Zona este dedicată activităţilor de agrement desfăşurate în cadrul natural, în vecinătatea pădurilor din sau din afara intravilanului. Terenurile sunt în general pajişti adiacente lizierei pădurilor.
Agrementul pentru public presupune utilizarea unor facilităţi dedicate – de alimentaţie publică, pensiuni, vile turistice, spaţii pentru picnic, camping, dotări / terenuri sportive, de echitaţie etc.
Agrementul privat presupune utilizarea parcelelor pentru grădinărit, culturi pomicole, viticole, apicultură, petrecerea timpului liber etc.

A. CONDIŢIONĂRI PRIMARE

Pentru realizarea de facilităţi dedicate agrementului pentru public se vor întocmi P.U.Z. şi P.U.D. ce vor trata teme ca: integrarea în cadrul natural şi peisaj, coerenţa cadrului construit, accesibilitatea, organizarea spaţial-funcţională, infrastructura edilitară, sistemul de spaţii verzi / naturale, servituţile de utilitate publică ce grevează teritoriul respectiv etc.

B. SERVITUȚI PENTRU OBIECTIVE DE UTILITATE PUBLICĂ AFLATE ÎN ZONĂ, ALTE RESTRICȚII

Se vor aplica în mod obligatoriu servituţile generate de obiectivele de utilitate publică precum şi celelalte restricţii, aşa cum sunt ele evidenţiate în PUG – planşa 3.2. „Reglementări Urbanistice – Unităţi Teritoriale de Referinţă” şi în RLU – Cap. 2 – Terenuri şi Zone cu Regim Special şi Cap. 3 – Condiţii Generale Privitoare la Construcţii.
Servituţi de utilitate publică:
Pentru trama stradală până la nivel de colectoare se vor aplica servituţile aşa cum sunt ele marcate în PUG (a se vedea planşa 3.2. „Reglementări Urbanistice – Unităţi Teritoriale de Referinţă”).
În cazul elaborării PUZ, în cadrul acestuia se vor stabili locaţii concrete şi servituţile de utilitate publică aferente pentru trama stradală de interes local, infrastructura edilitară, spaţiile verzi etc, conform programului urbanistic stabilit prin Avizul de Oportunitate (Avizul Arhitectului Şef).
Emiterea Autorizației de construire pentru alte lucrări decât cele de utilitate publică, pe terenurile afectate de o servitute de utilitate publică, este interzisă.
Prin excepție, pentru imobilele existente grevate de o servitute publică, până la aplicarea acesteia, pot fi autorizate lucrări care nu conduc la amplificarea volumului construcțiilor cum ar fi: lucrări de întreținere curentă, modificări interioare sau schimbări de destinație, lucrări cu caracter provizoriu: panouri de afisaj, firme și reclame,lucrări de consolidare.
Suprafețele de teren grevate de servituți de utilitate publică vor fi dezmembrate din parcelele inițiale și înscrise în C.F. cu destinația de teren rezervat pentru servitute de utilitate publică.

C. REGLEMENTĂRI PENTRU SPAȚIUL PUBLIC

Amenajarea şi utilizarea spaţiului public se va face cu respectarea reglementărilor cuprinse în Anexa 4 şi a reglementărilor de mai jos.
Pentru lucrările de modernizare a reţelei de străzi / drumuri se vor elabora proiecte de specialitate, în cadrul cărora se vor aplica profile transversale unitare (conform Anexei 6) ce vor determina caracterul spaţiului pentru public şi al zonei. Acestea vor obține Avizul Arhitectului șef.
Profilele transversale ale străzilor vor cuprinde în mod obligatoriu plantaţii de arbori în aliniament, locuri de staţionare în lung, trotuare de minimum 1,50 m lăţime, trasee pentru biciclişti comune cu cele pentru vehicule cu excepţia străzilor colectoare pe care se vor amenaja piste separate.
Profilele transversale ale drumurilor vor cuprinde de regulă piste separate pentru biciclişti de minimum 1,5 m lăţime, alei pietonale, ambele separate de carosabil prin fâşii plantate, arbori în aliniament.
Cablurile electrice şi de comunicaţii se vor introduce în subteran, ca şi toate celelalte reţele edilitare.
Mobilierul urban va fi integrat unui concept coerent pentru imaginea spaţiilor publice.

Se va aplica lista utilizărilor / activităţilor corespunzătoare fiecărei categorii de funcţiuni, conform Anexei 1 la prezentul Regulament.

1. UTILIZĂRI ADMISE

Agrement pentru pentru public:
(a) alimentaţie publică;
(b) cazare turistică (pensiuni, vile turistice, camping);
(c) picnic;
(d) sport în aer liber;
(e) echitaţie;
(f) amenajări pentru activităţi în aer liber – terenuri de sport, platforme cu destinaţii diverse (spectacole, picnic, grătare, etc), alei, parcaje;
(g) edicule, ca parte a amenajărilor pentru susţinerea activităţilor în aer liber.

Agrement privat:
(a) grădinărit, culturi pomicole, viticole, apicultură;
(b) petrecerea timpului liber.

2. UTILIZĂRI ADMISE CU CONDIŢIONĂRI

Agrement pentru public:
Comerţ şi servicii de susţinere a funcţiei de bază – agrement pentru public şi privat, cu următoarele condiţii:
(a) să se adreseze preponderent utilizatorilor zonei;
(b) profilul şi anvergura activităţilor să fie în concordanţă cu nevoile generate de utilizările de bază (admise);
(c) să se desfăşoare ca activităţi complementare, pe lângă una din cele cuprinse în categoria agrementului pentru public;
(d) să nu producă poluare fonică, chimică sau vizuală.

Agrement privat:
Edicule – construcţii închise sau deschise – pentru susţinerea activităţii de bază, cu condiţia ca acestea să fie din categoria construcţiilor provizorii, realizate din materiale uşoare, fără fundaţii.

3. UTILIZĂRI INTERZISE

Sunt interzise orice utilizări, altele decât cele admise la punctul 1 şi punctul 2. Această reglementare are caracter definitv şi nu poate fi modificată prin P.U.Z.
Sunt interzise lucrări de terasament şi sistematizare verticală de natură să afecteze amenajările din spaţiile publice sau de pe parcelele adiacente.

4. CARACTERISTICILE PARCELELOR: SUPRAFEŢE, FORME, DIMENSIUNI

Agrement pentru public:
Parcelele sunt considerate construibile dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
(a) să aibă front la stradă / drum;
(b) lungimea frontului la stradă să fie mai mare sau egală cu 30 m;
(c) suprafaţa să fie mai mare sau egală cu 2000 mp.
Se admit operaţiuni de divizare a parcelelor, numai cu condiţia ca toate parcelele rezultate să respecte condiţiile mai sus menţionate.
Se recomandă comasarea parcelelor în scopul realizării unor facilităţi de agrement de mari dimensiuni.

Agrement privat:
Se conservă în general actuala structură parcelară.
Se admit operaţiuni de divizare a parcelelor, cu condiţia ca toate parcelele rezultate:
(a) să aibă front la stradă / drum sau o alee comună de acces;
(b) lungimea frontului la stradă / drum sau aleea comună de acces să fie mai mare de 8 m;
(c) suprafaţa să fie mai mare sau egală cu 250 mp.
Se acceptă comasarea parcelelor sau acţiuni de reparcelare, în condiţiile mai sus menţionate.

5. AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAŢĂ DE ALINIAMENT

Agrement pentru public:
Clădirile se vor retrage cu cel puţin 8 m de la aliniament.

Agrement privat:
Construcţiile se vor retrage cu cel puţin 5 m de la aliniament în cazul străzilor, drumurilor, aleilor de acces local şi cu cel puţin 8 m de la aliniament în celelalte cazuri.

6. AMPLASAREA CLĂDIRILOR FAŢĂ DE LIMITELE LATERALE ŞI POSTERIOARE ALE PARCELELOR

Agrement pentru public:
Clădirile se vor retrage cu cel puţin 6 m de la limitele laterale de proprietate.
Agrement privat:
Construcţiile se vor retrage cu cel puţin 3 m de la limitele laterale de proprietate.

7. AMPLASAREA CLĂDIRILOR UNELE FAŢĂ DE ALTELE PE ACEEAŞI PARCELĂ

Agrement pentru public:
Distanţa minimă dintre două clădiri aflate pe aceeaşi parcelă va fi egală cu înălţimea clădirii mai înalte, măsurată la cornişă sau atic în punctul cel mai înalt, dar nu mai puţin decât 4,5 m.
În cazul în care încăperi principale sunt orientate spre spaţiul dintre cele două clădiri, distanţa minimă va fi de 6 m.

Agrement privat:
Nu e cazul.

8. CIRCULAŢII ŞI ACCESE

Orice acces la drumurile publice se va realiza conform avizului eliberat de administratorul acestora.
Pentru căile pietonale şi carosabile din interiorul parcelelor se recomandă utilizarea învelitorilor permeabile.

Agrement pentru public:
Autorizarea executării construcţiilor este permisă numai dacă există acces direct la drumurile publice.

Agrement privat:
Se vor conserva de regulă circulaţiile şi accesele existente.
În cadrul operaţiunilor de divizare a parcelelor / parcelare / reparcelare, se vor prevedea alei comune cu lăţimea minimă de 5,5 m, ce vor asigura accesul direct la toate parcelele rezultate.

9. STAŢIONAREA AUTOVEHICULELOR

Staţionarea autovehiculelor se va organiza în toate cazurile în interiorul parcelor.

Necesarul de parcaje:
Agrement pentru public:
Necesarul de parcaje va fi dimensionat conform Anexei 2 la prezentul Regulament. Atunci când se prevăd funcţiuni diferite în interiorul aceleiaşi parcele, necesarul de parcaje va fi determinat prin însumarea numărului de parcaje necesar fiecărei funcţiuni în parte.
Pentru staţionarea autovehiculelor se vor organiza de regulă parcaje la sol, pe terenul unităţilor de agrement.
Mijloacele de transport al mărfurilor, vehiculele de orice alt tip decât autoturismele vor staţiona exclusiv în afara spaţiului public, în interiorul incintelor.

Agrement privat:
Minimum un loc de parcare / parcelă.

10. ÎNĂLŢIMEA MAXIMĂ ADMISĂ A CLĂDIRILOR

Agrement pentru public:
Regimul de înălţime maxim admis este de trei niveluri supraterane (parter, etaj şi mansardă), (parter, etaj şi etaj retras), (demisol parter şi mansardă]) sau (demisol parter şi etaj retras). Totalizat, regimul de înălţime nu poate depăşi una dintre următoarele configuraţii: (S)+P+1+M, (S)+P+1+R, D+P+M, D+P+R (semnificaţiile prescurtărilor: S – subsol, D – demisol, P – parter, M – mansardă, R – etaj retras).
Înălţimea maximă admisă a clădirilor, măsurată la cornişa superioară sau la aticul etajului neretras, în punctul cel mai înalt, nu va depăşi 8 m.
Înălţimea maximă admisă a clădirilor, măsurată la coama acoperişului sau la aticul etajului retras, în punctul cel mai înalt, nu va depăşi 12 m.

Agrement privat:
Regimul maxim de înălţime admis este (S)+P.

11. ASPECTUL EXTERIOR AL CLĂDIRILOR

Autorizarea executării construcţiilor este permisă numai dacă aspectul lor exterior nu contravine funcţiunii acestora, caracterului zonei aşa cum a fost el descris în preambul şi peisajului urban.
Autorizarea executării construcţiilor care, prin conformare, volumetrie şi aspect exterior, intră în contradicţie cu aspectul general al zonei şi depreciază valorile general acceptate ale urbanismului şi arhitecturii, este interzisă.
Arhitectura clădirilor va fi de factură modernă, va exprima caracterul programului şi se va subordona nevoii de încadrare în peisaj.

12. CONDIŢII DE ECHIPARE EDILITARĂ ŞI EVACUAREA DEŞEURILOR

Agrement pentru public:
Racordarea la reţelele edilitare publice disponibile este obligatorie.
Acolo unde nu există reţele publice de canalizare, apele uzate menajere se vor epura utilizând sisteme individuale şi ulterior vor fi utilizate local sau infiltrate în sol, în interiorul parcelei. Apele pluviale vor fi gestionate individual sau colectiv prin sisteme de acumulare sau retenţie şi ulterior evacuate în emisari locali cu debite stabilite prin Avizul AN Apele Române – Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa.
Se interzice conducerea apelor meteorice spre domeniul public sau parcelele vecine.
Firidele de branşament şi contorizare vor fi integrate în împerjmuire.
Se interzice dispunerea aeriană a cablurilor de orice fel (electrice, telefonice, CATV etc).
Fiecare parcelă va dispune de o platformă sau de un spaţiu interior parcelei (eventual integrat în împrejmuire) destinat colectării deşeurilor menajere, accesibil din domeniul public.

Agrement privat:
Se interzice conducerea apelor meteorice spre domeniul public sau parcelele vecine.
Firidele de branşament şi contorizare vor fi integrate în împerjmuire.

13. SPAŢII LIBERE ŞI SPAŢII PLANTATE

Agrement pentru public:
Pe ansamblul unei parcele, spaţiile verzi organizate pe solul natural vor ocupa minim 60% din suprafaţa totală şi vor cuprinde exclusiv vegetaţie (joasă, medie şi înaltă). Suprafeţele având o îmbrăcăminte de orice tip sunt cuprinse în categoria spaţiilor libere.
Pe fâşia de teren cuprinsă între stradă / spaţiu public şi clădirile retrase de la alinimanent (grădina de faţadă), minim 60% din suprafeţe vor fi organizate ca spaţii verzi.
Eliminarea arborilor maturi este interzisă, cu excepţia situaţiilor în care aceştia reprezintă un pericol iminent pentru siguranţa persoanelor sau a bunurilor sau ar împiedică realizarea construcţiilor.

Agrement privat:
Pe ansamblul unei parcele, spaţiile verzi organizate pe solul natural vor ocupa minim 80% din suprafaţa totală şi vor cuprinde exclusiv vegetaţie (joasă, medie şi înaltă). Suprafeţele având o îmbrăcăminte de orice tip sunt cuprinse în categoria spaţiilor libere.
Eliminarea arborilor maturi este interzisă, cu excepţia situaţiilor în care aceştia reprezintă un pericol iminent pentru siguranţa persoanelor sau a bunurilor sau ar împiedică realizarea construcţiilor.

14. ÎMPREJMUIRI

Agrement pentru public:
Spre spaţiul public aliniamentul va fi obligatoriu închis pe toată lungimea sa prin împrejmuire.
Tratamentul arhitectural al împrejmuirilor va fi corelat cu cel al clădirilor aflate pe parcelă.
Se vor folosi materiale naturale – lemn, piatră – pentru a nu diminua caracterul natural al zonei. Împrejmuirile pot fi realizate şi numai prin vegetaţie / garduri vii.
Împrejmuirile spre parcelele vecine vor avea maximum 2,20 m înălţime şi vor fi de tip transparent.
Porţile împrejmuirilor situate în aliniament se vor deschide spre interiorul parcelei.

Agrement privat:
Împrejmuirile vor fi de tip transparent, cu înălţimea maximă de 2,20 m. Materialele folosite vor fi lemnul sau metalul. Se recomandă dublarea acestora cu vegetaţie / garduri vii.
În cazul operaţiunilor de divizare a parcelelor / lorizare, împrejmuirile vor avea un caracter unitar.

15. PROCENT MAXIM DE OCUPARE A TERENULUI (P.O.T.)

Agrement pentru public şi privat:
P.O.T. maxim = 10% pentru toate utilizările admise.

Această reglementare se va aplica şi în cazul extinderii clădirilor / construcţiilor existente sau al adăugării de noi corpuri de clădire, calculul făcându-se în mod obligatoriu pe întreaga parcelă, în înţeles urbanistic.

16. COEFICIENT MAXIM DE UTILIZARE A TERENULUI (C.U.T.)

Agrement pentru public:
C.U.T. maxim = 0,25 pentru toate utilizările admise.

Această reglementare se va aplica şi în cazul extinderii, mansardării, supraetajării clădirilor existente sau al adăugării de noi corpuri de clădire, calculul făcându-se în mod obligatoriu pe întreaga parcelă, în înţeles urbanistic.

Agrement privat:
C.U.T. Maxim = 0,1