CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

CLUJ-NAPOCA

H O T Ă R Â R E

privind modificarea Anexei 4 la Hotărârea nr. 593/2022 și încheierea unui act adițional la Contractul nr. 678768/10.08.2022 de delegare a gestiunii serviciului de iluminat public al municipiului Cluj-Napoca

Consiliul local al municipiului Cluj Napoca întrunit în ședință ordinară,

Examinând proiectul de hotarâre privind modificarea Anexei 4 la Hotărârea nr. 593/2022 și încheierea unui act adițional la Contractul nr. 678768/10.08.2022 de delegare a gestiunii serviciului de iluminat public al municipiului Cluj-Napoca – proiect din inițiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 254979/1/24.02.2023 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator,

Analizând Raportul de specialitate nr. 255003 din 24.02.2023 al Direcției Tehnice, al Direcției Juridice și al Direcției Economice, prin care se propune modificarea Anexei 4 la Hotărârea nr. 593/2022 și încheierea unui act adițional la Contractul nr. 678768/10.08.2023 de delegare a gestiunii serviciului de iluminat public al municipiului Cluj-Napoca;

Luând în considerare Adresa nr. 967687/17.01.2023 a Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, înregistrată la Primăria Municipiului Cluj-Napoca sub nr. 52349/1/25.01.2023;

Potrivit prevederilor art. 32 alin. (3) ale Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utiliăți publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 24 din Legea nr. 230/2006 a serviciului de iluminat public;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Potrivit dispozițiilor art. 129, 133 alin. (1), 139 și 196 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ș T E

Art. I. Se aprobă modificarea Anexei 4 la Hotărârea nr. 593/2022 și încheierea unui act adițional la Contractul nr. 678768/10.08.2022 de delegare a gestiunii serviciului de iluminat public al municipiului Cluj-Napoca, în sensul reducerii duratei contractului, prevăzută la art. 6.1, de la opt la cinci ani, respectiv excluderea din cap. VI a art. 6.2 și 6.3, conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. II. Celelalte prevederi ale Hotărârii nr. 593/2022 rămân neschimbate.

Art. III. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Direcția Tehnică, Direcția Economică și Societatea Termoficare Napoca S.A.

Președinte de ședință

Ec. Dan Ștefan Tarcea

Contrasemnează:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora Roșca

Nr. 125 din 3 martie 2023

(Hotărârea a fost adoptată cu 23 voturi)