Centru de management integrat al deşeurilor ce deserveşte teritoriul judeţean. Include activităţi de sortare a deşeurilor uscate şi de tratare mecano-biologică a materialelor biodegradabile, de depozitare a deşeurilor şi activităţi conexe, în condiţii tehnologice şi de mediu conforme cu bunele practici şi legislaţia actuală în domeniu.

A. CONDIŢIONĂRI PRIMARE
Zona e reglementată prin P.U.Z. „CENTRU INTEGRAT DE MANAGEMENT AL DEŞEURILOR PENTRU JUDEŢUL CLUJ” (în continuare P.U.Z. CMID), elaborat de Consiliul Judeţean Cluj. Această reglementare urbanistică specifică constituie baza legală pentru dezvoltarea teritoriului în cauză. RLU aferent P.U.Z. se va aplica în corelare cu prevederile prezentului Regulament.

B. SERVITUȚI PENTRU OBIECTIVE DE UTILITATE PUBLICĂ AFLATE ÎN ZONĂ, ALTE RESTRICȚII
Se vor aplica în mod obligatoriu servituţile generate de obiectivele de utilitate publică precum şi celelalte restricţii, aşa cum sunt ele evidenţiate în PUG – planşa 3.2. „Reglementări Urbanistice – Unităţi Teritoriale de Referinţă” şi în RLU – Cap. 2 – Terenuri şi Zone cu Regim Special şi Cap. 3 – Condiţii Generale Privitoare la Construcţii.
Servituţi de utilitate publică:
Pentru trama stradală până la nivel de colectoare se vor aplica servituţile aşa cum sunt ele marcate în PUG (a se vedea planşa 3.2. „Reglementări Urbanistice – Unităţi Teritoriale de Referinţă”).
În cazul elaborării PUZ, în cadrul acestuia se vor stabili locaţii concrete şi servituţile de utilitate publică aferente pentru trama stradală de interes local, infrastructura edilitară, spaţiile verzi etc, conform programului urbanistic stabilit prin Avizul de Oportunitate (Avizul Arhitectului Şef). Emiterea Autorizației de construire pentru alte lucrări decât cele de utilitate publică, pe terenurile afectate de o servitute de utilitate publică, este interzisă.
Prin excepție, pentru imobilele existente grevate de o servitute publică, până la aplicarea acesteia, pot fi autorizate lucrări care nu conduc la amplificarea volumului construcțiilor cum ar fi: lucrări de întreținere curentă, modificări interioare sau schimbări de destinație, lucrări cu caracter provizoriu: panouri de afisaj, firme și reclame, lucrări de consolidare.
Suprafețele de teren grevate de servituți de utilitate publică vor fi dezmembrate din parcelele inițiale și înscrise în C.F. cu destinația de teren rezervat pentru servitute de utilitate publică.

C. REGLEMENTĂRI PENTRU SPAȚIUL PUBLIC
Nu e cazul.

Se va aplica lista utilizărilor / activităţilor corespunzătoare fiecărei categorii de funcţiuni, conform Anexei 1 la prezentul Regulament.

1. UTILIZĂRI ADMISE
Activităţi conexe activităţii de bază – administrative, tehnice, sociale etc.

2. UTILIZĂRI ADMISE CU CONDIŢIONĂRI
Activităţi tehnologice specifice profilului – de sortare a deşeurilor uscate şi de tratare mecano-biologică a materialelor biodegradabile, de depozitare a deşeurilor, cu condiţia desfăţurării acestora în condiţii tehnologice şi de mediu conforme cu bunele practici în domeniu, cu legislaţia actuală şi cadrul normativ.

3. UTILIZĂRI INTERZISE
Construcți provizorii de tip gheretă, tonetă, garaj, etc. amplasate pe domeniul public;
Orice utilizări, altele decât cele admise la punctul 1 şi punctul 2.
Sunt interzise lucrări de terasament şi sistematizare verticală de natură să afecteze amenajările din spaţiile publice sau de pe parcelele adiacente.

Conform P.U.Z. „CMID”.
4. CARACTERISTICILE PARCELELOR: SUPRAFEŢE, FORME, DIMENSIUNI
Conform P.U.Z. „CMID”.

5. AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAŢĂ DE ALINIAMENT
Conform P.U.Z. „CMID”, clădirile, echipamentele tehnologice etc se vor dispune în retragere faţă de aliniament. Dimensiunea retragerii va fi mai mare sau cel mult egală cu jumătate din înălţimea acestora, dar nu mai puţin de 3 m.

6. AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAŢĂ DE LIMITELE LATERALE ŞI POSTERIOARE ALE PARCELELOR
Conform P.U.Z. „CMID”, clădirile, echipamentele tehnologice etc se vor dispune în retragere faţă de limitele laterale şi poaterioară ale parcelei. Dimensiunea retragerii va fi mai mare sau cel mult egală cu jumătate din înălţimea acestora, dar nu mai puţin de 4,5 m.
Suplimentar, pe conturul zonei de depozitare a deşeurilor se va prevedea o retragere faţă de limitele de proprietate de 10 – 50 m, ce va fi plantată cu vegetaţie înaltă, cu rol de protecţie sanitară şi vizuală.
În cazul în care anumite activităţi impun instituirea unor zone / fâşii / distanţe de protecţie (sanitară, de siguranţă etc), clădirile, echipamentele, amenajările aferente acestora se vor retrage faţă de limitele de proprietate astfel încât suprafeţele grevate de restricţii să fie în totalitate incluse parcelei. De la această prevedere se exclude zona de protecţie sanitară de 1000 m faţă de locuinţe / zonele de locuit.

7. AMPLASAREA CLĂDIRILOR UNELE FAŢĂ DE ALTELE PE ACEEAŞI PARCELĂ
n cazul coexistenţei pe aceeaşi parcelă / în aceeaşi incintă a două sau mai multe corpuri de clădire, între faţadele acestora se va asigura o distanţă minimă egală cu două treimi din înălţimea celei mai înalte, dar nu mai puţin de 6 m.

8. CIRCULAŢII ŞI ACCESE
Accesele carosabile se vor realiza, acolo unde e posibil, de pe arterele de circulaţie de rang inferior.
În zonele de acces carosabil în incintă se va asigura, în afara circulaţiiilor publice, spaţiul necesar staţionării şi manevrării autovehiculelor care aşteaptă intrarea. Se vor asigura accese diferite pentru personal / vizitatori şi tehnologice.
Orice acces la drumurile publice se va face conform avizului şi autorizaţiei speciale de construire, eliberate de administratorul acestora.

9. STAŢIONAREA AUTOVEHICULELOR
Necesarul de parcaje va fi dimensionat conform Anexei 2 la prezentul regulament.
Pentru staţionarea autovehiculelor personalului se vor organiza parcaje la sol pe terenul CMID, conform PUZ.
Mijloacele de transport, vehiculele de orice alt tip decât autoturismele vor staţiona exclusiv în afara spaţiului public, în interiorul incintei.

10. ÎNĂLŢIMEA MAXIMĂ ADMISĂ A CLĂDIRILOR
Conform P.U.Z. „CMID”, cu condiţia ca înălţimea maximă a construcţiilor şi instalaţiilor tehnologice să nu depăşească 18 m.

11. ASPECTUL EXTERIOR AL CLĂDIRILOR
Autorizarea executării construcţiilor este permisă numai dacă aspectul lor exterior nu contravine funcţiunii acestora, caracterului zonei aşa cum a fost el descris în preambul şi peisajului urban. Autorizarea executării construcţiilor care, prin conformare, volumetrie şi aspect exterior, intră în contradicţie cu aspectul general al zonei şi depreciază valorile general acceptate ale urbanismului şi arhitecturii, este interzisă.
Arhitectura clădirilor va fi de factură modernă şi va exprima caracterul programului.

12. CONDIŢII DE ECHIPARE EDILITARĂ ŞI EVACUAREA DEŞEURILOR
Autorizarea executării construcţiilor este admisă numai după finalizarea procesului de echipare completă edilitar-urbanistică a teritoriului ce ce a fost definit ca o etapă în procesul de urbanizare prin P.U.Z. „CMID”.
Toate construcţiile, instalaţiile tehnologice şi amenajările se vor racorda la reţelele edilitare edificate, disponibile şi funcţionale.
Se interzice conducerea apelor meteorice spre domeniul public sau parcelele vecine.
Firidele de branşament şi contorizare vor fi integrate în clădiri / împrejmuiri.
Se interzice dispunerea aeriană a cablurilor de orice fel (electrice, telefonice, CATV etc)

13. SPAŢII LIBERE ŞI SPAŢII PLANTATE
Pe ansamblul incintei CMID, spaţiile verzi organizate pe solul natural vor ocupa minimum 20% din suprafaţa totală şi vor cuprinde exclusiv vegetaţie (joasă, medie şi înaltă). Suprafeţele având o îmbrăcăminte de orice tip sunt cuprinse în categoria spaţiilor libere.
Eliminarea arborilor maturi este interzisă, cu excepţia situaţiilor în care aceştia reprezintă un pericol iminent pentru siguranţa persoanelor sau a bunurilor sau ar împiedică realizarea construcţiilor, instalaţiilor tehnologice şi amenajărilor.

14. ÎMPREJMUIRI
Împrejmuirile spre spaţiul public vor avea un soclu opac cu înălţimea maximă de 80 cm şi o parte transparentă, realizată din grilaj metalic sau într-un sistem similar care permite pătrunderea vegetaţiei. Înălţimea maximă a împrejmuirilor va fi de 2,20 m. Împrejmuirile vor putea fi dublate de garduri vii.
În situaţiile în care considerente legate de securitate, reducerea nivelului de poluare (inclusiv vizuală) etc o impun, împrejmuirile spre spaţiul public vor fi de tip opac.
Împrejmuirile spre parcelele vecine vor avea maximum 2,20 m înălţime şi vor fi de tip opac. Porţile împrejmuirilor situate în aliniament se vor deschide fără a afecta spaţiul public.

15. PROCENT MAXIM DE OCUPARE A TERENULUI (P.O.T.)
P.O.T. – conform P.U.Z. „CMID”, fără a depăşi:
P.O.T. maxim = 60%*
la calculul P.O.T. se vor lua în considerare suprafeţele ocupate de clădiri, instalaţii şi amenajări tehnologice

16. COEFICIENT MAXIM DE UTILIZARE A TERENULUI (C.U.T.)
C.U.T. – conform P.U.Z. „CMID”, fără a depăşi:
C.U.T. Maxim = 0,9
la calculul C.U.T. se vor lua în considerare suprafeţele ocupate de clădiri, instalaţii şi amenajări tehnologice