ELABORARE DOCUMENTAȚIE TEHNICĂ PENTRU AUTORIZAREA EXECUTĂRII LUCRĂRILOR DE MODIFICARE DE TEMĂ LA PROIECT AUTORIZAT CU A.C. NR.332/07.05.2024
judetul Cluj, municipiul Cluj-Napoca, Str Stadionului, nr. 1
332350
-
332350,332350-C1
290150
28.02.2025
, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca nr. 493/22.12.2014, prelungit prin H.C.L. nr. 672/11.10.2024, P.U.Z. Dezvoltare subzonă de activități economice cu caracter terțiar (extindere hotel), Aleea Stadionului nr. 1, aprobat prin HCL 647 din 03/08/2023

În conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

SE CERTIFICĂ

1. REGIM JURIDIC
A. Imobil situat în intravilanul municipiului Cluj-Napoca, în interiorul perimetrului de protecţie a valorilor istorice şi arhitectural-urbanistice. Imobil în proprietate privată.

B. SERVITUȚI PENTRU OBIECTIVE DE UTILITATE PUBLICĂ AFLATE ÎN ZONĂ, ALTE RESTRICȚII:
Servituţi de utilitate publică: nu este cazul
Alte restricții: nu este cazul
Imobilul nu este situat în lista monumentelor istorice sau ale naturii sau în zona de protecție a acestora.
2. REGIM ECONOMIC
Folosința actuală: teren și construcții - Hotel , sala evenimente, parking, cu 4 unitati individuale din care: 1 garaj la subsol -2, 1 garaj la subsol -1, 1 sala evenimente si 1 hotel cu regim de inaltime 2S+P, si S+P+M+Eth+ 8E - conf CF 332350; A.C. nr. 332/07.05.2024 pentru „Modificare si extindere hotel cu un corp 2S+P+8E+R cu mezanin,amenajari exterioare si organizare de santier.Amplasare totem si firma luminoasa in sistem provizoriu".
Destinatia zonei: Imobil situat parțial în UTR= SZCP_Et** – Zonă construită protejată, Subzonă de activități economice cu caracter terțiar situate în zone cu alt caracter, conform PUZ aprobat cu HCL nr. 647/2023, parțial în UTR= ZCP_VA, Zonă construită protejată - Zona verde – scuaruri, grădini, parcuri publice și parțial în UTR=ZCP_Ve- Zonă verde de protecţie a apelor sau cu rol de culoar ecologic (suprafață neglijabilă).
Încadrat în zona de impozitare ”A” conform H.C.L. 1064/19.12.2018.

ZCP_VA
SECŢIUNEA 1. CARACTERUL ZONEI
.
Spaţii verzi – scuaruri, grădini, parcuri publice istorice, cu acces public nelimitat, clasate individual sau ca parte a Ansamblului urban "Centrul istoric al oraşului Cluj" în Lista Monumentelor Istorice.
A. CONDIŢIONĂRI PRIMARE
Este interzisă schimbarea destinaţiei acestei categorii de spaţii. Această reglementare are caracter definitiv şi nu poate fi schimbată prin P.U.Z.
Pentru intervenţii ce vizează reabilitarea / restaurarea acestui tip de spaţii se vor elabora un plan director (masterplan) şi un P.U.D în conformitate cu Metodologia de elaborare şi conţinutul - cadru al documentaţiilor de urbanism pentru zone construite protejate.
În ambele cazuri, teritoriul de studiu al P.U.D. este zona verde în cauză în integralitatea sa.
Tema de proiectare pentru elaborarea P.U.D. va fi avizată în prealabil de către CTATU şi Comisia Regionale a Monumentelor Istorice.
Autorizarea lucrărilor de restaurare / reabilitare se va face pe baza prezentului Regulament, cu avizul Comisiei Regionale a Monumentelor Istorice.
Nu sunt acceptate derogări de la prezentul Regulament. Nu se admit intervenţii care permanentizează corpurile parazitare (reparaţii capitale, extinderi etc).
Intervenţiile vor urmări în primul rând conservarea coerenţei ansamblului, reabilitarea construcţiilor, amenajărilor, plantaţiilor, ameliorarea elementelor peisagere şi de mediu.
Intervenţiile asupra domeniului public vor ţine cont de caracterul istoric al acestuia.
Amplasamentele si categoriile de mijloace de publicitate permise vor fi cele stabilite prin Regulamentul local de publicitate aprobat de Consiliul Local.
C. REGLEMENTĂRI PENTRU SPAȚIUL PUBLIC
Amenajarea şi utilizarea spaţiului public se va face cu respectarea reglementărilor cuprinse în Anexa 4 şi a reglementărilor de mai jos.
Reabilitarea şi modernizarea spaţiilor publice va fi abordată de o manieră integrată, având în vedere că spaţiile verzi sunt o componentă a sistemului, şi se va desfăşura numai pe bază de proiecte complexe de specialitate ce vor viza ameliorarea imaginii urbane în concordanţă cu caracterul istoric al acestuia, dezvoltarea cu prioritate a deplasărilor pietonale şi a spaţiilor destinate acestora, a modalităţilor de deplasare velo, reglementarea circulaţiei autovehiculelor şi a parcării, organizarea mobilierului urban şi a vegetaţiei. Acestea vor obține Avizul Arhitectului șef. şi al Comisiei Regionale a Monumentelor Istorice.
Mobilierul urban va fi integrat unui concept coerent pentru imaginea urbană a spaţiilor publice din întregul ansamblu protejat.
SECŢIUNEA 2. UTILIZARE FUNCŢIONALĂ
.
Se va aplica lista utilizărilor / activităţilor corespunzătoare fiecărei categorii de funcţiuni, conform Anexei 1 la prezentul Regulament.
1. UTILIZĂRI ADMISE
(a) plantaţii înalte, medii şi joase;
(b) sistem de alei şi platforme pentru circulaţii pietonale şi velo;
(c) mobilier urban, amenajări pentru jocacă, odihnă, sport si alte activităţi în aer liber compatibile;
(d) edicule, componente ale amenajării peisagere;
(e) construcţii pentru activităţi culturale şi alimentaţie publică;
(f) grupuri sanitare, spaţii pentru administrare si întreţinere;
Se conservă de regulă actualele utilizări, ce pot fi dezvoltate, reorganizate sau modernizate, în conformitate cu necesităţile actuale, în condiţiile asigurării compatibilităţii cu structurile istorice care le găzduiesc.
2. UTILIZĂRI ADMISE CU CONDIŢIONĂRI
Acces auto pentru întreţinere, intervenţii, transport de materiale pe sistemul de alei şi platforme pietonale şi velo, cu condiţia ca acesta să aibă caracter ocazional şi limitat.
Pot fi luate în considerare conversii funcţionale, cu condiţia ca noile folosinţe să facă parte de asemenea din categoria activităţilor admise şi să fie compatibile cu spaţiile / amenajările / clădirile existente.
Elemente aferente infrastructurii tehnico-edilitare, cu condiţia să deservească exclusiv spaţiul respectiv, să fie amplasate în subteran sau astfel încât să aibă un impact vizual minim, să nu producă poluare fonică sau de altă natură.
3. UTILIZĂRI INTERZISE
Orice utilizări, altele decât cele admise la punctul 1 şi punctul 2.
Sunt interzise lucrări de terasament şi sistematizare verticală de natură să afecteze amenajările din spaţiile publice sau de pe parcelele adiacente.
ZCP_VE
SECŢIUNEA 1
CARACTERUL ZONEI :
Zona cuprinde culoarele râului Someşul Mic şi al Canalului Morii. Sunt incluse albiile minore, amenajările hidrologice, cele de maluri, fâşii verzi, circulaţii pietonale şi velo, mobilier urban etc, structurate într-o configuraţie caracteristică pentru imaginea urbană a oraşului istoric. Importante pentru identitatea zonei sunt de asemenea pasarela Elisabeta şi stâlpii portal de transport al energiei electrice de pe râul Someş, ca şi podeţele de acces la clădiri de pe Canalului Morii.
Culoarele date de malurile cursurilor de apă oferă oportunitatea dezvoltării unor spaţii verzi şi trasee pietonale şi a creării unor legături avantajoase între diferitele zone ale oraşului.
A. CONDIŢIONĂRI PRIMARE
Este interzisă schimbarea destinaţiei acestei categorii de spaţii. Această reglementare are caracter definitiv şi nu poate fi schimbată prin P.U.Z.
Organizarea de ansamblu a culoarelor Someşului şi Canalului Morii va fi reglementată prin intermediul unor planuri directoare / P.U.Z. întocmite pentru întregul parcurs intravilan al acestora sau pentru segmente semnificative ale acestui parcurs. Planurile directoare vor stabili caracterul general al fiecărui tronson, secţiunile / profilele de principiu ale malurilor, relaţiile cu catierele riverane, seturi de măsuri, recomandări, restricţii, servituţi etc. Planurile directoare vor stabili tronsoanele pentru care se vor elabora P.U.D., în vederea amenajării şi organizării concrete a spaţiilor.
Pentru intervenţii ce vizează reabilitarea / restaurarea acestui tip de spaţii se vor elabora P.U.D, în conformitate cu Metodologia de elaborare şi conţinutul - cadru al documentaţiilor de urbanism pentru zone construite protejate.
Tema de proiectare pentru elaborarea P.U.D. va fi avizată în prealabil de către CTATU şi Comisia Regională a Monumentelor Istorice.
Autorizarea lucrărilor de restaurare / reabilitare se va face pe baza prezentului Regulament, cu avizul Comisiei Regionale a Monumentelor Istorice.
Nu sunt acceptate derogări de la prezentul Regulament.
Intervenţiile vor urmări în primul rând conservarea coerenţei ansamblului, reabilitarea amenajărilor, plantaţiilor, ameliorarea elementelor peisagere şi de mediu.
Intervenţiile asupra domeniului public vor ţine cont de caracterul istoric al acestuia.
Amplasamentele si categoriile de mijloace de publicitate permise vor fi cele stabilite prin Regulamentul local de publicitate aprobat de Consiliul Local.
B. SERVITUȚI PENTRU OBIECTIVE DE UTILITATE PUBLICĂ AFLATE ÎN ZONĂ, ALTE RESTRICȚII
Se vor aplica în mod obligatoriu servituţile generate de obiectivele de utilitate publică precum şi celelalte restricţii, aşa cum sunt ele evidenţiate în PUG - planşa 3.2. „Reglementări Urbanistice – Unităţi Teritoriale de Referinţă” şi în RLU – Cap. 2 – Terenuri şi Zone cu Regim Special şi Cap. 3 - Condiţii Generale Privitoare la Construcţii.
SECŢIUNEA 2. UTILIZARE FUNCŢIONALĂ Se va aplica lista utilizărilor / activităţilor corespunzătoare fiecărei categorii de funcţiuni, conform Anexei 1 la prezentul Regulament.
1. UTILIZĂRI ADMISE
(a) plantaţii înalte, medii şi joase;
(b) sistem de alei şi platforme pentru circulaţii pietonale şi velo;
(c) mobilier urban, amenajări pentru jocacă, odihnă, sport si alte activităţi în aer liber compatibile; (d) edicule, componente ale amenajării peisagere;
(e) lucrări şi amenajări hidrotehnice.
Se conservă de regulă actualele utilizări, ce pot fi dezvoltate, reorganizate sau modernizate, în conformitate cu necesităţile actuale, în condiţiile asigurării compatibilităţii cu structurile istorice care le găzduiesc.
2. UTILIZĂRI ADMISE CU CONDIŢIONĂRI:
Elemente aferente infrastructurii tehnico-edilitare, cu condiţia să fie amplasate în subteran sau astfel încât să aibă un impact vizual minim, să nu producă poluare fonică sau de altă natură.
3. UTILIZĂRI INTERZISE:
Orice utilizări, altele decât cele admise la punctul 1 şi punctul 2.
PUZ_HCL_647_2023
SZCP_Et** Zona construita protejata / Subzona de activitati economice cu caracter tertiar situate in zone cu alt caracter
GENERALITATI: CARACTERUL ZONEI
Subzonă de activităţi economice cu caracter tertiar situate in zone cu alt caracter Cladiri / ansambluri semnificative dedicate exclusiv activitatilor economice de tip tertiar inserate in zone cu caracter preponderent sau exclusiv rezidential de toate tipurile, cu adresabilitate la nivel zonal sau municipal. Se remarca prin prezenta semnificativa in peisajul urban datorita modului distinct de ocupare a terenului sau caracterului si valorii arhitecturale. Sunt incluse in zona construita protejată datorita valorilor urbanistice si a celor arhitecturale pe care le inglobează. Unele dintre acestea sunt clasate individual în Lista Monumentelor Istorice.
UTILIZARE FUNCTIONALA
UTILIZARI ADMISE
Structura functionala dedicata exclusiv activitatilor economice de tip tertiar:
(a) administrative – birouri, sedii de companii etc.
(b) financiar-bancare
(c) comerciale cu ADC de maximum 1000mp, alimentatie publica
(d) servicii cu acces public, servicii profesionale, servicii manufacturiere
(e) cazare turistica
(f) cercetare stiintifica
(g) culturale
Parterele orientate spre spatii publice vor avea de regula functiuni de interes public.
E FUNCTIO ART. 2. UTILIZARI ADMISE CU CONDITIONARI
NALA
▪ Elemente aferente infrastructurii tehnico-edilitare, cu conditia amplasarii acestora in subteran sau in afara spatiului public.
▪ Garaje publice sau private sub si supraterane in cladiri dedicate cu urmatoarele conditii :
(a) sa nu ocupe frontul spre spatiul public (sa fie amplasate in interiorul parcelei, in spatele unui tract dedicat altor functiuni)
(b) accesul autovehiculelor sa se realizeze acolo unde este posibil din strazi cu circulatie redusa / secundare si sa fie organizat astfel incat sa nu perturbe traficul
▪ Activitati de mica productie, cu urmatoarele conditii :
(a) sa fie parte a unei activitati de tip comercial – productia sa fie desfacuta preponderent in aceasta locatie
(b) spatiile de productie sa nu fie dispuse spre spatii publice
(c) nivelul de poluare sa se incadreze in limitele admise pentru aceasta zona.
UTILIZARI INTERZISE
Locuire de orice tip.
▪ Activitati / servicii de tip industrial sau cvasiindustrial, poluante de orice natura, cu risc tehnologic sau incomode prin traficul generat.
▪ Depozitare en gros.
▪ Depozitare de materiale refolosibile.
▪ Comert en detail în clădiri independente de tip supermarket, hypermarket (big box), mall etc.
▪ Comert si alimentatie publica practicate prin vitrine / ferestre.
▪ Garaje în cladiri provizorii amplasate in interiorul parcelelor.
▪ Elemente supraterane independente ale infrastructurii tehnico-edilitare.
▪ Constructii provizorii de orice natura.
▪ Reparatia capitala, restructurarea, amplificarea (mansardarea, etajarea, extinderea în plan) în orice scop a cladirilor provizorii sau parazitare existente.
▪ Publicitate comerciala realizata prin amplasarea de materiale publicitare de orice natura pe imobile - fatade, calcane, acoperisuri, terase - sau pe imprejmuiri.
Orice utilizari, altele decât cele admise la punctul 1 si punctul 2. Sunt interzise lucrari de terasament si sistematizare.
3. REGIM TEHNIC
S=5697 mp

ZCP_VA
SECŢIUNEA 3. CONDIŢII DE AMPLASARE, ECHIPARE ŞI CONFIGURARE A CLĂDIRILOR
4. CARACTERISTICILE PARCELELOR: SUPRAFEŢE, FORME, DIMENSIUNI
Se conservă structura cadastrală existentă.
Este admisibilă extinderea teritoriului zonelor verzi, caz în care, pentru conservarea coerenţei ansamblurilor istorice se vor elabora un plan director (masterplan) şi un P.U.Z.
5. AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAŢĂ DE ALINIAMENT
Se va stabili, după caz, prin P.U.D.
6. AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAŢĂ DE LIMITELE LATERALE ŞI POSTERIOARE ALE PARCELELOR
Se va stabili, după caz, prin P.U.D.
7. AMPLASAREA CLĂDIRILOR UNELE FAŢĂ DE ALTELE PE ACEEAŞI PARCELĂ
Se va stabili, după caz, prin P.U.D.
8. CIRCULAŢII ŞI ACCESEĂ
Se vor conserva, de regulă, accesele actuale, reţeaua existentă de alei, profilele transversale şi tipul de îmbrăcăminţi ale acestora, ca parte esenţială a imaginii urbane şi a compoziţiei.
Sunt admise, pe baza unui plan director (masterplan) şi P.U.Z, modificări ale tramei în scopul integrării acesteia în sistemul general urban al traseelor pietonale şi velo, cu condiţia conservării compoziţiei istorice.
Accesele la drumurile publice adiacente se vor reabilita / realiza conform avizului eliberat de administratorul acestora.
Pentru aleile pietonale şi velo din interiorul spaţiilor verzi se vor utiliza sisteme rutiere tradiţionale – agregate compactate, pavaje din piatră naturală etc. Este admisibilă folosirea de îmbrăcăminţi asfaltice permeabile, cu tratamente superficiale din agregate de balastieră, asemănătoare ca imagine aleilor din agregate compactate.
9. STAŢIONAREA AUTOVEHICULELOR
Este interzisă parcarea automobilelor pe teritoriul zonelor verzi. Acestea se vor organiza / reglementa în vecinătatea zonelor de intrare, ca parte a sistemului de parcaje / garaje publice.
Necesarul de parcaje va fi dimensionat conform Anexei nr. 2 la prezentul Regulament
10. ÎNĂLŢIMEA MAXIMĂ ADMISĂ A CLĂDIRILOR
Pentru clădiri noi înălţimea maximă la cornişă nu va depăşi 9 m şi respectiv (D)+P+1.
11. ASPECTUL EXTERIOR AL CLĂDIRILOR
Autorizarea executării construcţiilor este permisă numai dacă aspectul lor exterior nu contravine funcţiunii acestora, caracterului zonei aşa cum a fost el descris în preambul şi peisajului urban.
Autorizarea executării construcţiilor care, prin conformare, volumetrie şi aspect exterior, intră în contradicţie cu aspectul general al zonei şi depreciază valorile general acceptate ale urbanismului şi arhitecturii, este interzisă.
Clădiri / corpuri noi
Arhitectura clădirilor va fi de factură modernă şi va exprima caracterul programului. Se interzice realizarea de pastişe arhitecturale sau imitarea stilurilor istorice.
Clădiri existente
Intervenţiile asupra clădirilor monument istoric sau cu valoare ambientală se vor realiza în regim specific, numai pe bază de proiecte detaliate fundamentate pe studii istorice şi investigaţii complexe asupra construcţiilor, avizate şi autorizate conform legii.
Se vor folosi materiale şi tehnici adecvate, de regulă cele tradiţionale.
În cazul intervenţiilor vizând reparaţia, reabilitarea, restaurarea corpurilor existente:
Se va conserva expresia arhitecturală şi modenatura faţadelor acestora cu excepţia cazurilor în care se revine la o situaţie iniţială sau anterioară considerată favorabilă.
Se interzice eliminarea decoraţiilor specifice (ancadramente, cornişe, brâuri, colonete, pilaştri, etc). Reabilitarea termică nu poate constitui un pretext pentru eludarea acestei reglementări, în unele cazuri aceasta putând implica tehnologii şi materiale speciale.
Tâmplăriile istorice se vor conseva prin restaurare. În mod excepţional, când acest lucru nu mai este posibil, se vor înlocui cu copii cu aspect identic cu originalele, reproducându-se toate detaliile şi decoraţiile.
Învelitorile acoperişelor vor fi din ţiglă ceramică de culoare naturală. În situaţiile în care învelitoarea e din tablă fălţuită şi structura şarpantei nu are capacitatea portantă pentru a susţine ţigla, se admite refacerea acesteia cu tablă lisă fălţuită de culoare gri.
Jgheaburile şi burlanele se vor reface din tablă zincată sau de cupru în manieră tradiţională.
În cazul intervenţiilor vizând restructurarea / extinderea corpurilor existente:
Se vor aplica reglementările anterioare
Se vor evidenţia / diferenţia în structura spaţială şi expresia arhitecturală propusă elementele existente conservate şi cele noi.
12. CONDIŢII DE ECHIPARE EDILITARĂ ŞI EVACUAREA DEŞEURILOR
Zona e echipată edilitar complet.
Toate clădirile se vor racorda la reţelele edilitare publice.
Se va da o atenţie deosebită iluminatului public, ce va face obiectul unor studii de specialitate.
Se vor prevedea puncte de alimentare cu apă din reţeaua publică.
Se interzice conducerea apelor meteorice spre domeniul public sau parcelele vecine.
Firidele de branşament şi contorizare vor fi integrate în împrejmuiri sau clădiri.
Se interzice dispunerea aeriană a cablurilor de orice fel (electrice, telefonice, CATV etc).
În zona de întreţinere se va organiza un spaţiu destinat colectării deşeurilor, accesibil din spaţiul public şi unul pentru resturi vegetale (compost).
13. SPAŢII LIBERE ŞI SPAŢII PLANTATE
Se conservă, de regulă, actuala structură a spaţiilor verzi, a sistemului de alei şi platforme.
Intervenţii importante asupra spaţiilor verzi şi a sistemului de alei şi platforme se vor realiza numai pe bază de studii dendrologice şi peisagere, în contextul conservării caracterelor specifice, istorice, pe baza unui P.U.D., cu avizul Comisiei Regionale a Monumentelor Istorice.
Suprafaţa spaţiilor verzi propriu-zise, organizate pe solul natural vor ocupa minim 50% din suprafaţa totală a zonei verzi şi vor cuprinde exclusiv vegetaţie (joasă, medie şi înaltă). Suprafeţele având o îmbrăcăminte de orice tip sunt cuprinse în categoria spaţiilor libere.
Eliminarea arborilor maturi este interzisă, cu excepţia situaţiilor în care aceştia reprezintă un pericol iminent pentru siguranţa persoanelor sau a bunurilor sau ar împiedică realizarea construcţiilor.
14. ÎMPREJMUIRI
Ca regulă generală împrejmuirile spre spaţiile publice adiacente vor fi realizate prin dispunerea perimetrală a unor garduri vii.
Împrejmuirile pe zonele de învecinare cu proprietăţi private vor fi de tip opac, cu înălţimea maximă de 2,20 m, de regulă din zidărie de cărămidă aparentă sau tencuită
SECŢIUNEA 4. POSIBILITĂŢI MAXIME DE OCUPARE ŞI UTILIZARE A TERENULUI
15. PROCENT MAXIM DE OCUPARE A TERENULUI (P.O.T.)
P.O.T. maxim = 5 % (numai pentru clădiri ce includ spaţii interioare, de orice tip)
Această reglementare se va aplica şi în cazul extinderii clădirilor existente sau al adăugării de noi corpuri de clădire, calculul făcându-se în mod obligatoriu pe întregul teritoriu al scuarului, grădinii sau parcului
16. COEFICIENT MAXIM DE UTILIZARE A TERENULUI (C.U.T.)
C.U.T. maxim = 0,1 (numai pentru clădiri ce includ spaţii interioare, de orice tip)
Această reglementare se va aplica şi în cazul extinderii, mansardării, supraetajării clădirilor existente sau al adăugării de noi corpuri de clădire, calculul făcându-se în mod obligatoriu pe întregul teritoriu al scuarului, grădinii sau parcului.
ZCP_VE
SECŢIUNEA 3. CONDIŢII DE AMPLASARE, ECHIPARE ŞI CONFIGURARE A CLĂDIRILOR
C. REGLEMENTĂRI PENTRU SPAȚIUL PUBLIC
Amenajarea şi utilizarea spaţiului public se va face cu respectarea reglementărilor cuprinse în Anexa 4 şi a reglementărilor de mai jos.
Reabilitarea şi modernizarea spaţiilor publice va fi abordată de o manieră integrată, având în vedere că aceste spaţii sunt o componentă a sistemului, şi se va desfăşura numai pe bază de proiecte complexe de specialitate ce vor viza ameliorarea imaginii urbane în concordanţă cu caracterul istoric al acestuia, dezvoltarea cu prioritate a deplasărilor pietonale şi a spaţiilor destinate acestora, a modalităţilor de deplasare velo, reglementarea circulaţiei autovehiculelor şi a parcării, organizarea mobilierului urban şi a vegetaţiei. Acestea vor obține Avizul Arhitectului Șef şi de al Comisiei Regională a Monumentelor Istorice.
Mobilierul urban va fi integrat unui concept coerent pentru imaginea urbană a spaţiilor publice din întregul ansamblu protejat.
4. CARACTERISTICILE PARCELELOR: SUPRAFEŢE, FORME, DIMENSIUNI
Se conservă structura cadastrală existentă.
Este admisibilă extinderea teritoriului zonelor verzi, caz în care, pentru conservarea coerenţei ansamblurilor istorice se vor elabora un plan director (masterplan) şi un P.U.Z.
5. AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAŢĂ DE ALINIAMENT
Nu e cazul.
6. AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAŢĂ DE LIMITELE LATERALE ŞI POSTERIOARE ALE PARCELELOR
Nu e cazul.
7. AMPLASAREA CLĂDIRILOR UNELE FAŢĂ DE ALTELE PE ACEEAŞI PARCELĂ
Nu e cazul.
8. CIRCULAŢII ŞI ACCESE
Sunt admise, pe baza unui plan director (masterplan) şi P.U.Z., modificări ale organizării spaţiale în scopul integrării acesteia în sistemul general urban al traseelor pietonale şi velo, cu condiţia conservării, acolo unde e cazul, a traseelor şi compoziţiilor istorice.
Pentru aleile pietonale şi velo din interiorul spaţiilor verzi se vor utiliza sisteme rutiere tradiţionale – agregate compactate, pavaje din piatră naturală etc. Este admisibilă folosirea de îmbrăcăminţi asfaltice cu tratamente superficiale din agregate de balastieră, asemănătoare ca imagine aleilor din agregate compactate.
9. STAŢIONAREA AUTOVEHICULELOR
Este interzisă parcarea automobilelor pe teritoriul zonelor verzi. Acestea se vor organiza / reglementa ca parte a sistemului de parcaje / garaje publice.
10. ÎNĂLŢIMEA MAXIMĂ ADMISĂ A CLĂDIRILOR
Nu e cazul
11. ASPECTUL EXTERIOR AL CLĂDIRILOR
Nu e cazul
12. CONDIŢII DE ECHIPARE EDILITARĂ ŞI EVACUAREA DEŞEURILOR
Zona e echipată edilitar complet.
Se va da o atenţie deosebită iluminatului public, ce va face obiectul unor studii de specialitate.
Se vor prevedea puncte de alimentare cu apă din reţeaua publică.
Se interzice dispunerea aeriană a cablurilor de orice fel (electrice, telefonice, CATV etc).
13. SPAŢII LIBERE ŞI SPAŢII PLANTATE
Se conservă, de regulă, actuala structură a spaţiilor verzi, a sistemului de alei şi platforme.
Intervenţii importante asupra spaţiilor verzi şi a sistemului de alei şi platforme se vor realiza numai pe bază de studii dendrologice şi peisagere, în contextul conservării caracterelor specifice, istorice, pe baza unui P.U.D., cu avizul Comisiei Regionale a Monumentelor Istorice.
Eliminarea arborilor maturi este interzisă, cu excepţia situaţiilor în care aceştia reprezintă un pericol iminent pentru siguranţa persoanelor sau a bunurilor sau ar împiedică realizarea construcţiilor.
14. ÎMPREJMUIRI
Ca regulă generală împrejmuirile spre spaţiile publice adiacente vor fi realizate prin dispunerea perimetrală a unor garduri vii.
Împrejmuirile pe zonele de învecinare cu proprietăţi private vor fi de tip transparent, cu înălţimea maximă de 2,20 m.
SECŢIUNEA 4. POSIBILITĂŢI MAXIME DE OCUPARE ŞI UTILIZARE A TERENULUI
15. PROCENT MAXIM DE OCUPARE A TERENULUI (P.O.T.)
P.O.T maxim = 1%
16. COEFICIENT MAXIM DE UTILIZARE A TERENULUI (C.U.T.)
C.U.T. maxim = 0,01
PUZ_HCL_647_2023
CONDITII DE AMPLASARE, ECHIPARE SI CONFIGURARE A CLADIRIRLOR
CARACTERISTICILE PARCELELOR: SUPRAFETE, FORME, DIMENSIUNI
Se conserva structura cadastrala existenta. Este admisibila extinderea teritoriului zonelor verzi, caz in care, pentru conservarea coerentei ansamblurilor istorice se vor elabora un plan director (masterplan) si un P.U.Z..
AMPLASAREA CLADIRILOR FATA DE ALINIAMENT
Se conserva actualele conditii de aliniere.
In cazul adaugirii de noi cladiri, al extrinderii celor existente, acestea se vor dispune in retragere fata de alniament, in front discontinuu (deschis).
AMPLASAREA CLADIRILOR FATA DE LIMITELE LATERALE SI POSTERIOARE ALE PARCELELOR
Cladirile se vor retrage in mod obligatoriu de la limitele laterale ale parcelei cu o distanta mai mare sau cel mult egală cu 4,5 m.
Retragerea fata de limita posterioara va fi de minim 7m.
AMPLASAREA CLADIRILOR UNELE FATA DE ALTELE PE ACEEASI PARCELA
In cazul existentei unui calcan vecin, apartinand unei cladiri conforme reglementarilor zonei, noile constructii se vor alipi de acesta. Nu vor fi luate in considerare calcanele constructiilor anexe si / sau provizorii sau ale cladirilor restructurabile (lipsite de valoare economică sau de alta natura), de pe parcelele vecine.
CIRCULATII SI ACCESE
Se vor conserva, de regula, accesele actuale, reteaua existenta de alei, profile transversale si tipuri de imbracaminti ale acestora, ca parte esentiala a imaginii urbane si a compozitiei.
Se vor pastra cele 2 accese auto pe parcela, ambele accese principale cu dublu sens, si latime de minim 6.00 m, si care debuseaza in strada Aleea Stadionului
Accesul auto din interiorul parcelelor in circulatia publica se va face in conformitate cu recomandarile Studiului de trafic.
Se va asigura accesul autovehiculelor de interventie.
Din circulatia auto interioara se va asigura accesul la parkingul subteran.
Totodata se propune cedarea unei suprafete de teren pentru traseul pietonal deschis circulatiei publice pe latura de nord a amplasamentului, care sa lege imaginea urbana existenta prin folosirea de imbracaminti asfaltice permeabile, cu tratamente superficiale din agregate de balastiera, asemanatoare cu imaginea aleilor din agregate compactate sau cu pavaje din piatra naturala.
STATIONAREA AUTOVEHICULELOR
Este interzisa parcarea automobilelor pe teritoriul zonelor verzi. Stationarea autovehiculelor necesare functionarii diferitelor activitati, conform normelor, se admite numai in interiorul parcelei, in constructii subterane sau in parcaje amenajate pe sol. Necesarul de parcaje va fi dimensionat conform Anexei 2 aferent la prezentul Regulament de urbanism.
INALTIMEA MAXIMA ADMISA A CLADIRILOR
Inaltimea maxima la cornisa nu va depasi 36 m, iar inaltimea totala (maxima) nu va depasi 39 m, respectiv un regim de inaltime de (1-2S)+P+8E+R..
Se admit nivele partiale (supante, mezanine) cu conditia incadrarii in inaltimea la cornisa reglementata
ASPECTUL EXTERIOR AL CLADIRILOR
Autorizarea executarii constructiilor este permisa numai daca aspectul lor exterior nu contravine functiunii acestora, caracterului zonei (HG 525/1996, Art. 32) asa cum a fost el descris in preambul si peisajului urban.
Autorizarea executarii constructiilor care, prin conformare, volumetrie si aspect exterior, intra in contradictie cu aspectul general al zonei si depreciaza valorile general acceptate ale urbanismului si arhitecturii, este interzisa. (HG 525/1996, Art. 32)
Arhitectura cladirilor va fi de factura moderna si va exprima caracterul programului. Se interzice realizarea de pastise arhitecturale sau imitarea stilurilor istorice.
Fatadele spre spatiile publice vor fi plane si se vor situa in retragere fata de aliniament. Se admite realizarea de balcoane, bow-window-uri etc, incepand de la inaltimea de 4,00 m de la cota trotuarului, cu conditia ca acestea sa nu fie dispuse la ultimul nivel de sub cornisa si sa ocupe, cumulat, maximum o treime din lungimea frontului cladirii.
Cadirile se vor acoperi cu terase sau sarpante, functie de nevoile de armonizare cu cadrul construit adiacent. In cazul acoperirii cu sarpante, acestea vor avea forme simple, in doua sau patru ape, cu pante egale si constante cu inclinatia cuprinsa intre 35o şi 60o, functie de contextul local. Nu se admit lucarne, acestea nefiind specifice zonei, pentru luminarea spatiilor din mansarde se vor folosi ferestre de acoperis. Cornisele vor fi de tip urban.
Raportul plin-gol va fi in concordanta cu caracterul arhitectural impus de profilul functional, dar si cu specificul zonei.
Pentru a determina o imagine urbana unitara se vor utiliza de o maniera limitativa materialele de finisaj specifice zonei – tencuieli lise, zidarii din caramida aparenta pentru fatade, placaje din piatra pentru fatade, socluri si alte elemente arhitecturale, confectii metalice din otel vopsit.
Culorile vor fi pastelate, deschise, apropiate de cele naturale. Se interzice folosirea culorilor saturate, stridente, inchise la toate elementele construcţiei.
Firmele comerciale / necomerciale si vitrinele vor respecta reglementarile cuprinse în Anexa 3 la prezentul regulament.
CONDITII DE ECHIPARE EDILITARA SI EVACUAREA DESEURILOR
Vor fi asigurate prin extinderea retelelor existente in incinta.
SPATII LIBERE SI SPATII PLANTATE
Pe amplasamentul unei parcele, spatiile verzi organizate pe solul natural vor ocupa, vor ocupa minimum minimum 20% din suprafata totala si vor cuprinde exclusiv vegetatie (joasa, medie si inalata). Suprafetele avand o imbracaminte de orice tip sunt cuprinse in categoria spatiilor libere.
Pe fasia de teren cuprinsa intre strada / spaiuu public si cladirile retrase de la alinimanent (gradina de fatada), minim 30% din suprafete vor fi organizate ca spatii verzi.
Eliminarea arborilor maturi este interzisa, cu excepatia situatiilor in care acestia reprezinta un pericol iminent pentru siguranta persoanelor sau a bunurilor sau ar impiedica realizarea constructiilor.
IMPREJMUIRI
Se interzice orice fel de imprejmuire pe limita nordica spre spatiul public (strada Aleea Stadionului), pe limita sudica (canalul Morii) si pe limita estica (dinspre zona de spatii verzi).
Pe limitele de proprietate adiacente proprietatiilor private imprejmuirea va avea inaltimea maxima de 2.20 m si vor fi de tip transparent sau opac.
POSIBILITATI MAXIME DE OCUPARE SI UTILIZARE A TERENULUI
PROCENT MAXIM DE OCUPARE A TERENULUI (P.O.T.):
P.O.T. maxim = 40% pentru toate utilizarile admise.
Aceasta reglementare se va aplica si in cazul extinderii cladirilor existente sau al adaugarii de noi corpuri de cladire, calculul facandu-se in mod obligatoriu pe parcela initiala, in inteles urbanistic.
Suprafata de referinta pentru calcul P.O.T. este suprafata totala a parcelei intiale + 0.5 x suprafata
dezmembrata necesara modernizarii strazi Stadionului.
COEFICIENT MAXIM DE UTILIZARE A TERENULUI (C.U.T.)
C.U.T. maxim = 2.2 pentru toate utilizarile admise.
Aceasta reglementare se va aplica si in cazul extinderii cladirilor existente sau al adaugarii de noi corpuri de cladire, calculul facandu-se in mod obligatoriu pe parcela initiala, in inteles urbanistic.
Suprafata de referinta pentru calcul C.U.T. este suprafata totala a parcelei intiale + 0.5 x suprafata
dezmembrata necesara modernizarii strazi Stadionului.
4. OBLIGAŢII ALE TITULARULUI CERTIFICATULUI DE URBANISM:
În scopul elaborării documentaţiei pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii — de construire/de desfiinţare — solicitantul se va adresa autorităţii competente pentru protecţia mediului:

AGENTIA PENTRU PROTECTIA MEDIULUI CLUJ NAPOCA CALEA DOROBANTILOR, NR.99, BL. 9B (autoritatea competentă pentru protecţia mediului, adresa) (Denumirea şi adresa acesteia se personalizează prin grija autorităţii administraţiei publice emitente.)
În aplicarea Directivei Consiliului 85/337/CEE (Directiva EIA) privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, modificată prin Directiva Consiliului 97/11/CE şi prin Directiva Consiliului şi Parlamentului European 2003/35/CE privind participarea publicului la elaborarea anumitor planuri şi programe în legătură cu mediul şi modificarea, cu privire la participarea publicului şi accesul la justiţie, a Directivei 85/337/CEE şi a Directivei 96/61/CE, prin certificatul de urbanism se comunică solicitantului obligaţia de a contacta autoritatea teritorială de mediu pentru ca aceasta să analizeze şi să decidă, după caz, încadrarea/neîncadrarea proiectului investiţiei publice/private în lista proiectelor supuse evaluării impactului asupra mediului.

În aplicarea prevederilor Directivei Consiliului 85/337/CEE, procedura de emitere a acordului de mediu se desfăşoară după emiterea certificatului de urbanism, anterior depunerii documentaţiei pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii la autoritatea administraţiei publice competente.

În vederea satisfacerii cerinţelor cu privire la procedura de emitere a acordului de mediu, autoritatea competentă pentru protecţia mediului stabileşte mecanismul asigurării consultării publice, centralizării opţiunilor publicului şi al formulării unui punct de vedere oficial cu privire la realizarea investiţiei în acord cu rezultatele consultării publice.

În aceste condiţii:

După primirea prezentului certificat de urbanism, titularul are obligaţia de a se prezenta la autoritatea competentă pentru protecţia mediului în vederea evaluării iniţiale a investiţiei şi stabilirii necesităţii evaluării efectelor acesteia asupra mediului. în urma evaluării iniţiale a investiţiei se va emite actul administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului.

În situaţia în care autoritatea competentă pentru protecţia mediului stabileşte necesitatea evaluării efectelor investiţiei asupra mediului, solicitantul are obligaţia de a notifica acest fapt autorităţii administraţiei publice competente cu privire la menţinerea cererii pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

În situaţia în care, după emiterea certificatului de urbanism ori pe parcursul derulării procedurii de evaluare a efectelor investiţiei asupra mediului, solicitantul renunţă la intenţia de realizare a investiţiei, acesta are obligaţia de a notifica acest fapt autorităţii administraţiei publice competente.
6. CEREREA DE EMITERE A AUTORIZAŢIEI DE CONSTRUIRE/DESFIINŢARE VA FI ÎNSOȚITĂ DE URMĂTOARELE DOCUMENTE:
  1. certificatul de urbanism;
  2. dovada titlului asupra imobilului, teren şi/sau construcţii, sau, după caz, extrasul de plan cadastral actualizat la zi şi extrasul de carte funciară de informare actualizat la zi, în cazul în care legea nu dispune altfel (copie legalizată);
  3. documentaţia tehnică - D.T., după caz:
    • D.T.A.C.
    • D.T.A.D.
    • D.T.O.E.
  4. avizele şi acordurile stabilite prin certificatul de urbanism:
    Avize şi acorduri privind utilităţile urbane şi infrastructura:
    • alimentare cu apa:
    • gaze naturale:
    • canalizare:
    • telefonizare:
    • alimentare cu energie electrică:
    • salubritate:
    • alimentare cu energie termică:
    • transport urban:

    Avize şi acorduri privind:
    • securitatea la incendiu:
      x
    • protecţia civilă:
      x
    • sănătatea populaţiei:
      x

    Avize/acorduri specifice ale administraţiei publice centrale şi/sau ale serviciilor descentralizate ale acestora:
    - Ministerul Culturii. Directia Judeteana pentru Cultura si Patrimoniul Cultural Cluj;

    Studii de specialitate:
    - plan reglementări P.U.Z. cu viza secretariat C.T.A.T.U. Aprobat cu H.C.L. nr. 647/03.08.2023;
  5. actul administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului;
  6. dovada privind achitarea taxelor legale.
Documentele de plată ale următoarelor taxe (copie):
- pentru timbrul arhitecturii;- pentru transport moloz - se va prezenta contractul cu firma de salubritate care gestioneaza zona pentru deseurile provenite din constructii si demolari si cantitatile reale deseuri rezultate intocmit de catre proiectant;

Certificatul de urbanism nu ţine loc de autorizaţie de construire/desfiinţare şi nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcţii.
Termenul de valabilitate:
12
luni
de la data emiterii.
EMIL BOC
Daniel Pop
Aurora Rosca
Moldovan Roxana
Moldovan Roxana
24.03.2025
24.03.2026
65 lei
711
28.02.2025