţa totală a exploataţiei agricole)