Pentru cetățenii Clujului, fonduri europene înseamnă creșterea calității vieții. Din această perspectivă, ne-am concentrat pe dimensiunea nepoluantă, pe dimensiunea verde și pe mobilitatea alternativă la transportul cu autoturismul personal astfel încât să oferim o calitate mai bună a vieții cetățenilor noștri prin amenajarea mai multor spații pietonale şi prin transport în comun ecologic.
În exercițiul financiar 2014-2020, Primăria Cluj-Napoca a finalizat proiecte europene cu o valoare de 68,27 milioane de euro şi are în implementare proiecte cu o valoare totală de peste 184,8 milioane de euro. De asemenea, se află în pregătire – în principal pentru perioada programatică viitoare (2021-2027) – proiecte în valoare de peste 2,6 miliarde de euro (aici fiind incluse şi marile proiecte de infrastructură precum centura metropolitană a orașului şi drumurile de legătură, trenul metropolitan şi metroul, proiectele pentru parcuri – cum sunt Parcul Est, Parcul Feroviarilor, Parcul Bună Ziua, Cetăţuia sau culoarele de mobilitate sustenabilă).
Printre cele mai importante proiecte realizate se numără: parcul „Între Lacuri” (str. Mureşului/Nirajului); realizarea primei străzi „smart” din România – str. Molnar Piuariu; reabilitarea zonei străzilor Regele Ferdinand – Tipografiei – scuar CEC – Emile Zola – Sextil Puşcariu reabilitarea zonei Pieţei Lucian Blaga şi străzile adiacente (Republicii – primul tronson, Napoca, Petru Maior, Emil Isac).