Municipiul intenționează organizarea unui eveniment denumit Ziua Energiei, prin care să se promoveze către publicul larg oportunități și posibilități efective de creștere a eficienței energetice, respectiv să fie prezentate proiecte și rezultate puse în practică de către Municipalitate.

De asemenea, în clădirile publice din Cluj s-au diseminat autocolante și afișe cu mesaje și sfaturi utile privind creșterea eficienței energetice, acțiunile concrete pe care fiecare dintre noi le poate realiza.

Pentru diriginții din școli, s-a pregătit o prezentare care să fie susținută elevilor privind energia, impactul pe care utilizarea energiei îl are asupra mediului și bunăstării noastre.

Salvează energie acasă
Sfaturi utile pentru a reduce energia folosită acasă și pentru a micșora amprenta personală de carbon:

  • De fecare dată când ești ultimul care părăsește o încăpere, întrerupe iluminatul artificial
  • Pe timpul zilei, înlătură sistemele de umbrire (perdele, parasolare etc.) pentru a permite luminii naturale să lumineze spațiul interior și întrerupe iluminatul artificial
  • Curăță regulat ferestrele și aparatele de iluminat
  • Oprește calculatoarele, echipamentele electronice și electrocasnice de la butoanele on/off atunci când acestea nu sunt folosite
  • Scoate din priză încărcătoarele, aparatele electronice și electrocasnice folsite rar
  • Micșorează aportul de căldură, daca temperatura interioară depăsește 21⁰C
  • Pe timpul verii, lasă ferestrele deschise noaptea, pentru a răci spațiile interioare, fără consum de energie electrică
  • Alege echipamente electrice, electronice și electrocasnice eficiente energetic, de clasă energetică superioară (A+, A++, A+++)
  • Folosește mașina de spălat haine și vase doar atunci când este complet incărcată
  • Nu acoperi radiatoarele și curăță-le constant
  • Optează pentru dușuri scurte (5 minute) și nu lăsa apa să curgă atunci când te speli pe dinți
  • Instalează baterii cu aeratoare, pentru a reduce consumul de apă
  • Colectează selectiv și reciclează
  • Folosește sacoșe din material, în defavoarea celor din plastic

Salvează energie în mers
Sfaturi utile pentru a reduce energia folosită în timpul deplasării și pe perioada călătoriilor și pentru a micșora amprenta personală de carbon:

  • Atunci când ai ocazia, folosește bicicleta, trotineta și mersul pe jos, pentru a te deplasa pe distanțe mici
  • Optează pentru mijloacele de tranport în comun în defavoarea mașinii personale
  • Folosește opțiunile de car sharing (folosire în comun a autovehiculelor personale) valabile în locul în care te afli, pe cât de mult posibil
  • Alege companiile aeriene care dețino flotă eficientă energetic și care reciclează deșeurile rezultate în urma consumului de gustări
  • Folosește tichetele de călătorie în format electronic, în defavoarea celor printate
  • Daca vrei să achiziționezi un autoturism nou, optează pentru varianta hibrid sau electric.

Salvează energie la birou
Sfaturi utile pentru a reduce energia folosită la birou și pentru a micșora amprenta personală de carbon:

  • De fecare dată când ești ultimul care părăsește o încăpere, întrerupe iluminatul artificial
  • Pe timpul zilei, înlătură sistemele de umbrire (perdele, parasolare etc.) pentru a permite luminii naturale să lumineze spațiul interior și întrerupe iluminatul artificial
  • Oprește calculatoarele și echipamentele electronice de la butoanele on/off atunci când acestea nu sunt folosite
  • Scoate din priză încărcătoarele și aparatele electronice folsite rar
  • Micșorează aportul de căldură, daca temperatura interioară depăsește 21⁰C
  • Pe timpul verii, lasă ferestrele deschise noaptea, pentru a răci spațiile interioare, fără consum de energie electrică
  • Alege scările, în defavoarea liftului
  • Folosește cana ta proprie, în defavoarea cănilor și a paharelor de unică folosință

Salvează energie în industrie
Cresterea eficientei energetice in industria locala constituie un aspect de interes pentru Municipiul Cluj, astfel incat Biroul de Eficienta Energetica si Iluminat Public ofera suport si consultare pe proiectele de eficienta energetica ale companiilor industriale de pe raza Municipiului.

De asemenea, Primaria Municipiului Cluj-Napoca isi arata deschiderea la dialog pe teme cu impact local in recuperarea de energie termica reziduala si utilizarea acesteia in sistemul de termoficare, in producerea de energie din surse regenerabile locale, la nivel de cladiri sau amplasamente cu potential de valorificare energetica.

Consumatorii industriali si nu numai pot realiza audituri energetice pentru stabilirea unor planuri de masuri si actiuni, conform cerintelor legii nr. 121/2014, respectiv legii nr. 160/2016. Aceste audituri energetice trebuie sa fie elaborate de catre Auditori Energetici autorizati ANRE. Mai multe detalii la urmatorul link, sectiunea Eficienta Energetica: http://www.anre.ro/ro

Orice consumator industrial poate accesa si servicii de management energetic, prin contractarea unor companii denumite Societati Prestatoare de Servicii Energetice (SPSE), care au in component Manageri Energetici atestati ANRE. Aceste servicii concura gestiunea eficienta a energiei, implementarea planurilor de masuri si actiuni propuse in cadrul auditurilor energetice, respectiv masurarea si verificarea economiilor de energie.
Consumatorii agenti economici IMM-uri, cu capital majoritar romanesc pot accesa finantare nerambursabila pentru realizarea de audituri energetice si implementarea sistemului de management energetic ISO 50001. Mai multe detalii la urmatoarea adresa web: https://knowhowromania.ro

Salvează energie la magazin
Atunci cand suntem la magazin, observăm că iluminatul interior este in cele mai multe cazuri deja cu aparate cu tehnologie LED, fapt care indica un consum energetic redus.

De asemenea, toate magazinele modern (super si hypermarket-urile) detin si instalatii HVAC (de incalzire, ventilatie si aer conditionat) prin care se asigura confortul microclimatic interior – aer proaspat, racit sau incalzit.

Alaturi de sistemele frigorifice pentru pastrarea produselor, iluminatul si sistemele HVAC sunt principalii consumatori de energie din magazine.
Detinatorii de magazine pentru a-si reduce consumurilor si costurile energetice pot instala echipamente HVAC, de iluminat si surse regenerabile locale, prin care sa-si reduca consumul energetic si amprenta de emisii de gaze cu efect de sera.

Municipiul Cluj-Napoca, prin Biroul de Eficienta Energetica si Iluminat Public poate acorda consultanta in pregatirea si armonizarea planurilor de actiune pentru cresterea eficientei si performantei energetice a magazinelor, respectiv poate promova solutiile si cazurile de buna practica implementate. Managerii Energetici ai Primariei au deschiderea pentru dialog in relatia cu Managerii Energetici ai companiilor detinatoare de super si hypermarket-uri, respectiv in relatia cu proprietarii de magazine care doresc suport in punerea in practica a unor solutii de eficienta energetica.