Conducere

Ferezan Raluca Bogdana

Şef serviciu
Date de contact

0264 596 030


4523, 4513, 4510, 4502, 4511, 5166 serviciuladministrarespatiiterenuri@primariaclujnapoca.ro str. Moților nr. 3, cam. 68, 76, 77, 78, 79, 88
Orar cu publicul

Lu-Mi 08.00-16.00

Jo 08.00-17.30

Vi 08.00-14.30

Locaţia în care îşi desfăşoară activitatea: Primăria municipiului Cluj-Napoca, str. Moţilor nr. 3, cam. 68, 76, 77, 78, 79, 88

Are în subordine Compartimentul Vânzări bunuri imobile. Este subordonat directorului executiv al direcţiei.

  • administrarea imobilelor aflate în patrimoniul Municipiului Cluj-Napoca;
  • păstrarea evidenţei tehnice a tuturor contractelor de concesionare/asociere/închiriere/comodat;
  • crearea bazei de date privind contractele gestionate în cadrul serviciului;
  • verificarea respectării din punct de vedere tehnic a clauzelor contractuale respectiv a a obiectului contractelor din evidenţe privind imobilele aflate în patrimoniul Municipiului Cluj-Napoca.
  • întocmirea referatelor de specialitate şi proiecte de hotărâri pentru şedinţele Consiliului local referitoare la modul de administrare a bunurilor imobile aflate în proprietatea Municipiului ClujNapoca pentru obiective de interes public;
    • solicitările formulate de către persoane fizice/juridice cu privire la bunurile aflate în proprietatea Municipiului Cluj-Napoca, prin prezentarea de informări/referate necesare analizei şi dezbaterii acestora în comisiile de specialitate/consiliul local;
  • colaborează cu Serviciul Achiziţii publice în vederea întocmirii documentaţiilor şi asigurării cadrului organizatoric în conformitate cu prevederile legii pentru concesionarea/închirierea imobilelor prin licitaţie: caiete de sarcini, instrucţiuni pentru ofertanţi, planul de situaţie, întocmeşte anunţul publicitar, obţine certificatul de urbanism, furnizează, celor interesaţi, informaţii cu privire la organizarea şi desfăşurarea licitaţiilor, întocmeşte referate privind cheltuielile ocazionate de desfăşurarea licitaţiilor;
  • urmăreşte îndeplinirea clauzelor contractuale de natură tehnică pentru imobilele supuse concesionării/asocierii/închirierii/comodatului/atribuirii, întocmeşte acte adiţionale referitoare la modificarea beneficiarilor contractelor sau a altor clauze contractuale;
  • verifică pe teren fiecare cerere de concesiune/asociere/închiriere/comodat/atribuire, supune analizei comisiilor de specialitate şi urmare a avizului favorabil al acestora supune spre analiza şi decizie proiectele de hotărâri de consiliu cu privire la acestea;
  • verifică periodic pe teren modul de îndeplinire a obligaţiilor contractuale de natură tehnică care fac obiectul contractelor din evidenţele serviciului;
  • ține evidenţa tehnică a contractelor din evidenţe, precum şi a documentaţiei şi corespondenţei aferente acestora şi le supune aprobării comisiei de specialitate, respectiv consiliului local, conform procedurilor instituite;
  • ține evidenţa cererilor şi a dosarelor privind solicitările de locuinţe, pregateşte documentaţiile pentru comisiile de specialitate în vederea întocmirii listelor de prioritate la repartizarea locuinţelor, respectiv a referatelor de specialitate şi a proiectelor de hotărâre cu privire la această problematică;
  • ține evidenţa cererilor şi a dosarelor privind solicitările de locuinţe în regim de închiriere realizate prin ANL, pregăteşte documentaţiile pentru comisiile de specialitate în vederea întocmirii listelor de prioritate la repartizarea locuinţelor, respectiv referatele de specialitate şi proiectele de hotărâre cu privire la această problematică;
  • ține evidenţa cererilor şi a dosarelor privind atribuirea terenurilor pentru tineri conform Legii nr. 15/2003;
  • întocmeşte contractele de concesiune/închiriere/comodat/atribuire a imobilelor din evidenţe, conform hotărârilor Consiliului local;
  • ia măsurilor ce se impun pentru transmiterea actelor administrative locatarului, pentru semnarea lor de către părţi, transmiterea operativă a contractelor, semnate de locatar, către serviciile specializate din cadrul Direcţiei Economice în vederea urmăririi şi ţinerii evidenţei economicofinanciare, precum şi luarea măsurilor care se impun pentru comunicarea actului administrativ locatarului, în cazul în care acesta, din anumite motive refuză semnarea şi preluarea acestuia;
  • întocmeşte informări pentru Comisiile mixte de atribuiri spaţii cu altă destinaţie în vederea prelungirii contractelor de închiriere sau asociere sau în cazul unor transcrieri şi asocieri între firme sau persoane fizice sau juridice;
  • demarează procedurile de reziliere a contractelor de asociere sau închiriere şi vor transmite toate actele necesare Direcției Juridice cazul în care titularii acestora nu respectă clauzele contractuale de natură tehnică (exclusiv cele de natură financiară);
  • ține evidenţa solicitărilor pentru spaţii cu altă destinaţie, primite din partea persoanelor fizice sau juridice;
  • colaborează cu Serviciul Tehnic, reparaţii imobile, monitorizare servicii comunitare de utilităţi publice şi cu Serviciul Evidenţă patrimoniu şi cadastru pentru actualizarea informaţiilor cu privire la modificările constructive/reparaţii;
  • întocmeşte şi gestionează contractele de vânzare-cumpărare pentru spaţiile comerciale şi de prestări servicii, pentru locuinţele ce fac obiectul Legii nr. 112/1995 şi Decretul-lege nr. 61/1990, precum şi pentru terenurile curte ce se vând în baza hotărârilor de consiliu, conform procedurilor şi în limitele date de lege;
  • pregăteşte şi înaintează la Direcția Juridică materialul aferent cazurilor de locuinţe ocupate abuziv sau subînchiriate în vederea evacuării pe cale de instanţă;
  • primirea, verificarea, soluţionarea şi arhivarea cererilor persoanelor fizice care solicită locuinţă, verificarea documentelor depuse la dosar şi înaintarea acestora comisiei de sprecialitate;
  • întocmirea listei de priorităţi la locuinţe, în conformitate cu punctajele stabilite de comisiile de specialitate, în vederea repartizării locuinţelor;
  • ține evidenţa cererilor şi a dosarelor privind concesionarea terenurilor pentru tineri conform HCL nr. 310/1998, întocmeşte contractele de concesiune a terenurilor pentru tineri, conform hotărârilor Consiliului local;
  • întocmeşte referate şi contracte de închiriere teren cu destinaţia grădină, în conformitate cu HCL nr. 37/1993, întocmeşte acte adiţionale referitoare la modificarea contractelor de închiriere teren cu destinaţia grădină;
  • întocmirea actelor adiţionale la contractele de vânzare-cumpărare a locuinţelor construite pentru tinerii căsătoriţi, conform prevederilor OUG nr. 19/1994;
  • soluţionează, în condiţiile legii, a hotărârilor de Consiliu local şi a dispoziţiilor primarului, cererile, sesizările şi reclamaţiile adresate serviciului;
  • întocmeşte informări şi referate privind activitatea specifică serviciului;
  • desfăşoară activitatea de relaţii cu publicul, în domeniul specific de activitate al serviciului.
  • răspunde de evidenţa tehnică a contractelor din evideţa serviciului şi a actelor adiţionale aferente acestora;
  • răspunde de îndeplinirea clauzelor contractuale care au ca obiect patrimoniul municipiului, din punct de vedere tehnic, în procedurile prealabile aprobării din comisii/dispoziţia Primarului/a Consiliului local şi ulterioare acestora;
  • întocmeşte documentaţiile şi asigură cadrul organizatoric pentru concesionarea/închirierea imobilelor.
  • supune analizei prin informări şi referate îmbunătăţirea activităţii specifică a serviciului;
  • prezintă prin informări/referate de specialitate toate informaţiile de ordin tehnic în vederea analizării şi dezbaterii deliberativului local prin proiecte de hotărâri privind concesionarea/asocierea/închirierea/comodatul sau alte forme de transmitere în folosinţă în condiţiile legii, a imobilelor din evidenţe;
  • întocmeşte contractele de concesiune/închiriere/comodat/atribuire a imobilelor din evidenţe, conform hotărârilor Consiliului local;
  • în situaţia in care unii agenţi economici îşi schimbă obiectul de activitate, încheie contracte de asociere sau inchiriere cu terţi, modifică structura spaţiului fără acordul Consiliului local, nu întreţin spaţiul, va iniţia procedura de reziliere prin promovarea unui referat în acest sens. În cazul aprobării acestuia de către ordonatorul principal de credite va proceda la transmiterea acestuia Direcției Juridice însoţit de toate actele necesare;
  • întocmeşte şi gestionează contractele de vânzare-cumpărare pentru spaţiile comerciale şi de prestări servicii, pentru locuinţele ce fac obiectul Legii nr. 112/1995 şi Decretul-lege nr. 61/1990, precum şi pentru terenurile curte ce se vând în baza hotărârilor de Consiliu local, conform procedurilor şi în limitele date de lege;
  • pregăteşte şi înaintează la Direcția Juridică materialul aferent cazurilor de locuinţe ocupate abuziv sau subînchiriate în vederea evacuării pe cale de instanţă; – întocmirea listei de priorităţi la locuinţe, în conformitate cu punctajele stabilite de comisiile de specialitate, în vederea repartizării locuinţelor;
  • întocmirea actelor adiţionale la contractele de vânzare-cumpărare a locuinţelor construite pentru tinerii căsătoriţi, conform prevederilor OUG nr. 19/1994;
  • desfăşoară activitatea de relaţii cu publicul, în domeniul specific de activitate al serviciului.

Relaţii interne:

În cadrul primăriei, compartimentul de muncă relaţionează cu toate compartimentele, primind şi furnizând informaţii care contribuie în mare măsură la rezolvarea problemelor cetăţenilor ce ţin de competenţa serviciului.

  1. colaborare cu Direcţia Generală Poliţia locală:
    • furnizează informaţii referitoare la contractele în derulare privind proprietăţile municipiului în vederea efectuării verificărilor ce se impun la imobilele de pe raza municipiului;
    • pune la dispoziţia compartimentelor de specialitate copii după contracte, planuri de situaţie anexe la procesele verbale de predare-primire a terenurilor ce fac obiectul acestor contracte;
    • solicită sprjin în evacuarea persoanelor care folosesc abuziv imobile din evidenţe/constatări a modului de îndeplinire a contractelor.
  2. colaborare cu Direcţia Economică:
    • înaintează spre viză de control financiar preventiv contractele/actele adiţionale sau orice documente care necesită viză;
    • furnizează date privind imobilele aflate în evidenţele serviciului;
    • asigură transmiterea către Direcţia Economică, Serviciul rate, chirii, tarife, preţuri spre urmărire şi ţinere a evidenţei economico-financiare a tuturor contractelor şi abonamentelor de ocupare temporară a locuirlor publice, din evidenţe.
  3. colaborare cu Direcţia Impozite şi taxe locale:
    • în vederea realizării respectării legislaţiei fiscale asigură transmiterea tuturor datelor privind contractele gestionate.
  4. colaborare cu Direcţia Tehnică şi Direcţia Ecologie urbană și spaţii verzi:
    1. furnizează informaţii cu privire la diferite amplasamente ce fac obiectul contractelor din evidenţe.
  5. colaborare cu Secretarul municipiului:
    • primeşte informaţii în legătură cu proiectele de hotărâri ale Consiliului local şi dispoziţiile primarului;
    • înaintează spre avizare proiectele de hotărâre ale Consiliului local şi dispoziţiile primarului;
    • solicită Serviciului Revendicări, fond funciar şi registrul agricol verificarea situaţiei juridice a imobilelor din punct de vedere al legilor speciale în materia revendicării.
  6. colaborare cu Direcția Juridică:
    • înaintează spre viză de legalitate contractele/actele adiţionale;
    • înaintează spre viză de legalitate referatele care stau la baza proiectelor de hotărâre;
    • solicită verificarea situaţiei juridice a imobilelor din punct de vedere al existenţei/inexistenţei litigiilor asupra bunurilor immobile ale municipiului;
    • solicită puncte de vedere cu privire la situaţii care privesc latura juridică, în legătură cu bunurile imobile.

Relaţii externe:

  • furnizează şi primeşte informaţii către instituţiile publice privind problemele de interes comun.
COMPARTIMENTE SUBORDONATE:
Acest site utilizează module cookie pentru a vă asigura că beneficiați de cea mai bună experiență pe site-ul nostru. OK