HOTĂRÂRE
privind aprobarea P.U.Z de restructurare urbană – str. Gării nr. 21
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea P.U.Z de restructurare urbană – str. Gării nr. 21 – proiect din iniţiativa primarului;
Reținând Referatul de aprobare nr. 379400/1/07.08.2020, conex cu nr. 290273/1/19.06.2020, al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 379466/433/7.08.2020, conex cu nr. 290494/433/19.06.2020, al Direcţiei Generale de Urbanism și al Direcției Juridice, prin care se propune aprobarea P.U.Z de restructurare urbană – str. Gării nr. 21, beneficiară: S.C. Liberty Technology Park S.A;
Reținând Avizul de oportunitate nr. 111 din 6.03.2019, Avizul arhitectului șef nr. 40 din 20.02.2020 și nr. 166 din 15.06.2020, precum și avizele organismelor teritoriale interesate;
Reținând prevederile art. 56 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare şi ţinând cont de prevederile Regulamentului Local de Urbanism, aprobat prin Hotărârea nr. 493/2014, cu modificările şi completările ulterioare;
Vâzând avizul comisiei de specialitate;
Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. 1, 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1 – | Se aprobă contractul de restructurare încheiat între Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, Municipiul Cluj-Napoca pe de o parte și investitor pe de altă parte și P.U.Z de restructurare urbană – str. Gării nr. 21, beneficiară: S.C. Liberty Technology Park S.A., după cum urmează: Prin P.U.Z se propune parcelarea terenului în 6 loturi și realizarea unui ansamblu mixt, format din 6 corpuri de clădire (o grădiniță, două imobile de locuințe colective și trei imobile mixte) ce completează spaţial ansamblul Liberty Technology Park existent, precum și amenajarea terenului: spații verzi (plantații înalte, medii și joase), sistem de alei şi platforme pentru circulaţii auto și pietonale, stații pentru biciclete, mobilier urban, amenajări pentru joacă, odihnă și alte activităţi în aer liber compatibile, platforme subterane de colectare selectivă a deșeurilor pe patru fracții. U.T.R RiM_L – teritoriu urban cu caracter mixt –funcțiune predominantă: Structură funcţională mixtă incluzând locuire colectivă, activităţi administrative, de administrarea afacerilor, financiar-bancare, comerciale (terţiare), culturale, de învăţământ, de sănătate cu caracter ambulatoriu, de turism, de sport etc.; – regim de construire: deschis; – înălțimea maximă admisă:
–indici urbanistici: la nivelul ansamblului P.O.T. maxim = 60%, C.U.T max= 2,8; – retragere min. față de aliniament: pentru clădiri noi, retragerea va fi de min.3 m; – retragerea minimă față de limitele laterale: Hcornișă /2 dar nu mai puțin de 4,5 m; – retragerea minimă față de limita posterioară: Hcornișă /2 dar nu mai puțin de 9 m; – circulații și accese: accesul este realizat din str. Gării și str. Oașului Fundătură. Prin P.U.Z, se propun circulații noi, respectiv str. „A” cu ampriză de 7 m (6 m carosabil + trotuar de un m) în partea vestică a amplasamentului și prelungirea străzii Oașului Fundătură, cu ampriză de 7,5 m (6 m carosabil + trotuar de 1,5 m); – staționarea vehiculelor (auto, velo): va fi realizată în proporţie minimă de 90% în spaţii specializate dispuse la subsol. În partea sudică a amplasamentului, adiacent străzii Gării, vor fi amplasate la sol două stații de biciclete publice; – echiparea tehnico-edilitară: zona este echipată edilitar complet. Clădirile noi vor fi racordate la reţelele edilitare publice existente. Este interzisă conducerea apelor meteorice spre domeniul public sau parcelele vecine. Firidele de branşament şi contorizare vor fi integrate în clădiri. Este interzisă dispunerea aeriană a cablurilor de orice fel (electrice, telefonice, CATV etc). Amplasamentul va dispune de spații destinate colectării deşeurilor menajere îngropate, pe patru fracții, accesibile din spaţiul public. Sunt menținute reglementările PUG pentru suprafața de teren încadrată în UTR Ve. Toate investițiile propuse prin documentația de urbanism vor fi suportate de beneficiarii acesteia. Conform planului de acțiune pentru implementarea investițiilor, investiția va fi realizată în patru etape:
Anterior recepției corpurilor propuse pe parcele, va fi realizat drumul de acces la strat de uzură și echipat edilitar, pe tronsonul aferent fiecărei etape. Str. ”A” va fi dezmembrată din parcela inițială și va fi înscrisă în CF cu titlul de ”drum”, anterior emiterii autorizației de construire pentru corpurile din etapa 1. Vor fi realizate, pe cheltuiala investitorului, următoarele obiective de interes public:
Contractul de restrurcturare se constituie în Anexa 1, Regulamentul de urbanism se constituie în Anexa 2, planșa Reglementări urbanistice se constituie în Anexa 3, iar planșa Plan mobilare – concept–propunere se constituie în Anexa 4 la prezenta hotărâre și fac parte integrantă din aceasta. |
Art.2.– | Se mandatează Primarul Municipiului Cluj-Napoca să semneze Contractul de restructurare prevăzut la art. 1. |
Art.3- | Se stabileşte perioada de valabilitate a documentaţiei de cinci ani. |
Art.4- | Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Generală de Urbanism. |
Preşedinte de şedinţă,
Ec. Dan Ștefan Tarcea
Contrasemnează:
Secretarul general al municipiului,
Jr. Aurora Roşca
Nr. 632 din 20 august 2020
(Hotărârea a fost adoptată cu 22 voturi)