INFORMARE
judetul Cluj, municipiul Cluj-Napoca, Str Bistriței, nr. 73
256880
-
256880,256880-C1
728834
30.09.2024
, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca nr. 493/22.12.2014

În conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

SE CERTIFICĂ

1. REGIM JURIDIC
A. Imobil situat în intravilanul municipiului Cluj-Napoca, în afara perimetrului de protecţie a valorilor istorice şi arhitectural-urbanistice
Imobil in proprietate privata.

B. SERVITUTI PENTRU OBIECTIVE DE UTILITATE PUBLICĂ AFLATE ÎN ZONĂ, ALTE RESTRICTII
Servituţi de utilitate publică: nu este cazul
Alte restrictii : – zonă arheologică protejată

Imobilul nu este situat in lista monumentelor istorice sau ale naturii sau in zona de protectie a acestora.
2. REGIM ECONOMIC
Folosință actuală:corp C1- casa si teren (curti constructii)
Destinația: RrM2, PARCELAR RIVERAN ARTERELOR DE IMPORTANŢĂ LOCALĂ, DESTINAT RESTRUCTURĂRII ZONĂ MIXTĂ CU REGIM DE CONSTRUIRE ÎNCHIS
Încadrat în zona de impozitare ”B” conform H.C.L. 1064/19.12.2018.

Alte prevederi mentionate prin HCL pentru zona in care este situat amplasamentul: nu este cazul RRM2
SECTIUNEA 1. CARACTERUL ZONEI
.
Caracterul actual
Spatii cu caracter rezidential de tip periferic, dezvoltat pe un parcelar cu cladiri de factura modesta, situate în lungul unor strazi care, odata cu dezvoltarea orasului au devenit atractive pentru locarea unei game largi de activitati.
Acest fapt a antrenat un proces de declin urban, determinat de numeroasele disfunctionalitati si incompatibilitati aparute:
(a)trafic ce se desfasoara în spatii urbane neadecvate, subdimensionate;
(b)mixaj functional incoerent prin instalarea în cladirile / parti de cladiri initial dedicate functiunii de locuire a unor activitati de tip tertiar dintre care unele incompatibile cu aceasta din cauza poluarii fonice, vizuale etc, desfasurate frecvent în conditii improvizate, precare, neadecvate;
(c)pierderea intimitatii curtilor locuintelor prin utilizarea celor vecine pentru alte activitati – parcare, depozitare etc;
(d)degradarea calitatii locuirii si diminuarea prezentei acesteia;
(e)volum mare de transport de marfuri pentru aprovizionare si desfacere;
(f)degradarea spatiului public, parcare în exces;
(g)adaptarea, transformarea, extinderea nefireasca a cladirilor existente, structural inadecvate altor functiuni;
(h)aparitia unor constructii noi disonante cu caracterul zonei care, prin diversitatea modurilor de ocupare a terenului, tipologie, calitate, determina o diversitate negativa, rezultat al lipsei unei reglementari clare si unitare.
Caracterul propus
Spatii urbane cu functiune mixta, de tip subcentral;
Organizare urbana pe principiul cvartalului, cu fronturi închise;
Cladiri dispuse în aliniament, cu regim mediu de înaltime, cu aliniere la cornisa situata la o înaltime de 12 m, cu tipologii de tip compact (L, U, C, O etc).
A. CONDITIONARI PRIMARE
În principiu, restructurarea se poate realiza pe baza prezentului Regulament, pe parcelarul existent.
Fiecare interventie va determina în mod obligatoriu restructurarea integrala a cel putin unei parcele în înteles urban.
Situatiile în care:
-pe parcela se prevad mai multe corpuri de cladire / se creaza un ansamblu;
-parcela în înteles urban are o suprafata mi mica decât cea minim reglementata la punctul 4 de mai jos;
-configuratia locala nu permite conformarea cladirii propuse conform prevederilor prezentului regulament vor fi reglementate urbanistic prin P.U.D, conform legii si prevederilor regulamentului.
Pentru fondul construit existent ce nu se încadreaza în prevederile prezentului Regulament în ceea ce privește amplasarea pe parcela și conformarea arhitectural-volumetrica, se admit lucrari care nu conduc la amplificarea volumului constructiei.
Amplasamentele si categoriile de mijloace de publicitate permise vor fi cele stabilite prin Regulamentul local de publicitate aprobat de Consiliul Local.
C. REGLEMENTARI PENTRU SPAȚIUL PUBLIC
Amenajarea si utilizarea spatiului public se va face cu respectarea reglementarilor cuprinse în Anexa 4 si a reglementarilor de mai jos.
Restructurarea acestor zone are ca scop transformarea lor în teritorii urbane cu caracter mixt, de tip subcentral, relevând o structura functionala complexa si echilibrata, o structura spatiala bazata pe principiul cvartalului si spatii publice - strazi, piete, spatii verzi etc - net determinate.
Procesul de reabilitare si modernizare a spatiului public se va desfasura numai pe baza de proiecte complexe de specialitate ce vor viza ameliorarea imaginii urbane în concordanta cu caracterul acestuia, dezvoltarea cu prioritate a deplasarilor pietonale si a spatiilor destinate acestora, a modalitatilor de deplasare velo, reglementarea circulatiei autovehiculelor si a parcarii, organizarea mobilierului urban si a vegetatiei. Acestea vor obține Avizul Arhitectului șef.
Pentru reteaua de strazi se vor aplica profile transversale unitare, (conform Anexei 6). Acestea vor cuprinde în mod obligatoriu plantatii de arbori în aliniament, locuri de stationare în lung, trotuare de minimum 3,00 – 4,50 m latime, piste pentru biciclisti etc.
Pietele vor fi organizate ca spatii pietonale, traficul motorizat putând ocupa maximum doua laturi.
Spatiile verzi, de tipul scuarurilor sau gradinilor vor avea acces public nelimitat. Mobilierul urban va fi integrat unui concept coerent pentru imaginea urbana a spatiilor publice din întregul ansamblu.
Utilitatile se vor introduce în totalitate în subteran.
SECTIUNEA 2. UTILIZARE FUNCTIONALA
UTILIZARE FUNCTIONALA
Se va aplica lista utilizarilor / activitatilor corespunzatoare fiecarei categorii de functiuni, conform Anexei 1 la prezentul Regulament.
1. UTILIZARI ADMISE
Structura functionala mixta incluzând locuire colectiva, activitati administrative, de administrarea afacerilor, financiar-bancare, tertiare, culturale, de învatamânt, de sanatate, de turism etc.
Spre spatiile publice, spatiile de locuit (apartamente) vor putea fi amplasate doar la etajele imobilelor. Prezenta locuirii nu este obligatorie.
La imobilele noi, parterele spre spatiile publice vor avea în mod obligatoriu functiuni de interes pentru public.
2. UTILIZARI ADMISE CU CONDITIONARI
Elemente aferente infrastructurii tehnico-edilitare, cu conditia amplasarii acestora în subteran sau în afara spatiului public.
Instalatii exterioare (de climatizare, de încalzire, pompe de caldura etc) cu conditia ca în functionare acestea sa produca un nivel de zgomot care sa fie inaudibil la nivelul ferestrelor vecinilor.
Garaje publice sau private sub si supraterane în cladiri dedicate cu urmatoarele conditii:
(a)sa nu ocupe frontul spre spatiul public (sa fie amplasate în interiorul parcelei, în spatele unui tract dedicat altor functiuni);
(b)accesul autovehiculelor sa se realizeze din strazi cu circulatie redusa si sa fie organizat astfel încât sa nu perturbe traficul.
3. UTILIZARI INTERZISE
Activitati / servicii de tip industrial sau cvasiindustrial, poluante de orice natura, cu risc tehnologic sau incomode prin traficul generat
Depozitare en gros
Depozitare de materiale refolosibile
Comert en gros.
Comert en detail în cladiri independente de tip supermarket, hypermarket (big box), mall etc.
Garaje în cladiri provizorii sau permanente independente amplasate în interiorul parcelelor.
Elemente supraterane independente ale infrastructurii tehnico-edilitare dispuse pe spatiul public.
Ansambluri monofunctionale rezidentiale.
Locuire de tip individual
Construcții provizorii de orice natura.
Instalatii / utilaje exterioare, montate pe fatada dinspre spatiul public a imobilelor.
Reparatia capitala, restructurarea, amplificarea (mansardarea, etajarea, extinderea în plan) în orice scop a cladirilor provizorii sau parazitare sau a celor care nu se încadreaza în prevederile prezentului Regulament.
Orice utilizari, altele decât cele admise la punctul 1 si punctul 2.
Sunt interzise lucrari de terasament si sistematizare verticala de natura sa afecteze amenajarile din spatiile publice sau de pe parcelele adiacente.
3. REGIM TEHNIC
S=340 mp RRM2
SECŢIUNEA 3. CONDIŢII DE AMPLASARE, ECHIPARE ŞI CONFIGURARE A CLĂDIRILOR
4. CARACTERISTICILE PARCELELOR: SUPRAFEŢE, FORME, DIMENSIUNI
Se consideră construibile parcelele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
(a)să aibă front la stradă;
(b)lungimea frontului la stradă să fie de mai mare sau egală cu 12 m;
(c)adâncimea să fie mai mare decât frontul la stradă;
(d)suprafaţa să fie mai mare sau egală cu 350 mp;
Prin excepţie, în cazul parcelelor în înţeles urban existente ce nu îndeplinesc condiţiile enumerate la punctele (b), (c) și (d), se va elabora un P.U.D., prin care se va evidenţia modalitatea de conformare la prevederile prezentului regulament privind utilizarea funcţională, amplasarea, echiparea şi configurarea clădirilor, staţionarea autovehiculelor, posibilităţile maxime de ocupare şi utilizare a terenurilor. Se admit operaţiuni de comasare a parcelelor, cu condiţia ca toate parcelele rezultate să aibă front la stradă.
Spaţiile libere din interiorul cvartalelor se vor utiliza numai pentru funcţiunea de locuire. În acest scop se recomandă folosirea acestora în comun, prin introducerea şi extinderea treptată a unui contract de curte comună.
5. AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAŢĂ DE ALINIAMENT
Clădirile se vor amplasa în aliniament, în front continuu (închis). Aliniamentul existent se va conserva, cu excepţia situaţiilor în care prezentul PUG prevede realinierea sau în care la limita între două parcele există un decalaj, caz în care se va proceda la o corecţie prin retragerea clădirii mai avansate până la nivelul colţurilor parcelelor adiacente, realizându-se astfel o realiniere locală.
6. AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAŢĂ DE LIMITELE LATERALE ŞI POSTERIOARE ALE PARCELELOR
Conformarea clădirilor pe parcelă va fi determinată de contextul generat de cadrul construit adiacent. Principiul constă în acoperirea calcanelor existente şi respectiv contrapunerea de curţi în dreptul celor de pe parcelele vecine. Regula se aplică atât pe limitele laterale cât şi pe cele posterioare de proprietate. Nu vor fi luate în considerare corpurile de clădire parazitare sau cele care nu se încadrează în prevederile prezentului Regulament (destinate restructurării).
Clădirile se vor dezvolta între limitele laterale ale parcelelor, pe o adâncime de maximum 18 m de la aliniament. Se admite şi dezvoltarea în adâncime până la maximum 40 m - de-a lungul uneia sau ambelor laturi, cu condiţia ca pe parcela / parcelele învecinate să existe de asemenea calcane, sau ca amplasarea să se facă central. În acest caz se vor aplica tipologii precum « L », « U », « C », « T », « O » etc.
Calcanele vor constitui limite de compartiment de incendiu şi vor fi realizate conform normelor specifice.
Dacă adiacent limitelor laterale sau posterioară ale parcelei, imobilul (imobilele) vecin dispune de o curte interioară, pe parcela ce face obiectul reconstrucţiei / restructurării se va conforma de asemenea o curte dispusă strict în fata celei (celor) vecine, cu lungimea cel puţin egală cu aceasta şi cu o retragere faţă de limita de proprietate de cel puţin jumătate din înălţimea la cornişă dar nu mai puţin de 4,50 m. În plus, în dreptul calcanelor sau a curţilor de lumină învecinate se pot amplasa curţi de lumină cu lungimea de minimum 3,5 m şi adâncimea de minimum 2 m dacă spre acestea nu se deschid spaţii de locuit sau care adăpostesc activităţi ce necesită lumină naturală.
Prin excepţie, în situaţiile în care organizarea spaţială impune local deschideri în frontul străzii, pe fiecare din cele două parcele adiacente retragerile faţă de limita laterală comună va fi mai mare sau egală cu 3 m.
În cazul parcelelor cu adâncimea mai mare de 20 m, clădirile se vor dispune numai în interiorul fâşiei de teren adiacente aliniamentului (sau alinierii) având adâncimea egală cu 65% din cea a parcelei.
În cazul parcelelor cu adâncimea mai mică de 20 m, retragerea faţă de limita posterioară de proprietate va fi mai mare sau egală cu jumătate din înălţimea clădirilor, măsurată la cornişa superioară sau atic în punctul cel mai înalt, dar nu mai puţin de 6 m.
În cazul în care parcela se învecinează pe limita posterioară de proprietate cu o UTR destinată locuirii de tip individual, clădirile se vor retrage cu o distanţă minim egală cu înălţimea acestora, dar cu nu mai puţin decât 6 m.
7. AMPLASAREA CLĂDIRILOR UNELE FAŢĂ DE ALTELE PE ACEEAŞI PARCELĂ
În cazul curţilor interioare neadiacente limitelor laterale de proprietate, închise pe trei sau patru laturi, între faţadele interioare paralele se va asigura o distanţă minimă egală cu înălţimea acestora, dar nu mai puţin de 6 m (sunt admise configuraţii în retrageri transversale succesive, cu condiţia îndeplinirii la orice nivel a relaţiei menţionate).
În cazul coexistenţei pe aceeaşi parcelă a două corpuri de clădire, între faţadele paralele ale acestora se va asigura aceeaşi relaţie.
8. CIRCULAŢII ŞI ACCESEĂ
Autorizarea executării construcţiilor este permisă numai dacă există posibilităţi de acces la drumurile publice, direct sau prin servitute.
Se vor prevedea accese pietonale şi carosabile de acces la garaje, conform normelor. De regula o parcelă va dispune de un singur acces carosabil, cu lăţimea de maximum 6 m.
Orice acces la drumurile publice se va face conform avizului şi autorizaţiei speciale de construire, eliberate de administratorul acestora.
Pentru amenajările curţilor cu rol pietonal şi carosabile din interiorul parcelelor se recomandă utilizarea învelitorilor permeabile.
9. STAŢIONAREA AUTOVEHICULELOR
Necesarul de parcaje va fi dimensionat conform Anexei 2 la prezentul regulament. Atunci când se prevăd funcţiuni diferite în interiorul aceleiaşi parcele, necesarul de parcaje va fi determinat prin însumarea numărului de parcaje necesar fiecărei funcţiuni în parte.
Staţionarea autovehiculelor se va realiza în proporţie minimă de 75% în spaţii specializate, dispuse la subsolul / demisolul / parterul clădirilor.
Parcajele amenajate la sol vor respecta normele sanitare în vigoare, respectiv vor păstra o distanţă minimă de 5 m faţă de ferestrele camerelor de locuit.
10. ÎNĂLŢIMEA MAXIMĂ ADMISĂ A CLĂDIRILOR
Clădirile se vor alinia la o cornişă situată la înălţimea de 12 m de la nivelul trotuarului. O variaţie de 0,50 m este admisibilă. În plus se vor aplica cumulativ următoarele criterii:
(a)înălţimea maximă la cornişă nu va depăşi 12 m, iar înălţimea totală (maximă) nu va depăşi 16 m, respectiv un regim de înălţime de (1-2S)+P+2+M, (1-2S)+P+2+1R ;(în acest caz ultimul nivel va avea o retragere faţă de planul faţadei de minimum 1,80 m)
(b)pentru parcelele de colţ, înălţimea maximă la cornişă sau atic nu va depăşi 20 m, respectiv un regim de înălţime de (1-2S)+P+3+1R, (1-2S)+P+4.
11. ASPECTUL EXTERIOR AL CLĂDIRILOR
Autorizarea executării construcţiilor este permisă numai dacă aspectul lor exterior nu contravine funcţiunii acestora, caracterului zonei aşa cum a fost el descris în preambul şi peisajului urban.
Autorizarea executării construcţiilor care, prin conformare, volumetrie şi aspect exterior, intră în contradicţie cu aspectul general al zonei şi depreciază valorile general acceptate ale urbanismului şi arhitecturii, este interzisă.
Arhitectura clădirilor va fi de factură modernă şi va exprima caracterul programului (imobile cu funcţiune mixă, imlicând uneori locuirea la nivelele superioare). Se interzice realizarea de pastişe arhitecturale sau imitarea stilurilor istorice.
Volumetria se va conforma tipologiilor specifice construcţiei urbane cu cvartale. Faţadele spre spaţiile publice vor fi plane şi se vor situa în aliniament / aliniere. Se admite realizarea de balcoane, bow-window-uri etc, începând de la înălţimea de 4,00 m de la cota trotuarului, peste spațiul public, cu condiţia ca acestea să nu fie dispuse la ultimul nivel de sub cornişă şi să ocupe, cumulat, maximum o treime din lungimea frontului clădirii.
Acoperirea clădirilor va fi plată, (acoperişuri terasă sau cu pante mai mici de 10%).
Raportul plin-gol va fi în concordanţă cu caracterul arhitectural impus de profilul funcţional.
Pentru a determina un imagine urbană unitară se vor utiliza de o manieră limitativă materialele de finisaj specifice zonei – tencuieli lise pentru faţade, placaje din piatră pentru faţade, socluri şi alte elemente arhitecturale, confecţii metalice din oţel vopsit.
Culorile vor fi pastelate, deschise, apropiate de cele naturale. Se interzice folosirea culorilor saturate, stridente, la toate elementele construcţiei.
12. CONDIŢII DE ECHIPARE EDILITARĂ ŞI EVACUAREA DEŞEURILOR
Zona e echipată edilitar complet.
Toate clădirile se vor racorda pentru asigurarea utilităţilor necesare la reţelele edilitare publice.
Se interzice conducerea apelor meteorice spre domeniul public sau parcelele vecine.
Firidele de branşament şi contorizare vor fi integrate în clădiri.
Se interzice dispunerea aeriană a cablurilor de orice fel (electrice, telefonice, CATV etc). Fiecare parcelă va dispune de un spaţiu interior parcelei (eventual integrat în clădire) destinat colectării deşeurilor menajere, accesibil din spaţiul public.
13. SPAŢII LIBERE ŞI SPAŢII PLANTATE
Pe ansamblul unei parcele, spaţiile verzi organizate pe solul natural vor ocupa minimum 20% în cazul POT max = 50% şi minimum 15% în cazul POT maxim 70% din suprafaţa totală şi vor cuprinde exclusiv vegetaţie (joasă, medie şi înaltă). Suprafeţele având o îmbrăcăminte de orice tip sunt cuprinse în categoria spaţiilor libere.
Prin excepţie, pe parcelele ce includ clădiri pentru garaje/parcaje colective cu acces public, spaţiile verzi organizate pe solul natural vor ocupa minim 5% din suprafaţa totală.
Eliminarea arborilor maturi este interzisă, cu excepţia situaţiilor în care aceştia reprezintă un pericol iminent pentru siguranţa persoanelor sau a bunurilor sau ar împiedică realizarea construcţiilor.
Se recomandă ca, în interiorul cvartalelor, mai ales în cazul în care locuirea e prezentă, spaţiul neconstruit să fie utilizat pe principiul contractului de curte comună (spaţiul neconstruit să fie folosit în comun, mai ales în scop rezidenţial).
14. ÎMPREJMUIRI
Ca regulă generală, având în vedere structura spaţială reglementată, spre spaţiul public nu se vor realiza împrejmuiri.
În cazuri particulare, când se impune realizarea de împrejmuiri spre spaţiul public, acestea vor avea un soclu opac cu înălţimea maximă de 80 cm şi o parte transparentă, realizată din grilaj metalic sau într-un sistem similar care pemite vizibilitatea în ambele direcţii şi pătrunderea vegetaţiei. Înălţimea maximă a împrejmuirilor va fi de 2,2 m. Împrejmuirile vor putea fi dublate de garduri vii.
În cazul în care împrejmuirile sunt necesare (se separă funcţiuni ce necesită delimitarea propriului teren), împrejmuirile spre parcelele vecine vor avea maximum 2,20 m înălţime şi vor fi de tip transparent sau opac.
Porţile împrejmuirilor situate în aliniament se vor deschide fără a afecta spaţiul public.
SECŢIUNEA 4. POSIBILITĂŢI MAXIME DE OCUPARE ŞI UTILIZARE A TERENULUI
15. PROCENT MAXIM DE OCUPARE A TERENULUI (P.O.T.)
Pentru parcelele comune:
P.O.T. maxim = 60%
Pentru nivelele cu destinaţie de locuire AC maximă = 40% x St (suprafaţa terenului) Pentru parcelele de colţ, pentru cele cu deschideri spre spaţiul public pe două laturi opuse (ce taversează cvartalul) şi adâncimea mai mică de 40 m sau pentru cele situate în poziţii particulare (dominante):
P.O.T. maxim = 70%.
Pentru nivelele cu destinaţie de locuire AC maximă = 50% x St (suprafaţa terenului) Pentru parcele ce includ clădiri pentru garaje/parcaje colective cu o capacitate cel puţin dublă faţă de necesarul stabilit la punctul 9:
P.O.T. maxim = 80%
16. COEFICIENT MAXIM DE UTILIZARE A TERENULUI (C.U.T.)
Pentru parcelele comune:
C.U.T. maxim = 1,8
Pentru parcelele de colţ, pentru cele cu deschideri spre spaţiul public pe două laturi opuse (ce taversează cvartalul) şi adâncimea mai mică de 40 m sau pentru cele situate în poziţii particulare (dominante):
C.U.T. maxim = 2,2
Pentru parcele ce includ clădiri pentru garaje/parcaje colective cu o capacitate cel puţin dublă faţă de necesarul stabilit la punctul 9:
C.U.T. maxim = 3,0
4. OBLIGAŢII ALE TITULARULUI CERTIFICATULUI DE URBANISM:
În scopul elaborării documentaţiei pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii — de construire/de desfiinţare — solicitantul se va adresa autorităţii competente pentru protecţia mediului:

AGENTIA PENTRU PROTECTIA MEDIULUI CLUJ NAPOCA CALEA DOROBANTILOR, NR.99, BL. 9B (autoritatea competentă pentru protecţia mediului, adresa) (Denumirea şi adresa acesteia se personalizează prin grija autorităţii administraţiei publice emitente.)
În aplicarea Directivei Consiliului 85/337/CEE (Directiva EIA) privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, modificată prin Directiva Consiliului 97/11/CE şi prin Directiva Consiliului şi Parlamentului European 2003/35/CE privind participarea publicului la elaborarea anumitor planuri şi programe în legătură cu mediul şi modificarea, cu privire la participarea publicului şi accesul la justiţie, a Directivei 85/337/CEE şi a Directivei 96/61/CE, prin certificatul de urbanism se comunică solicitantului obligaţia de a contacta autoritatea teritorială de mediu pentru ca aceasta să analizeze şi să decidă, după caz, încadrarea/neîncadrarea proiectului investiţiei publice/private în lista proiectelor supuse evaluării impactului asupra mediului.

În aplicarea prevederilor Directivei Consiliului 85/337/CEE, procedura de emitere a acordului de mediu se desfăşoară după emiterea certificatului de urbanism, anterior depunerii documentaţiei pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii la autoritatea administraţiei publice competente.

În vederea satisfacerii cerinţelor cu privire la procedura de emitere a acordului de mediu, autoritatea competentă pentru protecţia mediului stabileşte mecanismul asigurării consultării publice, centralizării opţiunilor publicului şi al formulării unui punct de vedere oficial cu privire la realizarea investiţiei în acord cu rezultatele consultării publice.

În aceste condiţii:

După primirea prezentului certificat de urbanism, titularul are obligaţia de a se prezenta la autoritatea competentă pentru protecţia mediului în vederea evaluării iniţiale a investiţiei şi stabilirii necesităţii evaluării efectelor acesteia asupra mediului. în urma evaluării iniţiale a investiţiei se va emite actul administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului.

În situaţia în care autoritatea competentă pentru protecţia mediului stabileşte necesitatea evaluării efectelor investiţiei asupra mediului, solicitantul are obligaţia de a notifica acest fapt autorităţii administraţiei publice competente cu privire la menţinerea cererii pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

În situaţia în care, după emiterea certificatului de urbanism ori pe parcursul derulării procedurii de evaluare a efectelor investiţiei asupra mediului, solicitantul renunţă la intenţia de realizare a investiţiei, acesta are obligaţia de a notifica acest fapt autorităţii administraţiei publice competente.
6. CEREREA DE EMITERE A AUTORIZAŢIEI DE CONSTRUIRE/DESFIINŢARE VA FI ÎNSOȚITĂ DE URMĂTOARELE DOCUMENTE:
  1. certificatul de urbanism;
  2. dovada titlului asupra imobilului, teren şi/sau construcţii, sau, după caz, extrasul de plan cadastral actualizat la zi şi extrasul de carte funciară de informare actualizat la zi, în cazul în care legea nu dispune altfel (copie legalizată);
  3. documentaţia tehnică - D.T., după caz:
    • D.T.A.C.
    • D.T.A.D.
    • D.T.O.E.
  4. avizele şi acordurile stabilite prin certificatul de urbanism:
    Avize şi acorduri privind utilităţile urbane şi infrastructura:
    • alimentare cu apa:
    • gaze naturale:
    • canalizare:
    • telefonizare:
    • alimentare cu energie electrică:
    • salubritate:
    • alimentare cu energie termică:
    • transport urban:

    Avize şi acorduri privind:
    • securitatea la incendiu:
    • protecţia civilă:
    • sănătatea populaţiei:

    Avize/acorduri specifice ale administraţiei publice centrale şi/sau ale serviciilor descentralizate ale acestora:
    Studii de specialitate:
  5. actul administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului;
  6. dovada privind achitarea taxelor legale.
Documentele de plată ale următoarelor taxe (copie):
Certificatul de urbanism nu ţine loc de autorizaţie de construire/desfiinţare şi nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcţii.
Termenul de valabilitate:
12
luni
de la data emiterii.
EMIL BOC
Daniel Pop
Aurora Rosca
Moldovan Roxana
Moldovan Roxana
14.10.2024
14.10.2025
10.00 lei
5387109
30.09.2024