Zonă a căminelor studenţeşti ale universităţilor, organizate în ansambluri unitare (Haşdeu, Observator) sau dispersate în teritoriul urban, realizate în general în perioada postbelică.

Subzone:
S_Et – Subzonă de activităţi economice cu caracter terţiar situate în zone cu caracter rezidenţial – a se vedea Regulamentul aferent UTR Et
S_L – Subzonă de locuinţe cu regim redus de înălţime dispuse pe parcele izolate în interiorul ansamblurilor de locuinţe colective – cu interdicţie definitivă de construire – datorită relaţiei de stânjenire reciprocă / incompatibilitate cu cadrul urban existent.

A. CONDIŢIONĂRI PRIMARE

Toate ansamblurile vor beneficia de un Program de Regenerare Urbană. Programul va viza un întreg ansamblu sau o parte a sa, ce îndeplineşte condiţiile pentru a putea fi definită ca o unitate de intervenţie. La construcţia programului se va lua în considerare şi „Ghidul metodologic Pentru îmbunătăţirea calităţii si funcţionalităţii spaţiilor publice din marile ansambluri rezidenţiale” – PLA_SPAL.
Construcţii noi, extinderea / restructurarea celor existente, conversii funcţionale, restructurarea sistemului de spaţii publice sunt permise doar ca rezultat al aplicării procesului de regenerare urbană, pe baza P.U.Z. aferent programului. În lipsa acestuia toate aceste tipuri de operaţiuni sunt interzise.
În componența sa spaţială, Programul de Regenerare Urbană are ca obiectiv creşterea calităţii locuirii la nivel urban prin reabilitarea şi refuncţionalizarea spaţiului rezidenţial, implicând:
(a) reconsiderarea / eficientizarea mobilităţii (transport public, trafic lent, trafic auto, parcare etc);
(b) reorganizarea spaţiului public – prin diferenţierea, specializarea, amenajarea acestuia;
(c) dezvoltarea serviciilor – publice şi comerciale;
(d) reabilitarea infrastructurii;
(e) creşterea gradului de mixaj funcţional – pe culoarele de concentrare a interesului din cadrul ansamblului – prin integrarea de noi activităţi;
(f) ameliorarea condiţiilor de mediu – în toate componentele sale.

În cadrul procedurii de regenerare urbană, redactarea unui proiect director (masterplan) şi, pe baza acestuia, a unui PUZ ce va constitui baza regulamentară a intervenţiilor de orice tip, este obligatorie.
Prin PUZ de regenerare urbană se pot reorganiza sau introduce şi reglementa subzonele: S_Va – Subzona verde – scuar, grădină, parc cu acces public nelimitat
S_Et – Subzona de activităţi economice cu caracter terţiar situate în zone cu caracter rezidenţial. E acceptabilă conversia în acest sens a subzonelor de tip S_L în cazul în care din punct de vedere al situaţiei spaţiale acest fapt e posibil, cu condiţia ca activităţile terţiare propuse să fie compatibile cu profilul funcţional al zonei şi să se adreseze preponderent rezidenţilor.
S_Is – Subzona de instituţii şi servicii publice şi de interes public constituite în clădiri dedicate.
S_P – Subzona destinată construcţiilor pentru parcaje colective de cartier

Prin P.U.Z. de regenerare urbană se poate reglementa o etapizare a procesului, cu condiţia conservării coerenţei dezvoltării.
Autorizarea executării construcţiilor este permisă numai după aprobarea P.U.Z. de regenerare urbană. Această reglementare are caracter definitiv şi nu poate fi modificată. Pentru intervenţii ce implică extinderea sau restructurarea fondului construit existent şi pentru clădiri noi, se va elabora în plus, pentru fiecare caz în parte, un P.U.D.

Amplasamentele si categoriile de mijloace de publicitate permise vor fi cele stabilite prin Regulamentul local de publicitate aprobat de Consiliul Local.

B. SERVITUȚI PENTRU OBIECTIVE DE UTILITATE PUBLICĂ AFLATE ÎN ZONĂ, ALTE RESTRICȚII

Se vor aplica în mod obligatoriu servituţile generate de obiectivele de utilitate publică precum şi celelalte restricţii, aşa cum sunt ele evidenţiate în PUG – planşa 3.2. „Reglementări Urbanistice – Unităţi Teritoriale de Referinţă” şi în RLU – Cap. 2 – Terenuri şi Zone cu Regim Special şi Cap. 3 – Condiţii Generale Privitoare la Construcţii.
Servituţi de utilitate publică:
Pentru trama stradală până la nivel de colectoare se vor aplica servituţile aşa cum sunt ele marcate în PUG (a se vedea planşa 3.2. „Reglementări Urbanistice – Unităţi Teritoriale de Referinţă”).
În cazul elaborării PUZ, în cadrul acestuia se vor stabili locaţii concrete şi servituţile de utilitate publică aferente pentru trama stradală de interes local, infrastructura edilitară, spaţiile verzi etc, conform programului urbanistic stabilit prin Avizul de Oportunitate (Avizul Arhitectului Şef). Emiterea Autorizației de construire pentru alte lucrări decât cele de utilitate publică, pe terenurile afectate de o servitute de utilitate publică, este interzisă.
Prin excepție, pentru imobilele existente grevate de o servitute publică, până la aplicarea acesteia, pot fi autorizate lucrări care nu conduc la amplificarea volumului cum ar fi: lucrări de întreținere curentă, modificări interioare sau schimbări de destinație, lucrări cu caracter provizoriu: panouri de afisaj, firme și reclame,lucrări de consolidare.
Suprafețele de teren grevate de servituți de utilitate publică vor fi dezmembrate din parcelele inițiale și înscrise în C.F. cu destinația de teren rezervat pentru servitute de utilitate publică.

C. REGLEMENTĂRI PENTRU SPAȚIUL PUBLIC

Amenajarea şi utilizarea spaţiului public se va face cu respectarea reglementărilor cuprinse în Anexa 4 şi a reglementărilor de mai jos.
Sistemul de spaţii publice – trama stradală, aleile pietonale, pieţetele, spaţiile verzi, locurile de joacă pentru copii etc – va fi complet reglementat prin P.U.Z. de regenerare urbană şi în continuare, se vor elabora proiectele tehnice detaliate, ca parte a Programului de Regenerare Urbană.
Pentru trama stradală se vor aplica profile transversale unitare, specific rezidenţiale, conf. Anexei 6 a prezentului Regulament, ce vor determina caracterul spaţiului public şi al zonei.
Profilele transversale vor cuprinde în mod obligatoriu plantaţii de arbori în aliniament, locuri de staţionare în lung, trotuare de minimum 1,50 m lăţime, trasee pentru biciclişti comune cu cele pentru vehicule pentru arterele de interes local şi separate pentru cele de rang superior, începând de la nivel de colectoare.
Cablurile electrice şi de comunicaţii se vor introduce în subteran, ca şi toate celelalte reţele edilitare.
Pentru străzile de interes local se recomandă limitarea vitezei de deplasare a autovehiculelor la 30 km/h.
În cadrul spaţiilor verzi/libere publice se vor organiza spaţii pentru sport şi odihnă. Mobilierul urban va fi integrat unui concept coerent pentru imaginea urbană a spaţiilor publice din întregul ansamblu.

Se va aplica lista utilizărilor / activităţilor corespunzătoare fiecărei categorii de funcţiuni, conform Anexei 1 la prezentul Regulament.
Pentru:
S_Va – Subzona verde – scuar, grădină, parc cu acces public nelimitat – a se vedea RLU aferent Va.
S_Et – Subzona de activităţi economice cu caracter terţiar situate în zone cu caracter rezidenţial – a se vedea RLU aferent Et.
S_Is – Subzona de instituţii şi servicii publice şi de interes public constituite în clădiri dedicate – a se vedea RLU aferent S_Is
S_P – Subzona destinată construcţiilor pentru parcaje colective de cartier – a se vedea RLU aferent S_P.

1. UTILIZĂRI ADMISE

Cămine studenţeşti şi dotări existente.
S_L – Subzonă de locuinţe cu regim redus de înălţime dispuse pe parcele izolate în interiorul ansamblurilor de locuinţe colective – cu interdicţie definitivă de construi. Se conservă utilizarea actuală, numai în spaţiile / construcţiile existente. Sunt admise lucrări de întreţinere curentă a construcţiilor şi amenajărilor, modificări interioare și exterioare, reparații, fără amplificarea volumelor existente.

2. UTILIZĂRI ADMISE CU CONDIŢIONĂRI

Funcţiuni terţiare – comerţ alimentar şi nealimentar, servicii de interes şi cu acces public, servicii profesionale, servicii manufacturiere, servicii medicale ambulatorii, alimentatie publica – conform Anexei 1 la prezentul Regulament – în clădiri dedicate noi cu ADC de maximum 500 mp, cu următoarele condiţii:
(a) să fie amplasate prin P.U.Z. de regenerare urbană.
(b) să se adreseze preponderent rezidenţilor.

3. UTILIZĂRI INTERZISE

Activităţi / servicii de tip industrial sau cvasiindustrial, poluante de orice natură, cu risc tehnologic sau incomode prin traficul generat.
Depozitare en gros.
Depozitare de materiale refolosibile.
Comerţ en gros.
Comerţ şi alimentaţie publică practicate prin vitrine / ferestre.
Garaje individuale în clădiri provizorii sau permanente independente.
Constructii provizorii de orice natură.
Instalaţii / utilaje exterioare, montate pe faţada dinspre spaţiul public a imobilelor.
Sunt interzise orice utilizări, altele decât cele admise la punctul 1 şi punctul 2. Această reglementare are caracter definitv şi nu poate fi modificată prin P.U.Z
Sunt interzise lucrări de terasament şi sistematizare verticală de natură să afecteze amenajările din spaţiile publice sau de pe parcelele adiacente.
S_L – Subzona de locuinţe cu regim redus de înălţime dispuse pe parcele izolate în interiorul ansamblurilor de locuinţe colective – cu interdicţie definitivă de construire. Sunt interzise extinderea, etajarea, mansardarea cu schimbarea geometriei acoperişului, reconstruirea sau înlocuirea clădirilor existente cu păstrarea funcţiunii rezidenţiale.

Pentru:
S_Va – Subzona verde – scuar, grădină, parc cu acces public nelimitat – a se vedea RLU aferent Va.
S_Et – Subzona de activităţi economice cu caracter terţiar situate în zone cu caracter rezidenţial – a se vedea RLU aferent Et.
S_Is – Subzona de instituţii şi servicii publice şi de interes public constituite în clădiri dedicate – a se vedea RLU aferent Is.
S_P – Subzona destinată construcţiilor pentru parcaje colective de cartier – a se vedea RLU aferent S_P.

4. CARACTERISTICILE PARCELELOR: SUPRAFEŢE, FORME, DIMENSIUNI

Pentru clădiri noi – în conformitate cu reglementările P.U.Z. de regenerare urbană.

5. AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAŢĂ DE ALINIAMENT

Pentru clădiri noi – în conformitate cu reglementările P.U.Z. de regenerare urbană.

6. AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAŢĂ DE LIMITELE LATERALE ŞI POSTERIOARE ALE PARCELELOR

Pentru clădiri noi – în conformitate cu reglementările P.U.Z. de regenerare urbană.

7. AMPLASAREA CLĂDIRILOR UNELE FAŢĂ DE ALTELE PE ACEEAŞI PARCELĂ

Pentru clădiri noi – în conformitate cu reglementările P.U.Z. de regenerare urbană.

8. CIRCULAŢII ŞI ACCESE

Pentru clădiri noi – în conformitate cu reglementările P.U.Z. de regenerare urbană.

9. STAŢIONAREA AUTOVEHICULELOR

Staţionarea autovehiculelor se va organiza în cadrul P.U.Z. de regenerare urbană:
(a) în pachete de parcaje amplasate la sol;
(b) în clădiri pentru parcaje/garaje colective sub şi supraterane, pe unul sau mai multe niveluri;
(c) la subsolul/demisolul clădirilor noi cu altă destinaţie;
(d) în lungul arterelor secundare de circulaţie pentru staţionări de durată limitată şi vizitatori. În cazul amplasării pachetelor de parcaje la sol distanţa de la acestea până la cea mai apropiată fereastră a unui spaţiu de locuit va fi de minimum 5 m.
Se interzice parcarea la sol a autoturismelor în interiorul cvartalelor, în spatele căminelor. Necesarul de parcaje:
Spaţii de cazare – se va determina prin anchetă directă sau alte mijloace în cadrul P.U.Z. de regenerare urbană.
Alte activităţi: – conform Anexei 2

10. ÎNĂLŢIMEA MAXIMĂ ADMISĂ A CLĂDIRILOR

Pentru căminele studenţeşti se conservă regimul de înălţime actual. În plus, este acceptabilă supraetajarea imobilelor cu un nivel, folosind structuri uşoare.
Pentru clădirile noi cu alte destinaţii decât cazarea înălţimea acestora se va stabili prin P.U.Z. de regenerare urbană. De regulă înălţimea maximă nu va depăşi 2 nivele supraterane (P, P+1) şi respectiv 8 m.

11. ASPECTUL EXTERIOR AL CLĂDIRILOR

Autorizarea executării construcţiilor este permisă numai dacă aspectul lor exterior nu contravine funcţiunii acestora, caracterului zonei aşa cum a fost el descris în preambul şi peisajului urban.
Autorizarea executării construcţiilor care, prin conformare, volumetrie şi aspect exterior, intră în contradicţie cu aspectul general al zonei şi depreciază valorile general acceptate ale urbanismului şi arhitecturii, este interzisă.

Clădiri noi
Arhitectura clădirilor noi va fi de factură modernă şi va exprima caracterul programului. Se interzice realizarea de pastişe arhitecturale sau imitarea stilurilor istorice.
Volumetria va fi echilibrată, specifică programului arhitectural. Acoperirile vor fi de tip plat sau terasă.
Raportul plin-gol va fi cel specific programului.
Culorile vor fi pastelate, deschise, apropiate de cele naturale. Se interzice folosirea culorilor saturate, stridente, închise la toate elementele construcţiei.
Intervenţii asupra clădirilor existente.
Reabilitarea termică a faţadelor, implicând anveloparea termoizolantă, înlocuirea tâmplăriei etc, se va face în mod obligatoriu unitar pe toată clădirea, numai pe bază de proiecte tehnice de specialitate, cu conservarea strictă a expresiei arhitecturale acolo unde aceasta este considerată valoroasă. În cazul schimbării expresiei arhitecturale a clădirilor, aceasta se va face unitar pe tot ansamblul, devenind un element de specificitate a acestuia.
Orice intervenţii privind restructurarea, extinderea, modificarea etc. parţială a unei clădiri se vor integra şi subordona imaginii arhitecturale de ansamblu a acestuia.

12. CONDIŢII DE ECHIPARE EDILITARĂ ŞI EVACUAREA DEŞEURILOR

Toate construcţiile se vor racorda la reţelele edilitare edificate, disponibile şi funcţionale.
Se interzice conducerea apelor meteorice spre căile de circulaţie carosabilă sau pietonală. Firidele de branşament şi contorizare vor fi integrate în clădiri.
Se interzice dispunerea aeriană a cablurilor de orice fel (electrice, telefonice, CATV etc). Pentru clădirile noi se va dispune de un spaţiu integrat în construcţie destinat colectării deşeurilor menajere, accesibil din spaţiul public.
Punctele de colectare a deşeurilor comune pentru mai multe clădiri, se vor organiza /reorganiza în edicule independente, astfel încât distanţa de la acestea până la cea mai îndepărtată clădire deservită va fi de maximum 75 m. Distanţa până la cea mai apropiată fereastră va fi de minimum 15 m.

13. SPAŢII LIBERE ŞI SPAŢII PLANTATE

Pe ansamblul teritoriului ansamblurilor / căminelor, spaţiile verzi organizate pe solul natural vor ocupa minimum 40% şi vor cuprinde exclusiv vegetaţie (joasă, medie şi înaltă). Suprafeţele având o îmbrăcăminte de orice tip sunt cuprinse în categoria spaţiilor libere.
Pe fâşia de teren cuprinsă între stradă / spaţiu public şi clădirile retrase de la alinimanent (grădina de faţadă), minim 60% din suprafeţe vor fi organizate ca spaţii verzi.
Eliminarea arborilor maturi este interzisă, cu excepţia situaţiilor în care aceştia reprezintă un pericol iminent pentru siguranţa persoanelor sau a bunurilor sau ar împiedică realizarea construcţiilor.
În interiorul cvartalelor / între cămine, spaţiul neconstruit va fi utilizat pentru amenajarea de spaţii verzi, spaţii pentru sport, odihnă etc. Eventuale parcaje vor fi dispuse (subteran, semiîngropat) astfel încât acoperişul acestora să fie integrat la nivelul solului pe minimum două laturi şi să fie destinat folosinţelor anterior menţionate.

14. ÎMPREJMUIRI

Se vor împrejmui doar imobilele dedicate unor activităţi ce în mod natural au nevoie de acest tip de protecţie – instituţii medicale, administrative etc, în general părţi ale subzonelor cuprinse în interiorul teritoriului rezidenţial. În acest caz, la limita proprietăţii se vor dispune în mod obligatoriu garduri vii.
Împrejmuirile orientate spre spaţiul public vor avea un soclu opac cu înălţimea maximă de 80 cm şi o parte transparentă, realizată din grilaj metalic sau într-un sistem similar care pemite vizibilitatea în ambele direcţii şi pătrunderea vegetaţiei. Înălţimea maximă a împrejmuirilor va fi de 2,2 m. Împrejmuirile vor fi dublate de garduri vii. Porţile împrejmuirilor situate în aliniament se vor deschide spre interiorul parcelei.
Tratamentul arhitectural al împrejmuirilor va fi corelat cu cel al clădirilor aflate pe parcelă.

15. PROCENT MAXIM DE OCUPARE A TERENULUI (P.O.T.)

P.O.T. maxim = 20%
Această reglementare se va aplica şi în cazul extinderii clădirilor existente sau al adăugării de noi corpuri de clădire, calculul făcându-se în mod obligatoriu pe întregul ansamblu / pe întreaga parcelă, în înţeles urbanistic.
P.O.T. maxim – S_Is – Subzona de instituţii şi servicii publice sau de interes public constituite în clădiri dedicate, situate înafara zonei centrale – a se vedea RLU aferent UTR Is
P.O.T. maxim – S_Et – Subzona de activităţi economice cu caracter terţiar situate în zone cu caracter rezidenţial – a se vedea RLU aferent UTR Et
P.O.T. maxim – S_Is – Subzona de instituţii şi servicii publice şi de interes public constituite în clădiri dedicate – a se vedea RLU aferent UTR Is.
P.O.T. maxim – S_P – Subzona destinată construcţiilor pentru parcaje colective de cartier – conform P.U.Z. de regenerare urbană

16. COEFICIENT MAXIM DE UTILIZARE A TERENULUI (C.U.T.)

C.U.T. maxim = 1,2
Această reglementare se va aplica şi în cazul extinderii, al supraetajării clădirilor existente sau al adăugării de noi corpuri de clădire, calculul făcându-se în mod obligatoriu pe întregul ansamblu / pe întreaga parcelă, în înţeles urbanistic.
C.U.T. maxim – S_Is – Subzona de instituţii şi servicii publice sau de interes public constituite în clădiri dedicate, situate înafara zonei centrale – a se vedea RLU aferent UTR Is
C.U.T. maxim – S_Et – Subzona de activităţi economice cu caracter terţiar situate în zone cu caracter rezidenţial – a se vedea RLU aferent UTR Et
C.U.T. maxim – S_Is – Subzona de instituţii şi servicii publice şi de interes public constituite în clădiri dedicate – a se vedea RLU aferent UTR Is.
C.U.T. maxim – S_P – Subzona destinată construcţiilor pentru parcaje colective de cartier – conform P.U.Z. de regenerare urbană