0
sediul Direcției Generale Poliția Locală, str. Iuliu Maniu nr.16, Cluj-Napoca

Primăria municipiului Cluj-Napoca (Calea Moţilor nr. 3, tel. 0264-430240) organizează concurs de recrutare, în data de 22.09.2022, pentru ocuparea pe durată nedeterminată a unor funcţii publice de execuție: consilier, clasa I, grad profesional superior (2 posturi, ID:340109, ID:340113) vacante la Serviciul Administrare spații, terenuri, Direcția Patrimoniul municipiului și evidența proprietății;

Durata normală a timpului de muncă este de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână.

  • Selecţia dosarelor de înscriere – în cadrul căreia comisia de concurs are obligaţia de a selecta dosarele de concurs pe baza îndeplinirii condiţiilor de participare la concurs;
  • Proba scrisă -care constă în redactarea unei lucrări şi/sau în rezolvarea unor teste-grilă;
  • Interviul – în cadrul căruia se testează abilităţile, aptitudinile şi motivaţia candidaţilor.
  • Perioada de depunere a dosarelor: 08.07.2022 –27.07.2022;

  • Data, ora şi locul și locația desfășurării probei scrise: 22.09.2022, ora 10, la sediul Direcției Generale Poliția Locală, str. Iuliu Maniu nr.16, Cluj-Napoca;

  • Interviul se susţine, de regulă, într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise, pentru candidații care au obținut la proba scrisă minimum 50 de puncte.

3.1. Ordonanță de Urgență nr. 57/ 2019 privind Codul administrativ, art. 465

  Condiţii de ocupare a unei funcţii publice:

  (1) Poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:

  a) are cetăţenia română şi domiciliul în România;

  b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

  c) are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;

  d) are capacitate deplină de exerciţiu;

  e) este apt din punct de vedere medical să exercite o funcţie publică. Atestarea stării de sănătate se face pe bază de examen medical de specialitate, de către medicul de familie;

  f) îndeplineşte condiţiile de studii şi vechime în specialitate prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiei publice;

  g) îndeplineşte condiţiile specifice, conform fişei postului, pentru ocuparea funcţiei publice;

  h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau dezincriminarea faptei;

  i) nu le-a fost interzis dreptul de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, prin hotărâre judecătorească definitivă, în condiţiile legii;

  j) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 3 ani;

  k) nu a fost lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică.

Condiţii specifice prevăzute în fişa postului aferente funcţiei publice:
Studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă;
Vechime în specialitatea studiilor: minim 7 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
Cunoştinţe de operare pe calculator: cunoștințe dovedite pe baza unor documente care să ateste deţinerea competenţelor respective, emise în condiţiile legii, potrivit standardului sau nivelului solicitat în anunţul de concurs – nivel mediu.

Bibliografia:

1. Constituţia României, republicată;

2. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

3. Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

4. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

5. Legea nr. 114/1996 privind locuinţele, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

6. Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2000, actualizată, privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr. 114/1996;

7. Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, cu modificările şi completările ulterioare;

8. Hotărârea Guvernului nr. 962/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, cu modificările şi completările ulterioare;

9. Legea nr. 287/2009, privind Codul Civil, republicată;

10. Lege nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată.

Tematica:
1. Constituția României, republicată; Titlul II-Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale, Capitolul II –
Drepturile și libertățile fundamentale, Capitolul III – Îndatoririle fundamentale,
2. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare – Partea a V-a, Secțiunea a 4-a, de la art.332 până la art.348 inclusiv; Secțiunea a 5-a de la art.349 până la
art.353 inclusiv; Titlul I și titlul II ale părții a VI-a;
3. Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;Capitolul 1- principii și definiții ;
4. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare; Capitolul II – Egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați în domeniul muncii;
5. Legea nr. 114/1996 privind locuinţele, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Capitolul V, de la
art.38 până la art.49 inclusiv și Capitolul VI, de la art.51 până la art.56 inclusiv
6. Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2000, actualizată, privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în
aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr. 114/1996; Locuința socială și locuința de necesitate de la art.20 până la
art.25 și Repartizarea și închirierea locuințelor – art. 30 și art.37
7. Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, cu modificările şi completările ulterioare; art.8 și art.10
8. Hotărârea Guvernului nr. 962/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, cu modificările şi completările ulterioare; art.15
9. Legea nr. 287/2009, privind Codul Civil, republicată; Contractul de locațiune (de la art.1.777 până la art.1.835
inclusiv);
10. Lege nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată; Evacuarea din imobilele folosite sau ocupate
fără drept (de la art.1.034 până la art.1.039 inclusiv).

Dosarul de concurs se primește la sediul Primăriei municipiului Cluj – Napoca, str. Moților nr.3 , etajul 2, camera 99

a) formularul de înscriere prevăzut în anexa nr. 3 din H.G. nr. 611/2008 – se obține de la serviciul Centrul de informare pentru cetățeni, în format letric și în format editabil prin accesarea paginii de internet a instituției (www.primariaclujnapoca.ro);

  b) curriculum vitae, modelul comun european – se va completa conform instrucțiunilor din H.G. nr.1021/2004 și poate fi accesat pe site-ul www.primariaclujnapoca.ro, la sectiunea Administrație;

  c) copia actului de identitate; (se poate transmite și electronic pe adresa de e-mail: resurseumane@primariaclujnapoca.ro)

  d) copii ale diplomelor de studii, certificatelor şi altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi perfecţionări: (certificate sau alte documente, emise în condițiile legii, care atestă nivelul de competențe informatice)

  e) copia carnetului de muncă şi a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului/funcţiei sau pentru exercitarea profesiei; (extras Revisal eliberat de angajator sau de Inspectoratul Teritorial de muncă – I.T.M.)

  f) copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului – pentru candidaţii cu dizabilităţi, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii;

g) cazierul judiciar;

  h) declaraţia pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, sau adeverinţa care să ateste lipsa calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică.

Nota:

  - Adeverinţele care au un alt format decât cel prevăzut în H.G. nr.611/2008 trebuie să cuprindă elemente similare celor prevăzute în anexa nr. 2D şi din care să rezulte cel puţin următoarele informaţii: funcţia/funcţiile ocupată/ocupate, nivelul studiilor solicitate pentru ocuparea acesteia/acestora, temeiul legal al desfăşurării activităţii, vechimea în muncă acumulată, precum şi vechimea în specialitatea studiilor.

  - Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.

  - Copiile de pe actele cuprinse în dosar, precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap se prezintă în copii legalizate sau însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.

  - Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de data şi ora organizării interviului, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire.

  - Prin raportare la nevoile individuale, candidatul cu dizabilităţi poate înainta comisiei de concurs, în termenul prevăzut pentru depunerea dosarelor de concurs, propunerea sa privind instrumentele necesare pentru asigurarea accesibilităţii probelor de concurs.

Depunerea documentelor se face într-un dosar plic, iar copiile de pe actele prevăzute mai sus se prezintă în copii legalizate sau însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.

Dosarul de concurs verificat de secretarul comisiei se depune la registratura Primăriei municipiului Cluj – Napoca – str. Moților nr. 7.

I. Administrarea imobilelor:

1. Managementul contractelor aferente imobilelor pe care le deţine în administrare:

  1. evidenţierea hiriere/asociere/comodat precum şi a actelor adiţionale vizând locuinţe/spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă/terenuri în baza de date;

  2. verificarea eligibilităţii solicitanţilor transcrierilor contractelor;

  3. solicitarea de documente suplimentare pentru soluţionarea corespondenţei, acolo unde este cazul;

  4. întocmire referat/proiect de hotărâre, acolo unde este cazul, privind transcrierea contractelor/constatarea încetării contractelor;

  5. perfectarea şi eliberarea contractelor de închiriere/asociere/comodat/vânzări terenuri curţi, precum şi a actelor adiţionale vizând locuinţe/spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă/terenuri.

  6. urmărirea îndeplinirii obligațiilor contractuale de către beneficiarii imobilelor (procese verbale de constatare cel puţin bianuale);

  7. propuneri de reziliere a contractelor în caz de neîndeplinire a obligaţiilor contractuale de către beneficiarii imobilelor, ca urmare a constatării (referate/proiecte de hotărâri dacă este cazul, după avizul comisiilor de specialitate, acolo unde este cazul);

  8. predarea contractelor de închiriere/asociere/comodat pentru viză control preventiv;

  9. urmărirea contractelor pe care le deţine în administrare pe filiera semnăturilor, aducând la cunoştinţa şefului de serviciu eventuale abateri de la termen, în vederea reglementării.

  10. formularea propunerilor de prelungire/modificare a contractelor, prin acte adiţionale sau/şi proiecte de HCL

  11. verificarea suprafeţelor şi a datelor de carte funciară înscrise în contractele pe care le manageriază;

  12. întocmirea actelor adiţionale privind identificarea în regim de carte funciară a imobilelor care fac obiectul convenţiilor;

  13. corelarea datelor din contracte cu documentațiile de intabulare;

  14. solicitarea compartimentului de specialitate privind efectuarea demersurilor de actualizare a datelor, în cazul în care documentaţiile de întăbulare nu reflectă realitatea din teren;

  15. păstrarea în condiţiile legii a contractelor de închiriere/asociere/comodat/vânzare a terenurilor curţi, precum şi întreaga documentaţie aferentă din sectorul de străzi repartizat, în ordine cronologică a fiecărui document;

  16. efectuarea demersurilor necesare privind predarea adreselor/sesizărilor/audienţelor/răspunsurilor la audienţe, contractelor de închiriere/asociere/comodat care nu mai sunt în derulare, în vederea îndosarierii, arhivării acestora către responsabilul cu arhiva al serviciului, în condiţiile legii.

  17. transmiterea modului de soluţionare a cererilor privind întocmirea contractelor/actelor adiţionale la contracte/încetarea contractelor/rezilierea acestora către serviciile de specialitate;

  18. 2. Administrarea imobilelor libere:

  19. – evidenţierea pe categorii (spaţii, locuinţe, terenuri) a imobilelor libere pe care le administrează;

  20. – întocmirea dosarelor privind datele imobilelor libere pe care le administrează (documentaţie de intabulare, schiţa imobilului, extras de carte funciară actualizat, dovada nerevendicării imobilelor în baza legilor speciale, dovada inexistenţei vreunui proces pe rolul instanţelor de judecată, plan de amplasament, acolo unde este cazul);

  21. – întocmirea notelor interne privind completarea dosarelor cu datele imobilelor libere pe care le administrează;

  22. – evidenţierea şi întocmirea tuturor dosarelor complete privind imobilele libere pe care le deţine în administrare;

  23. – întocmirea şi transmiterea documentaţiilor necesare privind evidenţierea imobilelor libere către persoanele cu astfel de atribuţii;

  24. – întocmirea şi transmiterea documentaţiei necesare privind scoaterea la licitaţie a spaţiilor cu altă destinaţie, libere de sarcini către persoanele cu astfel de atribuţii;

  25. – verificarea periodică a imobilelor libere;

  26. – efectuarea demersurilor privind asigurarea plăţii utilităţilor către furnizori.

  27. – predarea imobilelor către beneficiarii contractelor;

  28. 3. Managementul problematicii asocierii autorităţii locale cu persoane juridice în vederea realizării în comun a diferitelor proiecte:

  29. – preluarea cererilor de asociere a persoanelor juridice cu autoritatea locală cu în vederea realizării în comun a diferitelor proiecte;

  30. – verificarea eligibilităţii solicitanţilor;

  31. – verificarea documentaţiei depusă de către solicitanţi;

  32. – formularea de propuneri/informări/referate cu privire la solicitări şi prezentarea acestora în comisiile de specialitate;

  33. – întocmire referat de specialitate şi proiect de hotărâre privind asocierea autorităţii locale cu persoane juridice în vederea realizării în comun a unor proiecte;

  34. – verificarea situaţiei juridice a imobilelor propuse spre asociere;

  35. – perfectarea şi eliberarea contractelor de închiriere/asociere/comodat/vânzări terenuri curţi, precum şi a actelor adiţionale vizând locuinţe/spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă/terenuri.

  36. – urmărirea îndeplinirii obligaţiilor contractuale de către beneficiarii imobilelor (procese verbale de constatare cel puţin bianuale, acolo unde este cazul/solicitări de date de la beneficiari);

  37. – propuneri de rezilere a contractelor în caz de neîndeplinire a obligaţiilor contractuale de către beneficiarii imobilelor, ca urmare a constatării (referate/proiecte de hotărâri dacă este cazul, după avizul comisiilor de specialitate, acolo unde este cazul);

  38. – evidenţierea contractelor de asociere precum şi a actelor adiţionale vizând imobile spaţii şi terenuri în baza de date;

  39. – solicitarea de documente suplimentare pentru soluţionarea corespondenţei, acolo unde este cazul;

  40. – predarea contractelor de asociere pentru viză control preventiv;

  41. – urmărirea contractelor pe care le deţine în administrare pe filiera semnăturilor, aducând la cunoştinţa şefului de serviciu eventuale abateri de la termen, în vederea reglementării.

  42. – formularea propunerilor de prelungire/modificare a contractelor, prin acte adiţionale sau/şi proiecte de HCL

  43. – verificarea suprafeţelor şi a datelor de carte funciară înscrise în contractele pe care le manageriază;

  44. – întocmirea actelor adiţionale privind identificarea în regim de carte funciară a imobilelor care fac obiectul convenţiilor;

  45. – corelarea datelor din contracte cu documentaţiile de intabulare;

  46. – solicitarea compartimentului de specialitate privind efectuarea demersurilor de actualizare a datelor, în cazul în care documentaţiile de intabulare nu reflectă realitatea din teren;

  47. – păstrarea în condiţiile legii a contractelor de asociere, precum şi întreaga documentaţie aferentă, în ordine cronologică a fiecărui document;

  48. – efectuarea demersurilor necesare privind predarea adreselor/sesizărilor/audienţelor/răspunsurilor la audienţe, contractelor de asociere care nu mai sunt în derulare, în vederea îndosarierii, arhivării acestora către responsabilul cu arhiva al serviciului, în condiţiile legii.

  49. – transmiterea modului de soluţionare a cererilor privind întocmirea contractelor/actelor adiţionale la contracte/încetarea contractelor/rezilierea acestora către serviciile de specialitate;

  50. 4. Problematica concesiunii terenurilor, proprietatea Statului Român, aflate în administrarea Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca sau a Municipiului Cluj-Napoca şi managementul contractelor de concesiune:

  51. – preluarea cererilor de concesiune a terenurilor/extinderilor de locuinţe;

  52. evidenţierea contractelor de concesiune precum şi a actelor adiţionale în baza de date;

  53. – verificarea eligibilităţii solicianţilor;

  54. – solicitarea de documente suplimentare pentru soluţionarea corespondenţei, acolo unde este cazul;

  55. – întocmire referat/proiect de hotărâre, acolo unde este cazul, privind transcrierea contractelor/constatarea încetării/rezilierii contractelor;

  56. perfectarea şi eliberarea contractelor de concesiune, precum şi a actelor adiţionale vizând locuinţe/spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă/terenuri;

  57. – urmărirea îndeplinirii obligaţiilor contractuale de către beneficiarii imobilelor (procese verbale de constatare cel puţin bianuale);

  58. – propuneri de rezilere a contractelor în caz de neîndeplinire a obligaţiilor contractuale de către beneficiarii imobilelor, ca urmare a constatării (referate/proiecte de hotărâri dacă este cazul, după avizul comisiilor de specialitate, acolo unde este cazul);

  59. – predarea contractelor de concesiune pentru viză control preventiv;

  60. – urmărirea contractelor pe care le deţine în administrare pe filiera semnăturilor, aducând la cunoştinţa şefului de serviciu eventuale abateri de la termen, în vederea reglementării.

  61. – transmiterea documentaţiilor topo-cadastrale spre verificare serviciilor de specialitate;

  62. – verificarea suprafeţelor şi a datelor de carte funciară înscrise în contractele pe care le manageriază;

  63. – întocmirea actelor adiţionale privind identificarea în regim de carte funciară a imobilelor care fac obiectul convenţiilor;

  64. – corelarea datelor din contracte cu documentaţiile de întabulare;

  65. – solicitarea compartimentului de specialitate privind efectuarea demersurilor de actualizare a datelor, în cazul în care documentaţiile de întăbulare nu reflectă realitatea din teren;

  66. – păstrarea în condiţiile legii a contractelor de concesiune a terenurilor, precum şi întreaga documentaţie aferentă, în ordine cronologică a fiecărui document;

  67. – efectuarea demersurilor necesare privind predarea adreselor/sesizărilor/audienţelor/răspunsurilor la audienţe, contractelor de concesiune care nu mai sunt în derulare, în vederea îndosarierii, arhivării acestora către responsabilul cu arhiva al serviciului, în condiţiile legii.

  68. transmiterea modului de soluţionare a cererilor privind întocmirea contractelor/actelor adiţionale la contracte/încetarea contractelor/rezilierea acestora către serviciile de specialitate.

  69. 5. Orice alte atribuții încredințate de șeful ierarhic superior.contractelor de închiriere/asociere/comodat precum şi a actelor adiţionale vizând locuinţe/spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă/terenuri în baza de date;

  70. verificarea eligibilităţii solicitanţilor transcrierilor contractelor;

  71. solicitarea de documente suplimentare pentru soluţionarea corespondenţei, acolo unde este cazul;

  72. întocmire referat/proiect de hotărâre, acolo unde este cazul, privind transcrierea contractelor/constatarea încetării contractelor;

  73. perfectarea şi eliberarea contractelor de închiriere/asociere/comodat/vânzări terenuri curţi, precum şi a actelor adiţionale vizând locuinţe/spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă/terenuri.

  74. urmărirea îndeplinirii obligațiilor contractuale de către beneficiarii imobilelor (procese verbale de constatare cel puţin bianuale);

  75. propuneri de reziliere a contractelor în caz de neîndeplinire a obligaţiilor contractuale de către beneficiarii imobilelor, ca urmare a constatării (referate/proiecte de hotărâri dacă este cazul, după avizul comisiilor de specialitate, acolo unde este cazul);

  76. predarea contractelor de închiriere/asociere/comodat pentru viză control preventiv;

  77. urmărirea contractelor pe care le deţine în administrare pe filiera semnăturilor, aducând la cunoştinţa şefului de serviciu eventuale abateri de la termen, în vederea reglementării.

  78. formularea propunerilor de prelungire/modificare a contractelor, prin acte adiţionale sau/şi proiecte de HCL

  79. verificarea suprafeţelor şi a datelor de carte funciară înscrise în contractele pe care le manageriază;

  80. întocmirea actelor adiţionale privind identificarea în regim de carte funciară a imobilelor care fac obiectul convenţiilor;

  81. corelarea datelor din contracte cu documentațiile de intabulare;

  82. solicitarea compartimentului de specialitate privind efectuarea demersurilor de actualizare a datelor, în cazul în care documentaţiile de întăbulare nu reflectă realitatea din teren;

  83. păstrarea în condiţiile legii a contractelor de închiriere/asociere/comodat/vânzare a terenurilor curţi, precum şi întreaga documentaţie aferentă din sectorul de străzi repartizat, în ordine cronologică a fiecărui document;

  84. efectuarea demersurilor necesare privind predarea adreselor/sesizărilor/audienţelor/răspunsurilor la audienţe, contractelor de închiriere/asociere/comodat care nu mai sunt în derulare, în vederea îndosarierii, arhivării acestora către responsabilul cu arhiva al serviciului, în condiţiile legii.

  85. transmiterea modului de soluţionare a cererilor privind întocmirea contractelor/actelor adiţionale la contracte/încetarea contractelor/rezilierea acestora către serviciile de specialitate;

2. Administrarea imobilelor libere:

– evidenţierea pe categorii (spaţii, locuinţe, terenuri) a imobilelor libere pe care le administrează;

– întocmirea dosarelor privind datele imobilelor libere pe care le administrează (documentaţie de intabulare, schiţa imobilului, extras de carte funciară actualizat, dovada nerevendicării imobilelor în baza legilor speciale, dovada inexistenţei vreunui proces pe rolul instanţelor de judecată, plan de amplasament, acolo unde este cazul);

– întocmirea notelor interne privind completarea dosarelor cu datele imobilelor libere pe care le administrează;

– evidenţierea şi întocmirea tuturor dosarelor complete privind imobilele libere pe care le deţine în administrare;

– întocmirea şi transmiterea documentaţiilor necesare privind evidenţierea imobilelor libere către persoanele cu astfel de atribuţii;

– întocmirea şi transmiterea documentaţiei necesare privind scoaterea la licitaţie a spaţiilor cu altă destinaţie, libere de sarcini către persoanele cu astfel de atribuţii;

– verificarea periodică a imobilelor libere;

– efectuarea demersurilor privind asigurarea plăţii utilităţilor către furnizori.

– predarea imobilelor către beneficiarii contractelor;

3. Managementul problematicii asocierii autorităţii locale cu persoane juridice în vederea realizării în comun a diferitelor proiecte:

– preluarea cererilor de asociere a persoanelor juridice cu autoritatea locală cu în vederea realizării în comun a diferitelor proiecte;

– verificarea eligibilităţii solicitanţilor;

– verificarea documentaţiei depusă de către solicitanţi;

– formularea de propuneri/informări/referate cu privire la solicitări şi prezentarea acestora în comisiile de specialitate;

– întocmire referat de specialitate şi proiect de hotărâre privind asocierea autorităţii locale cu persoane juridice în vederea realizării în comun a unor proiecte;

– verificarea situaţiei juridice a imobilelor propuse spre asociere;

– perfectarea şi eliberarea contractelor de închiriere/asociere/comodat/vânzări terenuri curţi, precum şi a actelor adiţionale vizând locuinţe/spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă/terenuri.

– urmărirea îndeplinirii obligaţiilor contractuale de către beneficiarii imobilelor (procese verbale de constatare cel puţin bianuale, acolo unde este cazul/solicitări de date de la beneficiari);

– propuneri de rezilere a contractelor în caz de neîndeplinire a obligaţiilor contractuale de către beneficiarii imobilelor, ca urmare a constatării (referate/proiecte de hotărâri dacă este cazul, după avizul comisiilor de specialitate, acolo unde este cazul);

– evidenţierea contractelor de asociere precum şi a actelor adiţionale vizând imobile spaţii şi terenuri în baza de date;

– solicitarea de documente suplimentare pentru soluţionarea corespondenţei, acolo unde este cazul;

– predarea contractelor de asociere pentru viză control preventiv;

– urmărirea contractelor pe care le deţine în administrare pe filiera semnăturilor, aducând la cunoştinţa şefului de serviciu eventuale abateri de la termen, în vederea reglementării.

– formularea propunerilor de prelungire/modificare a contractelor, prin acte adiţionale sau/şi proiecte de HCL

– verificarea suprafeţelor şi a datelor de carte funciară înscrise în contractele pe care le manageriază;

– întocmirea actelor adiţionale privind identificarea în regim de carte funciară a imobilelor care fac obiectul convenţiilor;

– corelarea datelor din contracte cu documentaţiile de intabulare;

– solicitarea compartimentului de specialitate privind efectuarea demersurilor de actualizare a datelor, în cazul în care documentaţiile de intabulare nu reflectă realitatea din teren;

– păstrarea în condiţiile legii a contractelor de asociere, precum şi întreaga documentaţie aferentă, în ordine cronologică a fiecărui document;

– efectuarea demersurilor necesare privind predarea adreselor/sesizărilor/audienţelor/răspunsurilor la audienţe, contractelor de asociere care nu mai sunt în derulare, în vederea îndosarierii, arhivării acestora către responsabilul cu arhiva al serviciului, în condiţiile legii.

– transmiterea modului de soluţionare a cererilor privind întocmirea contractelor/actelor adiţionale la contracte/încetarea contractelor/rezilierea acestora către serviciile de specialitate;

4. Problematica concesiunii terenurilor, proprietatea Statului Român, aflate în administrarea Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca sau a Municipiului Cluj-Napoca şi managementul contractelor de concesiune:

– preluarea cererilor de concesiune a terenurilor/extinderilor de locuinţe;

evidenţierea contractelor de concesiune precum şi a actelor adiţionale în baza de date;

– verificarea eligibilităţii solicianţilor;

– solicitarea de documente suplimentare pentru soluţionarea corespondenţei, acolo unde este cazul;

– întocmire referat/proiect de hotărâre, acolo unde este cazul, privind transcrierea contractelor/constatarea încetării/rezilierii contractelor;

perfectarea şi eliberarea contractelor de concesiune, precum şi a actelor adiţionale vizând locuinţe/spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă/terenuri;

– urmărirea îndeplinirii obligaţiilor contractuale de către beneficiarii imobilelor (procese verbale de constatare cel puţin bianuale);

– propuneri de rezilere a contractelor în caz de neîndeplinire a obligaţiilor contractuale de către beneficiarii imobilelor, ca urmare a constatării (referate/proiecte de hotărâri dacă este cazul, după avizul comisiilor de specialitate, acolo unde este cazul);

– predarea contractelor de concesiune pentru viză control preventiv;

– urmărirea contractelor pe care le deţine în administrare pe filiera semnăturilor, aducând la cunoştinţa şefului de serviciu eventuale abateri de la termen, în vederea reglementării.

– transmiterea documentaţiilor topo-cadastrale spre verificare serviciilor de specialitate;

– verificarea suprafeţelor şi a datelor de carte funciară înscrise în contractele pe care le manageriază;

– întocmirea actelor adiţionale privind identificarea în regim de carte funciară a imobilelor care fac obiectul convenţiilor;

– corelarea datelor din contracte cu documentaţiile de întabulare;

– solicitarea compartimentului de specialitate privind efectuarea demersurilor de actualizare a datelor, în cazul în care documentaţiile de întăbulare nu reflectă realitatea din teren;

– păstrarea în condiţiile legii a contractelor de concesiune a terenurilor, precum şi întreaga documentaţie aferentă, în ordine cronologică a fiecărui document;

– efectuarea demersurilor necesare privind predarea adreselor/sesizărilor/audienţelor/răspunsurilor la audienţe, contractelor de concesiune care nu mai sunt în derulare, în vederea îndosarierii, arhivării acestora către responsabilul cu arhiva al serviciului, în condiţiile legii.

transmiterea modului de soluţionare a cererilor privind întocmirea contractelor/actelor adiţionale la contracte/încetarea contractelor/rezilierea acestora către serviciile de specialitate.

5. Orice alte atribuții încredințate de șeful ierarhic superior.

II. Alte atribuţii:

– respectarea cu stricteţe a programului de lucru şi disciplina muncii;

– asigurarea relaţiei cu publicul;

– acordarea asistenţei şi consultanţei persoanelor fizice sau juridice în limitele prevăzute de lege şi doar în legătură cu atribuţiile postului;

– ridicarea zilnică a corespondenţei repartizate de către şeful serviciului şi completarea rubricilor specifice din registrul de corespondenţă;

– verificarea corespondenţei repartizate;

– analizarea modului de soluţionare a corespondenţei repartizată de către şeful serviciului;

– elaborarea propunerilor de soluţionare a corespondenţei: întocmire act (contract/act adiţional) referate, rapoarte de specialitate, întocmirea materialelor pentru comisiile de specialitate (informări, documente necesare), răspunsuri cu privire la cadrul legal şi modalitatea de soluţionare a cererilor;

efectuarea tuturor demersurilor privind preluarea posesiei imobilelor ca urmare a unor hotărâri judecătoreşti/dispoziţii ale primarului municipiului Cluj-Napoca (participarea la evacuări prin intermediul executorului judecătoresc/pe cale administrativă, predarea bunurilor mobile ale persoanelor evacuate pe cale administrativă către o persoană autorizată/desemnată);

– participarea la predarea în posesie a imobilelor;

– transmiterea informaţiilor către persoana cu atribuţii de gestionare a problematicii inventarului imobilelor aflate în administrarea sa, până la definitivarea bazei de date în format electronic;

– transmiterea spre evidenţiere a tuturor dosarelor complete privind imobilele libere pe care le administrează către persoanele cu astfel de atribuţii;

– transmiterea documentaţiilor privind problematicile legate de sarcinile de serviciu Comisiilor mixte de specialitate;

– transmiterea documentaţiilor privind soluţionarea cererilor de cumpărare a imobilelor către persoanele cu atribuţii de soluţionare a acestora;

– verificarea permanentă a situaţiei juridice a imobilelor pe care le administrează;

– formularea propunerilor de soluţionare a corespondenţei în termen de 10 zile de la repartizarea acesteia;

– prezentarea spre semnare a propunerilor de soluţionare a corespondenţei şefului ierarhic superior în cel mult a 11 – a zi de la repartizarea corespondenţei;

– transmiterea în termenul legal către petenţi a modului de soluţionare a cererilor (expediere/înmânare);

– întocmirea şi actualizarea inventarului tuturor imobilelor construcţii/terenuri pe care le administrează;

– participare la formarea bazei de date în format electronic privind imobilele prin introducerea tuturor datelor pe care le deţin sau le-a deţinut/ sau de care are/a avut cunoştinţă;

– ia măsuri de soluţionare a problemelor ridicate de cetăţeni în audienţe, repartizate de către şeful serviciului;

– însuşirea permanentă şi respectarea legislaţiei specifice, a hotărârilor Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca, precum şi a regulamentelor de ordine interioară;

– pune la dispoziţia consilierilor locali datele solicitate de aceştia, în problemele ce intră în competenţa de soluţionare, cu avizul şefului de serviciu şi a directorului;

– întocmeşte documentaţiile necesare prezentării analizei comisiilor de specialitate propuneri de modificare a statutului imobilelor şi le transmite persoanei cu atribuţii de gestionare a acestei problematici;

– propune şefului de serviciu măsuri în vederea bunei desfăşurări a activităţii a serviciului;

– participă la comisii de licitaţii, alte comisii înfiinţate prin dispoziţii ale primarului municipiului Cluj-Napoca şi din care a fost propus să facă parte de către şeful serviciului;

– participă la Comisia de punere în posesie a imobilelor restituite în baza Legii nr. 112/1995, a Legii nr. 10/2001, a OUG nr. 83/1999 şi a OUG nr. 94/2000 şi îndeplineşte toate atribuţiile ce îi revin în cadrul acesteia;

– operează în sistemul INFOCET întreaga corespondenţă repartizată precum şi documentele interne;

– sarcinile şi atribuţiile ce revin postului pot fi modificate sau completate în funcţie de modificarea cadrului legislativ în domeniu şi ori de câte ori au loc reorganizări ale activităţii instituţiei;

– gestionarea și asigurarea desfășurării în condiții optime, a procedurii de programare și comunicare online cu cetățeanul, prin intermediul Tichetului albastru (online, telefonic sau la sediul instituției), reglementată prin PS-12 Informarea și comunicarea. Respectarea cu strictețe a prevederilor PS-12 Informarea și comunicarea, precum și a specificațiilor cuprinse în instrucțiunile de lucru pentru Tichetul albastru, comunicate de la Serviciul Strategii de informatizare (Ghidul privind procedura de comunicare pentru Tichetul albastru).

Etapele principale:

1. Urmărirea și gestionarea programărilor de comunicare online cu cetățeanul prin accesarea zilnică a link-ului din Infocet „Vezi programare <platforma de comunicare online>”;

2. Inițierea zilnică a întâlnirii sau a întâlnirilor programate, după caz, utilizând <platforma de comunicare online>, prin accesarea paginii web aferentă acesteia, precum și programarea ședințelor pe care le are în acea zi sau în zilele următoare, prin trimiterea link-ul cetățeanului, ca invitație pentru conectarea pe platforma, pe adresa de email comunicată de către acesta; Actualizarea permanentă a datelor în aplicația de comunicare online, cu privire la zilele în care va lipsi de la muncă (concediu, alte zile libere etc.), pentru a nu se face programari în acele zile;

3. Conectarea la <platforma de comunicare online> la data și ora programată și asigurarea bunei desfășurări a întâlnirii online cu cetățeanul;

4. Asigurarea respectării timpulului maxim alocat pentru o întrevedere, în urma programării online;

5. La conectarea online cu solicitantul: crearea în Infocet a unui document (Tichetul albastru), conex cu cererea inițială și completarea datelor aferente în câmpurile predefinite.

6. La încheierea discuției: finalizarea înregistrării Tichetului albastru, care conține minuta ședinței și concluziile aferente, apoi după generarea automată în Infocet a răspunsului, descarcarea documentului aferent și trimiterea prin email cetățeanului, pe adresa comunicată de către acesta, până cel târziu la terminarea programului de lucru din ziua în curs;

7. Înregistrarea convorbirii prin intermediul <platformei de comunicare online> și la încheierea acesteia, salvarea înregistrării în baza de date aferentă compartimentului, în conformitate cu procedurile documentate/ instrucțiunile/ regulamentele în vigoare;

8. Respectarea cu strictețe a programărilor solicitate și a termenelor stabilite sau a oricăror altor prevederi în vigoare, cu privire la Tichetul albastru, aferente postului.