Rezultate afișate în 6 iunie 2019
1

Primăria municipiului Cluj-Napoca organizează concurs pentru ocuparea, pe durată nedeterminată, a unor funcţii contractuale de execuţie vacante la Serviciul Administrare hale şi pieţe, Direcţia Tehnică.

  • selecţia dosarelor de înscriere
  • probă scrisă
  • interviu

Condiţii necesare ocupării postului/posturilor contractual(e) vacant(e) sunt prevăzute la art.3 din Hotărârea de Guvern nr.286 /2011 pentru aprobarea Regulamentul – cadru privind stabilirea principiilor generale de ocuparea a unui post vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare:

a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

1. Constituţia României, republicată;

2. Legea nr. 477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare;

3. Legea nr. 215/23.04.2001 administratiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

4. Hotărârea nr. 348 din 18 martie 2004(*actualizată*) privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice.

5. Legea nr. 145 din 21 octombrie 2014 (*actualizată*) pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol;

6. H.C.L. 341/2015 – Hotarare privind aprobarea Regulamentului de functionare a pietelor agroalimentare Flora, Hermes, Zorilor, Ira si Grigorescu, precum si aprobarea Regulamentului privind organizarea si atribuirea procedurii „selectie de oferte”, in vederea inchirierii spatiilor comerciale si a chioscurilor din incinta pietelor agroalimentare administrate de catre Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca.

a) cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului instituţiei publice organizatoare;

b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;

c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări (lăcătuş mecanic), precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de instituţie;

d) copia carnetului de muncă, conformă cu originalul, sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor;

e) *cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;

Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea de către secretariatul comisiei de concurs, sau în copii legalizate. – (Serviciul resurse umane – camera 99, etajul 2).

Anunt concurs