Zonă cu locuinţe colective construite după anul 1990, în general pe parcele preexistente, de tip agricol, fără aplicarea unui proces de urbanizare prin care să se instituie o structură urbană coerentă şi adecvată funcţiunii. Dezvoltările sunt aproape exclusiv rezultatul unor demersuri speculative, frecvent de mică anvergură, având ca obiect o singură clădire sau un grup foarte restrâns. Specifică este dispersia urbană şi încălcarea regulilor de urbanism în ceea ce priveşte densitatea, regimul de înălţime, relaţiile faţă de limitele de proprietate etc, rezultat al practicării „urbanismului derogatoriu”. Disfuncţionalităţile de toate tipurile constituie regula acestor zone, ce se reflectă în imaginea urbană haotică.
Subzone cu alt caracter sunt înserate întâmplător şi contribuie în mică măsură la asigurarea serviciilor necesare locuirii.
Subzone:
S_Is – Subzonă de instituţii şi servicii publice sau de interes public constituite în clădiri dedicate, situate înafara zonei centrale – a se vedea Regulamentul aferent UTR Is;
S_Et – Subzonă de activităţi economice cu caracter terţiar situate în zone cu caracter rezidenţial – a se vedea Regulamentul aferent UTR Et;
S_P – Subzonă destinată construcţiilor pentru parcaje colective de cartier;
Lc / PUZ – Zonă de locuinţe colective pentru care s-a elaborat anterior un P.U.Z.
A. CONDIŢIONĂRI PRIMARE
Pentru orice intervenţie vizând construirea de noi imobile de locuit se va elabora un P.U.D. prin care se va detalia modul specific de construire, în condiţiile integrării în contextul urban local – trama stradală, accesele auto şi pietonale, parcarea, relaţiile cu volumele construite învecinate etc – cu aplicarea integrală a prevederilor prezentului regulament.
Pentru aceste zone se recomandă aplicarea unui Program de Regenerare Urbană. Programul va viza un întreg ansamblu sau o parte a sa, ce îndeplineşte condiţiile pentru a putea fi definită ca o unitate de intervenţie. La construcţia programului se va lua în considerare şi „Ghidul metodologic Pentru îmbunătăţirea calităţii și funcţionalităţii spaţiilor publice din marile ansambluri rezidenţiale” – PLA_SPAL.
În componența sa spaţială, Programul de Regenerare Urbană are ca obiectiv creşterea calităţii locuirii la nivel urban prin reabilitarea şi refuncţionalizarea spaţiului rezidenţial, implicând: (a) reconsiderarea/eficientizarea mobilităţii (transport public, trafic lent, trafic auto, parcare etc);
(b) reorganizarea spaţiului public – prin diferenţierea, specializarea, amenajarea acestuia;
(c) dezvoltarea serviciilor – publice şi comerciale;
(d) reabilitarea infrastructurii;
(e) creşterea gradului de mixaj funcţional – pe culoarele de concentrare a interesului din cadrul ansamblului – prin integrarea de noi activităţi;
(f) creşterea gradului de coerenţă al structurii urbane;
(g) ameliorarea condiţiilor de mediu – în toate componentele sale.
În cadrul procedurii de regenerare urbană, redactarea unui proiect director (masterplan) şi, pe baza acestuia, a unui P.U.Z. ce va constitui baza regulamentară a intervenţiilor de orice tip, este obligatorie.
Prin P.U.Z. de regenerare urbană se pot reorganiza sau introduce şi reglementa subzonele:
S_Va – Subzona verde – scuar, grădină, parc cu acces public nelimitat – în conformitate cu Regulamentul de urbanism aferent UTR Va
S_Is – Subzona de instituţii şi servicii publice şi de interes public constituite în clădiri dedicate – în conformitate cu Regulamentul de urbanism aferent UTR Is
S_Et – Subzona de activităţi economice cu caracter terţiar situate în zone cu caracter rezidenţial – în conformitate cu Regulamentul de urbanism aferent UTR Et
S_P – Subzona destinată construcţiilor pentru parcaje colective de cartier
Prin P.U.Z. de regenerare urbană se poate reglementa o etapizare a procesului, cu condiţia conservării coerenţei dezvoltării.
Lc / PUZ – Zonă de locuinţe colective pentru care s-a elaborat anterior un P.U.Z.
Reglementările P.U.Z. şi R.L.U. aprobate la data intrării în vigoare a noului P.U.G. vor fi înlocuite cu reglementările prezentului regulament, în condiţiile stipulate în cadrul Articolului 31, Reglementarea situaţiilor tranzitorii.
Publicitatea comercială de orice tip va fi în concordanţă cu reglementarea specifică aprobată de Consiliul Local.
B. SERVITUȚI PENTRU OBIECTIVE DE UTILITATE PUBLICĂ AFLATE ÎN ZONĂ, ALTE RESTRICȚII
Se vor aplica în mod obligatoriu servituţile generate de obiectivele de utilitate publică precum şi celelalte restricţii, aşa cum sunt ele evidenţiate în PUG – planşa 3.2. „Reglementări Urbanistice – Unităţi Teritoriale de Referinţă” şi în RLU – Cap. 2 – Terenuri şi Zone cu Regim Special şi Cap. 3 – Condiţii Generale Privitoare la Construcţii.
Servituţi de utilitate publică:
Pentru trama stradală până la nivel de colectoare se vor aplica servituţile aşa cum sunt ele marcate în PUG (a se vedea planşa 3.2. „Reglementări Urbanistice – Unităţi Teritoriale de Referinţă”).
În cazul elaborării PUZ, în cadrul acestuia se vor stabili locaţii concrete şi servituţile de utilitate publică aferente pentru trama stradală de interes local, infrastructura edilitară, spaţiile verzi etc, conform programului urbanistic stabilit prin Avizul de Oportunitate (Avizul Arhitectului Şef). Emiterea Autorizației de construire pentru alte lucrări decât cele de utilitate publică, pe terenurile afectate de o servitute de utilitate publică, este interzisă.
Prin excepție, pentru imobilele existente grevate de o servitute publică, până la aplicarea acesteia, pot fi autorizate lucrări care nu conduc la amplificarea volumului construcțiilor cum ar fi: lucrări de întreținere curentă, modificări interioare sau schimbări de destinație, lucrări cu caracter provizoriu: panouri de afisaj, firme și reclame, lucrări de consolidare.
Suprafețele de teren grevate de servituți de utilitate publică vor fi dezmembrate din parcelele inițiale și înscrise în C.F. cu destinația de teren rezervat pentru servitute de utilitate publică.
C. REGLEMENTĂRI PENTRU SPAȚIUL PUBLIC
Amenajarea şi utilizarea spaţiului public se va face cu respectarea reglementărilor cuprinse în Anexa 4 şi a reglementărilor de mai jos.
Sistemul de spaţii publice – trama stradală, aleile pietonale, pieţetele, spaţiile verzi, locurile de joacă pentru copii etc – va fi complet reglementat în cazul elaborării unui P.U.Z. de Regenerare Urbană şi în continuare, se vor elabora proiectele tehnice detaliate, ca parte a Programului de Regenerare Urbană. Acestea vor obține Avizul Arhitectului șef.
Pentru trama stradală se vor aplica profile transversale unitare, specific rezidenţiale, conf. Anexei 6 a prezentului Regulament, ce vor determina caracterul spaţiului public şi al zonei.
Aliniamentul existent se va conserva, cu excepţia situaţiilor în care:
(a) prezentul P.U.G. sau P.U.Z. de Regenerare Urbană prevede realinierea ;
(b) profilul transversal existent este, pe toată lungimea străzii sau pe anumite porţiuni ale acesteia, mai redus decât profilul transversal reglementat prin P.U.G., caz în care se va realiza o operaţiune generală de realiniere ;
(c) la limita între două parcele există un decalaj, caz în care se va proceda la o corecţie prin retragerea aliniamentului parcelei mai avansate până la nivelul colţurilor parcelelor adiacente, realizându-se astfel o realiniere locală.
Profilele transversale vor cuprinde în mod obligatoriu plantaţii de arbori în aliniament, locuri de staţionare în lung, trotuare de minimum 1,50 m lăţime, trasee pentru biciclişti comune cu cele pentru vehicule cu excepţia străzilor colectoare pe care acestea vor fi separate.
Cablurile electrice şi de comunicaţii se vor introduce în subteran, ca şi toate celelalte reţele edilitare.
Pentru străzile de interes local se recomandă limitarea vitezei de deplasare a autovehiculelor la 30 km/h.
În cadrul spaţiilor verzi/libere publice se vor organiza locuri de joacă pentru copii şi spaţii de odihnă.
Mobilierul urban va fi integrat unui concept coerent pentru imaginea urbană a spaţiilor publice din întregul ansamblu.
Se va aplica lista utilizărilor / activităţilor corespunzătoare fiecărei categorii de funcţiuni, conform Anexei 1 la prezentul Regulament.
Pentru:
S_Va – Subzona verde – scuar, grădină, parc cu acces public nelimitat – a se vedea RLU aferent Va.
S_Is – Subzona de instituţii şi servicii publice şi de interes public constituite în clădiri dedicate – a se vedea RLU aferent Is.
S_Et – Subzona de activităţi economice cu caracter terţiar situate în zone cu caracter rezidenţial – a se vedea RLU aferent Et.
1. UTILIZĂRI ADMISE
Locuinţe colective.
S_P – Subzona destinată construcţiilor pentru parcaje colective de cartier – clădiri pentru parcaje/garaje colective sub şi supraterane, pe unul sau mai multe niveluri, cu serviciile aferente.
2. UTILIZĂRI ADMISE CU CONDIŢIONĂRI
Instalaţii exterioare (de climatizare, de încălzire, pompe de căldură etc) cu condiţia ca în funcţionare acestea să producă un nivel de zgomot care să fie inaudibil la nivelul ferestrelor vecinilor.
Funcţiuni terţiare – comerţ alimentar şi nealimentar, servicii de interes şi cu acces public, servicii profesionale, servicii manufacturiere, servicii medicale ambulatorii, alimentatie publica – conform Anexei 1 la prezentul Regulament – în spaţii rezultate din conversia funcţională a locuinţelor de la parterul clădirilor de locuit existente sau în clădiri dedicate noi cu ADC de maximum 1.500 mp, cu următoarele condiţii:
(a) să fie amplasate prin P.U.Z. de regenerare urbană, numai adiacent principalelor artere de trafic (până la nivel de colectoare) sau unor spaţii publice / trasee (pietonale) de interes;
(b) atât accesul publicului, cât şi accesele de serviciu (pentru aprovizionare / evacuarea deşeurilor etc) să se facă direct din spaţiul public şi să fie separate de accesele locuinţelor; (
c) să nu afecteze în nici un fel spaţiile exterioare din interiorul cvartalelor, ce sunt destinate exclusiv rezidenţilor – să nu existe accese înspre aceste spaţii;
Instalaţii exterioare (de climatizare, de încălzire, pompe de căldură etc) cu condiţia ca în funcţionare acestea să producă un nivel de zgomot care să fie inaudibil la nivelul ferestrelor vecinilor.
Activităţi de tip terţiar ale locatarilor desfăşurate în interiorul locuinţelor, fără ca acest fapt să implice o conversie funcţională – servicii profesionale sau manufacturiere, conform Anexei 1 la prezentul regulament, prestate numai de proprietari/ocupanţi, cu următoarele condiţii:
(a) să se desfăşoare în apartamentul în cauză în paralel cu funcţiunea de locuire;
(b) să aibă acces public limitat (ocazional);
(c) să nu producă poluare fonică, chimică sau vizuală;
(d) activitatea (inclusiv depozitarea) să se desfăşoare numai în interiorul locuinţei.
3. UTILIZĂRI INTERZISE
Activităţi / servicii de tip industrial sau cvasiindustrial, poluante de orice natură, cu risc tehnologic sau incomode prin traficul generat.
Depozitare en gros.
Depozitare de materiale refolosibile.
Comerţ en gros.
Comerţ şi alimentaţie publică practicate prin vitrine / ferestre.
Garaje individuale în clădiri provizorii sau permanente independente.
Constructii provizorii de orice natură.
Instalaţii / utilaje exterioare, montate pe faţada dinspre spaţiul public a imobilelor.
Sunt interzise orice utilizări, altele decât cele admise la punctul 1 şi punctul 2.Această reglementare are caracter definitv şi nu poate fi modificată prin PUZ.
Sunt interzise lucrări de terasament şi sistematizare verticală de natură să afecteze amenajările din spaţiile publice sau de pe parcelele adiacente.
Pentru:
S_Va – Subzona verde – scuar, grădină, parc cu acces public nelimitat – a se vedea RLU aferent Va.
S_Is – Subzona de instituţii şi servicii publice şi de interes public constituite în clădiri dedicate – a se vedea RLU aferent Is.
S_Et – Subzona de activităţi economice cu caracter terţiar situate în zone cu caracter rezidenţial – a se vedea RLU aferent Et.
4. CARACTERISTICILE PARCELELOR: SUPRAFEŢE, FORME, DIMENSIUNI
Se consideră construibile parcelele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
(a) să aibă front la stradă;
(b) lungimea frontului la stradă să fie de mai mare sau egală cu 21 m;
(c) adâncimea să fie de mai mare sau egală cu 21 m;
(d) suprafaţa să fie mai mare sau egală cu 600 mp;
Prin excepţie, în cazul parcelelor în înţeles urban existente ce nu îndeplinesc condiţiile de la punctele (b) și (c) enumerate mai sus, se va elabora un P.U.D conform legii și prevederilor prezentului regulament.
Se admit operaţiuni de comasare / divizare a parcelelor, cu condiţia ca toate parcelele rezultate să respecte condiţiile de construibilitate enunţate mai sus.
S_P – Subzona destinată construcţiilor pentru parcaje colective de cartier – în conformitate cu reglementările P.U.Z. de regenerare urbană.
5. AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAŢĂ DE ALINIAMENT
Clădirile se vor amplasa în retragere faţă de aliniamentul existent sau rezultat în urma unor operaţiuni de realiniere (după caz – a se vedea Secţiunea 1.C Reglementări pentru Spaţiul Public), în front discontinu (deschis).
În situaţiile în care există alinieri unitare (aceeaşi retragere faţă de aliniament pe cel puţin trei parcele alăturate şi învecinate pe acelaşi front cu parcela în cauză), clădirile se vor retrage cu aceeaşi distanţă faţă de aliniament ca şi clădirile alăturate.
În situaţiile cu alinieri variabile, clădirile se vor retrage cu cel puţin 3 m de la aliniament.
Pentru parcelele de colţ, retragerea se va realiza faţă de ambele aliniamente.
S_P – Subzona destinată construcţiilor pentru parcaje colective de cartier – în conformitate cu reglementările P.U.Z. de regenerare urbană
6. AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAŢĂ DE LIMITELE LATERALE ŞI POSTERIOARE ALE PARCELELOR
De regulă imobilele se vor amplasa în sistem deschis, izolat. În cazul existenţei unui calcan vecin, aparţinând unei clădiri conforme reglementărilor zonei, noua construcţie se va alipi de acesta. Nu vor fi luate în considerare calcanele construcţiilor anexe şi / sau provizorii sau ale clădirilor restructurabile (lipsite de valoare economică sau de altă natură), de pe parcelele vecine. Sistemul concret de dispunere / cuplare se va stabili prin P.U.D., în cadrul căruia se va analiza frontul stradal aferent unui întreg cvartal.
Clădirile se vor retrage în mod obligatoriu de la limita laterală a parcelei opuse celei ce include un calcan cu o distanţă minimă egală cu jumătate din înălţimea clădirii, dar cu nu mai puţin decât 4,5 m. În cazul construirii în sistem izolat se va asigura retragerea reglementată mai sus pe ambele laturi ale parcelei.
Clădirile se vor dispune numai în interiorul fâşiei de teren adiacente aliniamentului având adâncimea egală cu 25 m.
Retragerea faţă de limita posterioară de proprietate va fi mai mare sau egală cu înălţimea clădirilor, măsurată la cornişa superioară sau atic în punctul cel mai înalt, dar nu mai puţin de 12 m.
S_P – Subzona destinată construcţiilor pentru parcaje colective de cartier – în conformitate cu reglementările P.U.Z. de regenerare urbană.
7. AMPLASAREA CLĂDIRILOR UNELE FAŢĂ DE ALTELE PE ACEEAŞI PARCELĂ
Distanţa minimă dintre două clădiri aflate pe aceeaşi parcelă va fi egală cu:
(a) înălţimea clădirii mai înalte, măsurată la cornişă sau atic în punctul cel mai înalt, dar nu mai puţin decât 12 m în cazul în care cel puţin una dintre acestea are orientate spre zona de învecinare camere de locuit;
(b) jumătate din înălţimea clădirii mai înalte, măsurată la cornişă sau atic în punctul cel mai înalt, dar nu mai puţin decât 6 m în cazul în care nici una dintre acestea nu are orientate spre zona de învecinare camere de locuit.
Este admisă retragerea în trepte, cu condiţia asigurării la fiecare cornişă sau atic intermediar a regulii de retragere menţionate mai sus.
8. CIRCULAŢII ŞI ACCESE
Autorizarea executării construcţiilor este permisă numai dacă există posibilităţi de acces la drumurile publice, în mod direct.
Se vor prevedea accese pietonale şi carosabile de acces la garaje, conform normelor. O parcelă va dispune de un singur acces carosabil, cu lăţimea de maximum 6 m.
Orice acces la drumurile publice se va face conform avizului şi autorizaţiei speciale de construire, eliberate de administratorul acestora.
Pentru amenajările curţilor cu rol pietonal şi carosabile din interiorul parcelelor se recomandă utilizarea învelitorilor permeabile.
S_P – Subzona destinată construcţiilor pentru parcaje colective de cartier – în conformitate cu reglementările P.U.Z. de regenerare urbană.
9. STAŢIONAREA AUTOVEHICULELOR
Staţionarea autovehiculelor se va realiza în proporţie minimă de 75% în spaţii specializate, dispuse la subsolul / demisolul / parterul clădirilor.
Parcajele amenajate la sol vor respecta normele sanitare în vigoare, respectiv vor păstra o distanţă minimă de 5 m faţă de ferestrele camerelor de locuit.
Nu se admite accesul sau staţionarea autovehiculelor în curţile din spatele clădirilor de locuit, în afara fâşiei de teren adiacente aliniamentului/alinierii, destinate amplasării construcţiilor.
Necesarul de parcaje:
Locuinţe:
– un loc de parcare pentru fiecare apartament cu suprafaţa utilă mai mică de 100 mp;
– două locuri de parcare pentru fiecare apartament cu suprafaţa utilă mai mare de 100 mp.
Alte funcţiuni:
– conform Anexei 2
Atunci când se prevăd funcţiuni diferite în interiorul aceleiaşi parcele / imobil, necesarul de parcaje va fi determinat prin însumarea numărului de parcaje necesar fiecărei funcţiuni în parte.
10. ÎNĂLŢIMEA MAXIMĂ ADMISĂ A CLĂDIRILOR
Clădirile se vor înscrie într-o înălţime maximă la cornişă de 18 m, măsurată de la nivelul trotuarului. În plus se vor aplica cumulativ următoarele criterii:
(a) clădirile noi se vor înscrie în regimul de înălţime dominant al zonei. În orice caz, vor avea un regim de înălţime maxim egal cu al celor direct învecinate, existente (în cazul în care acestea au înălţimi diferite, se va lua în considerare regimul de înălţime mai ridicat).
(b) pentru clădirile comune înălţimea maximă la cornişă nu va depăşi 18 m, iar înălţimea totală (maximă) nu va depăşi 21 m, respectiv un regim de înălţime de (1-3S)+P+4+1R. Ultimul nivel admis va avea o retragere faţă de planul faţadei de minimum 1,80 m.
(c) pentru clădirile de colţ se poate admite o înălţime maximă la cornişă ce nu va depăşi 24 m, respectiv un regim de înălţime de (1-3S)+P+6, fără a depăşi cu mai mult de două nivele regimul de înălţime dominant al zonei.
S_P – Subzona destinată construcţiilor pentru parcaje colective de cartier – în conformitate cu reglementările P.U.Z. de regenerare urbană.
11. ASPECTUL EXTERIOR AL CLĂDIRILOR
Autorizarea executării construcţiilor este permisă numai dacă aspectul lor exterior nu contravine funcţiunii acestora, caracterului zonei aşa cum a fost el descris în preambul şi peisajului urban.
Autorizarea executării construcţiilor care, prin conformare, volumetrie şi aspect exterior, intră în contradicţie cu aspectul general al zonei şi depreciază valorile general acceptate ale urbanismului şi arhitecturii, este interzisă.
Arhitectura clădirilor noi va fi de factură modernă şi va exprima caracterul programului – locuire. Se interzice realizarea de pastişe arhitecturale sau imitarea stilurilor istorice.
Volumetria va fi echilibrată, specifică programului arhitectural.
Acoperirile vor fi de tip plat sau terasă. Se admit acoperiri cu şarpante (mansarde) la regimuri de înălţime de maximum P+2+M. În acest caz, învelitorile vor fi din ţiglă în culori naturale sau tablă de oţel zincat de culoare gri, de cupru sau zinc natur, fălţuită.
Raportul plin-gol va fi cel specific programului.
Culorile vor fi pastelate, deschise, apropiate de cele naturale. Se interzice folosirea culorilor saturate, stridente, închise la toate elementele construcţiei.
Pe clădirile de locuit existente, în zona intrărilor, serviciile profesionale ale ocupanţilor vor putea fi marcate prin plăci metalice gravate cu dimensiunea maximă de 30×50 cm.
12. CONDIŢII DE ECHIPARE EDILITARĂ ŞI EVACUAREA DEŞEURILOR
Toate construcţiile se vor racorda în mod obligatoriu la reţelele edilitare – electrice, apă, canalizare.
Se interzice conducerea apelor meteorice spre căile de circulaţie carosabilă sau pietonală. Firidele de branşament şi contorizare vor fi integrate în împrejmuiri.
Se interzice dispunerea aeriană a cablurilor de orice fel (electrice, telefonice, CATV etc).
Clădirile noi vor dispune de un spaţiu (eventual integrat în construcţie) destinat colectării deşeurilor menajere, accesibil din spaţiul public.
Alternativ, se pot organiza puncte de colectare a deşeurilor comune pentru mai multe clădiri, care se vor organiza/reorganiza în edicule independente, astfel încât distanţa de la acestea până la cea mai îndepărtată clădire deservită va fi de maximum 75 m. Distanţa până la cea mai apropiată fereastră va fi de minimum 15 m.
13. SPAŢII LIBERE ŞI SPAŢII PLANTATE
Pe ansamblul unei parcele / a teritoriului rezidenţial în cazul în care terenul nu e parcelat, spaţiile verzi organizate pe solul natural vor ocupa minimum 40% şi vor cuprinde exclusiv vegetaţie (joasă, medie şi înaltă). Suprafeţele având o îmbrăcăminte de orice tip sunt cuprinse în categoria spaţiilor libere.
Spre stradă / spaţiul public, în zonele de retragere faţă de stradă (grădina de faţadă), minim 60% din suprafeţe vor fi organizate ca spaţii verzi.
Eliminarea arborilor maturi este interzisă, cu excepţia situaţiilor în care aceştia reprezintă un pericol iminent pentru siguranţa persoanelor sau a bunurilor sau ar împiedică realizarea construcţiilor.
În interiorul cvartalelor/între clădirile de locuit, spaţiul neconstruit va fi utilizat pentru amenajarea de spaţii verzi, locuri de joacă pentru copii, spaţii pentru sport, odihnă etc. Eventuale parcaje vor fi dispuse (subteran, semiîngropat) astfel încât acoperişul acestora să fie integrat la nivelul solului pe minimum două laturi şi să fie destinat folosinţelor anterior menţionate.
14. ÎMPREJMUIRI
Spre spaţiul public aliniamentul va fi închis pe toată lungimea sa prin împrejmuire. Neîmprejmuirea parcelelor se poate stabili prin P.U.Z. În acest caz măsura se va aplica în mod obligatoriu unitar.
Împrejmuirile orientate spre spaţiul public vor avea un soclu opac cu înălţimea maximă de 80 cm şi o parte transparentă, realizată din grilaj metalic sau într-un sistem similar care pemite vizibilitatea în ambele direcţii şi pătrunderea vegetaţiei. Înălţimea maximă a împrejmuirilor va fi de 2,2 m. Împrejmuirile vor putea fi dublate de garduri vii.
Împrejmuirile spre parcelele vecine vor avea maximum 2,20 m înălţime şi vor fi de tip transparent sau opac.
Porţile împrejmuirilor situate în aliniament se vor deschide spre interiorul parcelei. Tratamentul arhitectural al împrejmuirilor va fi corelat cu cel al clădirilor aflate pe parcelă.
15. PROCENT MAXIM DE OCUPARE A TERENULUI (P.O.T.)
Pentru imobile de locuit ce cuprind la parter alte funcţiuni:
cu maximum (S)+P+3, (S)+P+2+M(R)
P.O.T. maxim = 40%
Pentru nivelele cu destinaţie de locuire AC maximă = 35% x St (suprafaţa terenului) cu (S)+P+4, (S)+P+3+R şi mai mult
P.O.T. maxim = 30%
Pentru nivelele cu destinaţie de locuire AC maximă = 20% x St (suprafaţa terenului)
Pentru imobilele de locuit:
cu maximum (S)+P+3, (S)+P+2+M(R)
P.O.T. maxim = 35%
cu (S)+P+4, (S)+P+3+R şi mai mult
P.O.T. maxim = 20%
Pentru alte funcţiuni (dotări)
P.O.T. maxim va fi cel reglementat prin RGU sau norme specifice pentru programul arhitectural respectiv, fără a depăşi
P.O.T. maxim = 60%
Această reglementare se va aplica şi în cazul extinderii clădirilor existente sau al adăugării de noi corpuri de clădire, calculul făcându-se în mod obligatoriu pe întreaga parcelă, în înţeles urbanistic.
P.O.T. maxim – S_Is – Subzona de instituţii şi servicii publice sau de interes public constituite în clădiri dedicate, situate înafara zonei centrale – a se vedea Regulamentul aferent UTR Is
P.O.T. maxim – S_Et – Subzona de activităţi economice cu caracter terţiar situate în zone cu caracter rezidenţial – a se vedea Regulamentul aferent UTR Et
P.O.T. maxim – S_P – Subzona destinată construcţiilor pentru parcaje colective de cartier – conform P.U.Z. de regenerare urbană
16. COEFICIENT MAXIM DE UTILIZARE A TERENULUI (C.U.T.)
Pentru imobile de locuit ce cuprind la parter alte funcţiuni:
C.U.T. maxim = 1,1
Pentru imobilele de locuit:
C.U.T. maxim = 1
Pentru alte funcţiuni (dotări)
C.U.T. maxim va fi cel reglementat prin RGU sau norme specifice pentru programul arhitectural respectiv, fără a depăşi
C.U.T. maxim = 1,2
Această reglementare se va aplica şi în cazul extinderii, al supraetajării clădirilor existente sau al adăugării de noi corpuri de clădire, calculul făcându-se în mod obligatoriu pe întreaga parcelă, în înţeles urbanistic.
C.U.T. maxim – S_Is – Subzona de instituţii şi servicii publice sau de interes public constituite în clădiri dedicate, situate înafara zonei centrale – a se vedea Regulamentul aferent UTR Is
C.U.T. maxim – S_Et – Subzona de activităţi economice cu caracter terţiar situate în zone cu caracter rezidenţial – a se vedea Regulamentul aferent UTR Et
C.U.T. maxim – S_P – Subzona destinată construcţiilor pentru parcaje colective de cartier – conform PUZ de regenerare urbană