CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ-NAPOCA
H O T Ă R Â R E
privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal – de restructurare urbană – str. Fabricii nr. 90-92-94
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal – de restructurare urbană – str. Fabricii nr. 90-92-94 – proiect din iniţiativa primarului;
Reținând Referatul de aprobare nr. 872127/1/25.11.2024, conex cu nr. 742010/1/7.10.2024, al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 872339/433/25.11.2024, conex cu nr. 742252/433/7.10.2024, al Direcţiei Generale de Urbanism și al Direcției Juridice, prin care se propune aprobarea Planului Urbanistic Zonal – de restructurare urbană – str. Fabricii nr. 90-92-94, beneficiari: S.C. BEA&MAGDA S.R.L. și Constantin Liviu-Aurelian;
Reținând Avizul de oportunitate nr. 36 din 12.02.2024, Avizul Arhitectului șef nr. 72 din 27.02.2024, precum și avizele organismelor teritoriale interesate;
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Potrivit prevederilor art. 56 al Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare şi ţinând cont de prevederile Regulamentului Local de Urbanism, aprobat prin Hotărârea nr. 493/2014, cu modificările și completările ulterioare;
Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (1), 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. – | Se aprobă Planul Urbanistic Zonal – de restructurare urbană – str. Fabricii nr. 90-92-94, beneficiari: S.C. BEA&MAGDA S.R.L. și Constantin Liviu-Aurelian, pe teren în suprafață de 1.767 mp, cu nr. cad. 341036, aflat în proprietate privată. Prin P.U.Z. se propune dezvoltarea unui teren în suprafață de 1.767 mp, stabilirea de reglementări specifice, în vederea construirii unui imobil cu funcțiuni mixte, după cum urmează: Prevederi P.U.Z. – R.L.U. propuse: – UTR RrM1* – Parcelar riveran principalelor artere de trafic – Zonă mixtă cu regim de construire închis – funcțiunea predominantă: structură funcțională mixtă, incluzând locuire colectivă, activități administrative, de administrarea afacerilor, financiar-bancare, terțiare, culturale, de învățământ, de sănătate, de turism. Spre spațiile publice, spațiile de locuit vor putea fi amplasate doar la etajele imobilelor. Parterul spre spațiile publice va avea funcțiuni de interes public; – amplasarea clădirii pe parcelă: în aliniament, în front continuu închis, tronsonul central dezvoltat în adâncime până la maxim 65% din adâncimea parcelei de la aliniament – tipologie „T”; – înălțimea maximă admisă: se va alinia la o cornișă situată la înălţimea de 18 m de la nivelul trotuarului. O variație de 0,5 m este admisibilă. Pentru clădirile comune, înălțimea maximă la cornișă nu va depăși 22 m, iar înălțimea totală nu va depăși 25 m, respectiv regimul de înălțime de (1-3S)+P+5E+R. Ultimul nivel va avea o retragere față de planul fațadei de minim 1,80 m; – indicii urbanistici: P.O.T. maxim = 50 %, C.U.T. maxim = 2.6 ADC/mp. Pentru nivelele cu destinație de locuire, AC maximă = 40 % x St (suprafața terenului). – amplasarea față de limita laterală nordică: pe limita de proprietate, pe o adâncime de 12.20 m de la aliniament; – amplasarea față de limita laterală sudică: pe limita de proprietate, pe o adâncime de 12.20 m de la aliniament. Va fi retras ultimul etaj cu min. 3 m față de limita de proprietate sudică; – circulațiile și accesele: auto, din strada Fabricii, accese pietonale, din strada Fabricii; – staționarea vehiculelor (auto, velo): staţionarea autovehiculelor va fi realizată în proporţie minimă de 75% în spaţii specializate, dispuse la subsolul/demisolul/parterul clădirilor. Necesarul de parcaje va fi dimensionat conform Anexei 2 la Regulamentul Local de Urbanism aferent P.U.G.; – echiparea tehnico-edilitară: clădirea va fi racordată, pentru asigurarea utilităţilor necesare, la reţelele edilitare publice. În conformitate cu prevederile Avizului nr. 287400/446/2023 al Serviciului Siguranța Circulației, cu următoarele condiții: – amenajarea accesului auto, respectiv reconfigurarea accesului pietonal anterior recepției lucrărilor; – intrarea-ieșirea în-din incintă se va realiza numai prin viraje de dreapta. La faza D.T.A.C., documentația va fi avizată de Comisia de Estetică urbană. Toate investiţiile propuse prin această documentaţie de urbanism vor fi suportate de beneficiara acesteia. Pe spațiul verde pe sol natural vor fi plantați cel puțin 7 arbori cu circumferința de minim 35 cm măsurată la 1 m de la colet. Regulamentul de urbanism se constituie în Anexa 1, iar Planșa 03a Plan Reglementări Urbanistice–Zonificare se constituie în Anexa 2, anexe care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. | |
Art. 2. – | Se stabileşte perioada de valabilitate a documentaţiei de cinci ani de la aprobare. | |
Art. 3. – | Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Generală de Urbanism. | |
Preşedinte de şedinţă, Ec. Dan Ștefan Tarcea | ||
Nr. 763 din 2 decembrie 2024 (Hotărârea a fost adoptată cu 24 voturi) | Contrasemnează: Secretarul general al municipiului, Jr. Aurora Roşca |